Dan Petrescu l-a auzit pe David Popovici şi a făcut o comparaţie crudă între România şi Ungaria: „Hai să spunem realitatea!”

Publicat: 4.08.2024, 11:02.

Dan Petrescu l-a auzit pe David Popovici şi a reacţionat

Dan Petrescu l-a auzit pe David Popovici şi a reacţionat

Dan Petrescu şi David Popovici / Colaj Profimediaimages

Dan Petrescu l-a auzit pe David Popovici şi a avut o reacţie vehementă. Antrenorul lui CFR Cluj a făcut o comparaţie crudă între România şi Ungaria. „Bursucul” cere o mai multă implicare a autorităţilor şi îşi doreşte să fie urmat „exemplul” maghiarilor.

Reclamă

David Popovici este cel care a tras un semnal de alarmă după cele două medalii câştigate la Jocurile Olimpice 2024. „Regele Nataţiei” insistă pentru constuirea unor bazine noi în România.

Reclamă

Dan Petrescu l-a auzit pe David Popovici şi a reacţionat

CFR Cluj tocmai a jucat în Ungaria, pe stadionul din Gyor, în preliminariile Conference League. Ardelenii s-au impus cu 5-0 în confruntarea cu Neman Grodno.

Rezultatele de la Jocurile Olimpice sunt mult peste condițiile de pregătire, condițiile de sport pe care le avem în această țară. S-au autodepășit, merită felicitări toți.

În Vest sunt alte condiții. Acum am fost în Ungaria, hai să spunem realitatea. Am stat într-o comună și aveau o bază sportivă incredibilă, stadion incredibil. Lângă ei mai era Gyor, cu alt stadion incredibil, altă bază incredibilă. Suntem departe, dar uite că avem talent și mai scoatem rezultate.

Eu zic că și la fotbal ar trebui să fim mult mai mult ajutați, din toate punctele de vedere, inclusiv economic. Să vină bani, să avem academii. Ar ajuta foarte mult sportul românesc. D-aia Ungaria a crescut… nu știam de ce au crescut așa ca țară dintr-odată, de ce au explodat. Au avut rezultate excelente la națională și la cluburi pentru că investesc foarte mult în infrastructură.

Ați văzut ce a zis Popovici, și el se plânge… cât e pe val, vorba lui, să-l asculte lumea, că după aia, când nu mai e pe val, nu-l mai ascultă nimeni.

Noi numai proiecte facem, cum am făcut și cu autostrăzile. Sper să mai prind și eu niște stadioane noi, niște proiecte noi, că nu mai am mult. Mi-aș dori ca în campionatul românesc să aibă toate echipele stadioane noi și baze sportive noi.

Nu numai în Divizia A, ci și în B și în C. Așa e peste tot, dar noi încă nu suntem acolo. Nu numai la fotbal, ci în orice domeniu ar trebui să investim”, a declarat Dan Petrescu la conferinţa de presă.

Team România are 7 medalii câştigate la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris. Tricolorii au intrat în ziua a 9-a de concurs pe locul 12 în clasamentul medaliilor.

David Popovici, mesaj vehement către autorităţile române

Campionul olimpic David Popovici îşi doreşte ca medaliile obţinute de el la Paris să aducă mai multă atenţie pentru sport. Popovici spune că trebuie mai multe investiţii pentru sport şi a adăugat că el îşi va face partea în acest sens.

Aceste medalii aş vrea să însemne mai multă atenţie pentru sport, nu neapărat pentru înot, ci către sport în general. Pentru că fără sport nu prea avem cum să evoluăm atât de mult. Sunt destul de multe probleme la noi în ţară, iar faptul că se investeşte atât de puţin în sport este una dintre ele. Sportul poate fi unul dintre cei mai buni ambasadori ai ţării.

