„Eşti gata să câştigi trofee la FCSB?” Reacţia lui Luis Phelipe, după ce a debutat oficial în victoria senzaţională cu UTA
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 22.01.2024, 23:07
A apărut reacţia lui Luis Phelipe, după ce brazilianul a debutat oficial la FCSB în victoria senzaţională cu UTA, scor 4-0, din etapa a 22-a a Ligii 1. Atacantul transferat cu 200.000 de la Poli Iaşi a avut un singur gând după ce a semnat cu echipa lui Gigi Becali, să devină campion în România.
Phelipe a fost singurul jucător transferat de FCSB în această iarnă care a fost titular pe Arena Naţională, împotriva echipei lui Mircea Rednic. Sud-americanul a fost integralist.
Reacţia lui Luis Phelipe, după FCSB – UTA 4-0
„Este o victorie foarte bună pentru noi. A fost primul meu meci aici, sunt foarte bucuros. Mă simt puţin diferit, dar acum trebuie să ne odihnim puţin şi să fim gata pentru următoarea partidă.
(Ai avut emoţii?) Da, am fost puţin emoţionat, este normal… aici sunt jucători foarte importanţi. Am noi coechipieri pe teren. Dar este important că am câştigat cele 3 puncte.
Fanii sunt extraordinari, au fost alături de noi tot meciul. Reprezintă o motivaţie pentru noi. Acum trebuie să rămân cu picioarele pe pământ. Îmi e dor de Antalya, îmi e dor de Brazilia… dar trebuie să mă adaptez (nr. la frigul din România).
(Reporter: Eşti gata să câştigi trofee la FCSB?) Da, sunt gata! Bineînţeles, am venit aici ca să fiu campion. Fotbalul este nebun, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ şi să ne antrenăm din greu. Asta este important.
Este bine că a pierdut puncte CFR Cluj, acum avem 11 puncte avans. Este important să ne câştigăm noi meciurile. Toţi coechipierii m-au ajutat, suntem o echipă, vorbim mereu„, a declarat Luis Phelipe la finalul meciului.
Darius Olaru a fost autorul unui hat-trick în succesul cu UTA. Rezultatul final a fost stabilit de David Miculescu, din pasa lui Baba Alhassan. Ghanezul a jucat în ultimul sfert de oră.
FCSB – UTA Arad 4-0
Arădenii au avut prima ocazie de pe Arena Naţională, în minutul 7, când Ariel Lopez a trimis în bara transversală din şase metri. Apoi au urmat două minute în care Darius Olaru a rezolvat meciul. Gol superb din voleu, din afara careului, în minutul 20, după care, două minute mai târziu, a înscris profitând de greşeala lui Căpuşă.
Gazdele au avut un gol anulat pentru ofsaid, în minutul 39, la Octavian Popescu, iar repriza s-a încheiat cu ocazia lui Fabry, din minutul 45+1. În partea secundă, Kucher a scos la şutul lui Alexandru Băluţă, în minutul 54, dar bucureştenii au beneficiat de un penalti acordat după consultarea VAR şi Olaru a transformat în minutul 66, reuşind prima sa triplă în Superligă. De altfel, mijlocaşul de la FCSB este golgeterul la zi al campionatului, cu 13 reuşite.
Rezultatul final a fost stabilit de Miculescu, în minutul 82, după o lansare a lui Şut, o pasă dată de Baba Alhassan şi finalizarea atacantului venit chiar de la Arad.
FCSB s-a impus cu 4-0 şi este pe primul loc în Superligă, cu 47 de puncte, la 11 puncte de echipele clasate pe locurile doi şi trei. UTA Arad se află pe locul 13, cu 24 de puncte.
FCSB: Târnovanu – V. Creţu (Pantea 46), Dawa, Ngezana, Radunovic (Panţîru 89) – Lixandru, Ad. Şut, Olaru (Compagno 76) – Luis Phelipe, Al. Băluţă (Miculescu 76), Oct. Popescu (Baba Alhassan 76). ANTRENOR: Elias Charalambous
UTA ARAD: Kucher – Căpuşă (Stolnik 46), Conte, Benga, Micovschi – A. Lopez (Stahl 58), Marcelo Freitas – R. Pop (A. David 46), Fabry (Diogo Rodrigues 46), Omondi – Luckassen (Cooper 67). ANTRENOR: Mircea Rednic
Cartonaşe galbene: Stolnik 61
Arbitri: Viorel Nicusor Flueran – Sebastian Eugen Gheorghe, Imre-Laszlo Bucsi – Andrei Moroiţă
Arbitri VAR: Rareş George Vidican – Ciprian Florin Danşa
Observator: Eduard Dumitrescu
- Reacţia lui Luis Phelipe, după ce a debutat în FCSB – UTA 4-0
- Ce a declarat atacantul brazilian la finalul meciului de pe Arena Naţională
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY