FCSB – Rapid 1-5. Jucătorii lui Elias Charalambous, umiliţi acasă de rivali! Octavian Popescu, gol şi eliminare

De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 27.05.2023, 22:27
Actualizat: 27.05.2023, 23:40

FCSB - Rapid 1-5

FCSB - Rapid 1-5

Jucătorii Rapidului, bucurându-se pentru unul dintre golurile marcate cu FCSB / Profimedia Images

FCSB – Rapid 1-5. Giuleştenii au obţinut o victorie de senzaţie în deplasare, contra rivalei. Ei au egalat recordul celei mai drastice victorii contra FCSB din istorie. Meciul a fost unul spectaculos, cu 6 goluri şi o eliminare. Octavian Popescu a marcat şi a fost eliminat la doar 5 minute după ce a înscris. Meciul a fost LIVE TEXT pe AS.ro.

Reclamă

În urma meciului, Marko Dugandzic a devenit oficial golgheterul campionatului. El a rămas cu 22 de goluri, nejucând astăzi. De cealaltă parte, Andrea Compagno nu a marcat astăzi şi a rămas cu cele 21 de goluri pe care le avea anterior.

Reclamă

FCSB – Rapid 1-5 LIVE TEXT

Final de meci! Rapid o învinge la scor pe FCSB, cu 5-1!

Min. 79: FCSB – Rapid 1-5! Dublă a lui Funsho Bamgboye! Atacantul Rapidului a reluat în plasă o centrare a lui Onea.

Min. 68: FCSB – Rapid 1-4! Funsho Bamgboye a marcat cel de al patrulea gol al rapidiştilor!

Min. 63: Octavian Popescu e eliminat! Decarul FCSB părăseşte gazonul la 5 minute după ce marcase.

Min. 58: FCSB – Rapid 1-3! Octavian Popescu a marcat un gol superb

Min. 53: Ocazie mare pentru FCSB! Billel Omrani a ratat complet execuţia, singur cu portarul Drăghia.

Min. 46: S-a reluat partida! FCSB a făcut nu mai puţin de 4 schimbări la pauză!

Min. 45+6: Pauză la FCSB – Rapid! Giuleştenii conduc cu 3-0 marea rivală

S-a reluat partida, după ce au fost adunate torţele de pe gazon!

Min. 35: Jocul e oprit după ce fanii FCSB au aruncat torţe pe gazon!

Min. 30: Ocazie mare pentru FCSB! Radaslavescu a reluat complet greşit din câţiva metri.

Min. 26: FCSB – Rapid 0-3! Iacob a marcat cel de al treilea gol al giuleştenilor.

Min. 17: FCSB – Rapid 0-2! Pănoiu a şutat, iar Iacob a deviat mingea în poarta lui Târnovanu. Pănoiu e creditat ca autor al golului.

Min. 15: Ocazie pentru Rapid! Papeau a fost aproape de gol, Târnovanu a respins.

Min. 7: FCSB – Rapid 0-1! Kevin Luckassen a deschis scorul rapid, pentru formaţia giuleşteană

Min. 1: A început partida!

Echipele de start: 

FCSB: Târnovanu – Pantea, Dawa, Haruț, Radunovic – Olaru, Ad. Șut, Radaslavescu – Miculescu, Compagno, Fl. Coman
Rezerve: A. Vlad – V. Crețu, Oct. Popescu, Omrani, Sorescu, Ov. Popescu, Nikolov, D. Popa, Cordea
Antrenor: Elias Charalambous

Rapid: Drăghia – Onea, Săpunaru, P. Iacob, Fl. Ștefan – Kait, Al. Albu, Papeau – Pănoiu, Luckassen, Bamgboye
Rezerve: G. Ungureanu – Dr. Grigore, J. Morais, Crivac, Sefer, Ignat, Al. Stan, V. Costache
Antrenor: Adrian Mutu

FCSB – Rapid LIVE TEXT. Mesajul lui Florinel Coman pentru fanii FCSB

Florinel Coman a ţinut să le spună fanilor cât de mult regretă că echipa roş-albastră a pierdut titlul. Florinel Coman a precizat că fanii au fost alături de jucători în acest sezon.

Ne aşteaptă ultimul meci din acest campionat, jucăm acasă. Gândul nostru este doar să facem o prestaţie bună şi să luăm cele 3 puncte, chiar dacă nu mai contează.

