Flavius Stoican a revenit în Liga 1! Cu cine a semnat. Anunţul e oficial

De Dan Roșu
Publicat: 24.08.2022, 15:55

Flavius Stoican, în timpul unui meci

Flavius Stoican a revenit în Liga 1! Cu cine a semnat. Anunţul e oficial

Flavius Stoican, în timpul unui meci / Hepta

Flavius Stoican a revenit în Liga 1! Mioveni a anunţat, miercuri, că a ajuns la un acord cu Stoican pentru preluarea postului de antrenor principal al echipei.

Reclamă

Tehnicianul, care are aproape 46 de ani, a semnat un contract pe un an. Obiectivul este menţinerea în Liga 1. Flavius Stoican va lucra pe banca tehnică cu Bobi Vedeş – secund, Emilian Dolha – antrenor cu portarii şi Vlad Ţăran – preparator fizic.

Reclamă

Flavius Stoican a revenit în Liga 1

Pentru Stoican este aşadar o revenire la CS Mioveni, echipă pe care a mai antrenat-o în 2013. Flavius Stoican va conduce miercuri primul său antrenament la echipă. Debutul pe bancă va fi sâmbătă, în deplasarea de la Petrolul Ploieşti.

Stoican i-a luat astfel locul pe banca Mioveniului lui Alexandru Pelici.

“Decizia a fost luată de comun acord, în urma analizei începutului de campionat. S-a ajuns astfel la concluzia că este nevoie de o schimbare la echipă pentru a ieşi din această situaţie dificilă”, a precizat CS Mioveni.

“Mulţumim pe această cale antrenorului Alexandru Pelici, care timp de aproape 2 ani a reuşit o promovare spectaculoasă, cât şi o menţinere în Liga 1 în anul precedent, rezultate notabile pentru clubul nostru. Urăm succes atât omului Pelici care rămâne un apropiat al clubului nostru, cât şi antrenorului Pelici, în activitatea următoare!”, se arată în comunicatul remis de CS Mioveni.

Alexandru Pelici, OUT de la Mioveni

CS Mioveni este ultima în clasament cu un singur punct obţinut în partida cu FCSB.

„După doi ani în care am trecut prin bucurii sau necazuri, am râs sau am fost triști, am câștigat sau pierdut, drumul meu se desparte de cel al Mioveniului. Vreau să multumesc tuturor celor cu care am colaborat în acești doi ani. Mă refer la jucători, staff tehnic, oameni de la stadion, conducere administrativă. Împreuna cu ei am reusit să scriem o pagină frumoasă în istoria fotbalului din Mioveni. Multumiri tuturor celor care au crezut în noi si ne-au fost alături mereu. Nu în ultimul rând, aș vrea să mulțumesc publicului care ne-a susținut în multe momente grele peste care am trecut impreună. Vă mulțumesc pt tot, Respect!”, a transmis Alexandru Pelici.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52 21 apr.

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45 21 apr.

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36 21 apr.

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28 21 apr.

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23 21 apr.

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21 21 apr.

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s