Şi nu este de ajuns doar să vorbesc despre asta, pentru că sunt în lumina reflectoarelor şi toată lumea mă ascultă, pentru că oamenii de la conducere ştiu treaba asta, ci trebuie să punem şi presiune. Ok, e campion olimpic, medaliat cu bronz la Jocurile olimpice, dar eu în timpul iernii când e frig la Lia Manoliu se pune un balon în care în trei minute te sufoci. Eh, noi acolo ne antrenăm, pentru că bazinul din interior de la Lia Manoliu… Sunt promisiuni de atâta timp, de atâţia ani, cum e şi patinoarul acela, cum sunt şi alte bazine şi alte arene.

Avem destule stadioane, dar bazine, săli pentru sporturi mai greu şi mi-ar plăcea să avem mai mulţi calificaţi la Jocurile olimpice în primul rând. Acum am venit trei oameni calificaţi cu înotul. Sunt cumva invidios pe delegaţiile ţărilor care au mai puţin locuitori decât noi şi sunt o tonă de inşi. Mi-ar plăcea şi mie, ne-ar plăcea tuturor De ce să nu avem mai mulţi olimpici?

Ar trebui investit mai mult în sport şi investit cu cap, chiar trebuie să facem ceva şi eu îmi voi face partea. Nu ştiu în momentul ăsta ce înseamnă asta, dar voi avea tot timpul să mă gândesc şi asta este o misiune mult mai importantă pentru mine şi pentru sport, decât să înot patru lungimi de bazin şi să bag mâna în faţă şi să iau aur. Sigur, e impresionant, tare, ne-am distrat, ne-am bucurat dar nu e vorba despre asta. Este vorba despre a face o diferenţă şi eu voi face tot posibilul”, a spus Popovici.

Reclamă
Recomandări
  • Vezi noi episoade din Insula Iubirii Luni, Marți și Miercuri de la 20:30, pe Antena 1 și AntenaPLAY
  • Marele Premiu al Olandei e în perioada 23-25 august, LIVE în AntenaPLAY
  • Se califică FCSB în play-off-ul Ligii Campionilor?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    14:25

    „Frumoasa mea mamă, Ursula, a decedat!” Neil Lennon este doliu! Veste cruntă primită de antrenorul Rapidului

    13:58

    Universitatea Craiova – Petrolul LIVE TEXT, 19:00! Oltenii lui Costel Gâlcă pot urca pe primul loc în Liga 1. Echipele probabile

    13:57

    Bianca Ghelber s-a calificat în finala de la aruncarea ciocanului

    13:12

    Stella Rutto, dezvăluire incredibilă după ce a ratat finala la 3000 de metri obstacole: „Probabil din cauza statului în avion”

    13:04

    Nebunie totală în Supercupa Portugaliei! Sporting a condus cu 3-0 după 24 de minute, dar FC Porto a avut o revenire colosală

    12:42

    Novak Djokovic – Carlos Alcaraz LIVE TEXT, ora 15:00. Marea finală de la Jocurile Olimpice 2024

    1 FotoAnunţul fiului lui Ion Ţiriac după ce David Popovici a cerut noi bazine de înot şi investiţii mult mai mari în sportul românesc!s 2 FotoSingurul înotător născut pe teritorul României care a mai cucerit aurul la Jocurile Olimpice, înainte de David Popovici!s 3 FotoImagini de senzaţie cu Ianis Hagi şi Elena în luna de miere. Paradisul unde au plecat cei doi: „Ce frumuseţe!”s 4 FotoPrimul sponsor care şi-a anunţat retragerea după controversa cu „Cina cea de Taină”: „Nu vrem să fim părtași la batjocură”s 5 Team România la Jocurile Olimpice 2024 – ziua 2. Bernie Szocs, victorie de senzaţie. David Popovici, în finală la 200 m libers 6 FotoCe au spus ungurii când au auzit de cadoul pe care Ion Ţiriac i l-a făcut lui David Popovici. Cât câştigă maghiarii pentru un aurs

    Zodii norocoase pe data de 4 august 2024. Nativii care pot primi ceea ce își doresc

    Cele mai importante evenimente astrologice ale lunii august 2024. La ce schimbări se pot aștepta nativii din zodiac

    Citește și