Dan Petrescu i-a dat mesaj lui Gică Hagi, după scandalul de la finalul meciului CFR Cluj – Farul 1-2! Anunţul lui Cristi Balaj
De Viviana Moraru
Publicat: 30.05.2023, 23:46
Dan Petrescu i-a dat mesaj lui Gică Hagi, după scandalul creat la finalul partidei dintre CFR Cluj şi Farul. „Bursucul” a făcut o adevărată criză de nervi, însă după ce s-a calmat, la contactat pe „Rege” pentru a lămuri lucrurile, anunţă Cristi Balaj.
Dan Petrescu a fost extrem de nervos la finalul partidei dintre CFR Cluj şi Farul. „Bursucul” s-a certat cu jucătorii constănţeni şi a purtat un scurt dialog aprins şi cu Gică Hagi.
Dan Petrescu i-a dat mesaj lui Gică Hagi, după scandalul de la CFR Cluj – Farul 1-2
Cristi Balaj a dezvăluit că Dan Petrescu a luat legătura imediat cu Gică Hagi, după episodul petrecut la finalul duelului dintre CFR Cluj şi Farul. Preşedintele clujenilor susţine că relaţia celor doi este „greu de perceput”, şi astfel „Bursucul” a ţinut să discute cu „Regele” după ce şi-a ieşit din minţi pe teren. De asemenea, Petrescu a vorbit şi cu Zoltan Iaşko.
De asemenea, Balaj a avut doar cuvinte de laudă la adresa celor de la Farul, pe care îi felicită pentru sezonul de vis avut în Liga 1.
„Am vorbit cu Dan, mi-a spus că le-a trimis mesaje lui Zoli Iașko, lui Gică Hagi, a și vorbit cu ei la telefon. Relația pe care Dan o are cu Gică Popescu și cu Gică Hagi nouă ne e greu să o percepem, e la un nivel superior.
În fotbal, există profesionalism și felicit Farul Constanța nu doar pentru că a câștigat campionatul, ci pentru că a tratat competiția cu seriozitate”, a declarat Cristi Balaj, conform digisport.ro.
Cristi Balaj a anunţat că nu e sigur că Dan Petrescu va continua la CFR Cluj
Cristi Balaj a anunţat că nu e sigur că Dan Petrescu va continua la CFR Cluj. Fosta campioană a României riscă să rateze cupele europene. CFR Cluj dă bătălia finală pentru Conference League cu FC U Craiova.
Dan Petrescu mai are contract cu CFR Cluj până în 2024 şi nu a semnat prelungirea contractului până în 2029, aşa cum i-a propus patronul Neluţu Varga.
„Este prematur, nu știm ce va urma, pentru că depinde și de el, nu numai de noi (n.r. – dacă e sigur că va rămâne sigur Dan Petrescu)„, a spus Cristi Balaj în exclusivitate pentru AS.ro.
Dan Petrescu a făcut scandal monstru după înfrângerea cu Farul. A înjurat, s-a luat de Hagi şi a fost la un pas să se ia la bătaie cu Zoltan Iaşko.
„S-a mai liniștit! El s-a simțit foarte rău, ieri, probleme medicale. A fost într-o stare fizică și psihică, care nu i-ar fi permis să se prezinte la finalul meciului”, a mai spus Balaj.
Dan Petrescu a fost extrem de nervos la finalul partidei dintre CFR Cluj şi Farul. „Bursucul” s-a dus „glonţ” la jucătorii lui Gică Hagi, şi a purtat un dialog aprins cu Dragoş Nedelcu.
- Dan Petrescu i-a scris lui Gică Hagi, după CFR Cluj – Farul
- Ce a declarat Cristi Balaj
- PAOK - Levadiakos e live în AntenaPLAY, duminică, de la 19:30
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt LIVE în AntenaPLAY