Ne putem motiva, sincer voiam să transmit un mesaj suporterilor pentru că ne pare foarte rău că nu am reuşit să-i facem fericiţi. Ştiu că aşteaptă de foarte multă vreme ca Steaua să ia campionatul. Au fost lângă noi, ne-au susţinut şi în meciurile din deplasare, au fost în număr foarte mare. Au fost lângă noi şi după meciul cu CFR, s-a văzut. Au fost aproximativ 35.000 în tribună. Am pierdut cu toţii lupta aceasta, îmi pare rău că nu am reuşit să luăm ce 3 puncte la Farul.

Atârnă foarte greu această înfrângere pentru noi, dar nu avem ce să facem, trebuie să muncim mai mult şi sper că anul viitor vom ridica trofeul.

(Reporter: Sunt foarte multe oferte pentru tine, te mai vedem şi anul viitor?) Nu vreau să vorbesc despre acest subiect, vorbesc doar despre meciul de mâine.

Ştiu cât s-a dorit campionatul, câte sacrificii s-au făcut. Toată echipa am fost într-un moment foarte bun în play-off. Am reuşit să ne ridicăm de jos, să ajungem în vârf şi ne-au lipsit 45 de minute pentru a juca cu trofeul pe masă.

Mai aveam contract şi mi s-a mai pus un an la contract, atâta tot. Nu am fost în ultimul an de contract, să îl prelungesc”, a declarat Florinel Coman în conferinţa de presă de dinainte de FCSB – Rapid.

FCSB – Rapid LIVE TEXT. Săpunaru, pregătit pentru derby

FCSB a ratat şansa de a juca cu titlul pe masă în derby-ul cu Rapid, după ce a pierdut cu Farul, iar echipa lui Hagi a câştigat campionatul. Chiar dacă nu mai are miză, Săpunaru e convins că se va juca tare în FCSB – Rapid.

Un meci care nu mai contează atât de mult în clasament, dar un meci care contează pentru suporteri. Îl aşteptăm cu nerăbdare. Cine crede că va fi un amical, se înşeală amarnic. E un derby. Noi sperăm să fim cât mai mulţi şi la final să fie ai noştri fericiţi. Noi trecem printr-o pasă extraordinară. Avem 6 victorii la rând şi o vrem şi pe a 7-a (n.r. – este ironic).

Nu mă interesează că au pierdut campionatul şi cum se simt ei. Mă interesează doar ce facem noi. Ne-am îndeplinit un obiectiv şi am ratat un alt obiectiv. Nu ştiu dacă ar salva finalul de campionat, ci ar face suporterii fericiţi.

Nu ştiu ce va fi la anul. Îmi pare rău că nu am putut să realizăm mai multe în sezonul ăsta. Asta mă doare pe mine, nu altceva. Iubesc fotbalul şi iubesc Rapidul. Mai simplu de atât nu se poate”, a spus Cristi Săpunaru

Reclamă
Recomandări

Va reuşi Dinamo să se salveze de la retrogradare?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
1
mai
22:36
Mihai Rotaru l-a descris în trei cuvinte pe Costel Gâlcă şi a spus cine ia deciziile la echipa lui: „Aşa am procedat cu toţi”
1
mai
22:08
Coreea de Sud – România LIVE VIDEO (vineri, ora 13:30). „Tricolorii” vor o nouă victorie la CM de Hochei, LIVE în AntenaPLAY
1
mai
22:04
Mihai Stoica a anunţat care e primul jucător care poate semna cu FCSB după câştigarea titlului: „Au început negocierile”
1
mai
21:48
Jannik Sinner s-a retras de la Madrid! Organizatorii turneului au dezvăluit problema italianului
1
mai
21:29
Primele reacţii ale lui Dennis Man şi Valentin Mihăilă după ce au obţinut promovarea în Serie A!
1
mai
21:04
Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A! Performanţă uriaşă pentru jucătorii naţionalei, alături de Parma!
1
mai
21:00
VIDEOLecco – Sampdoria a fost în AntenaPLAY! Echipa lui Andrea Pirlo a făcut un pas important în lupta pentru baraj
1
mai
20:51
Video„Selecţionerul nostru e un clovn!” Scandal uriaş la naţionala Ungariei, după înfrângerea istorică cu România
1
mai
20:32
FotoAverea lui Ionuţ Negoiţă a „explodat”! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
1
mai
20:11
Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de la Madrid! Seria incredibilă a spaniolului, încheiată de Andrey Rublev
Vezi toate știrile

Ce zodii sunt în luna mai. Calitățile și defectele persoanelor născute în mai

Zodii care pot pune capăt unei relații toxice pe 1 mai 2024. Nativii care vor afla adevăratele sentimente ale partenerilor

Citește și