Florin Costea a primit cea mai grea întrebare: „Cine a fost mai talentat? Tu sau Mihai?”. Ce a răspuns

De Cosmin Cioboată
Publicat: 6.01.2023, 19:30

Florin Costea și Mihai Costea, în perioada petrecută la FCSB

Florin Costea a ajuns să joace în ligile inferioare, la Viitorul Dăești

Florin Costea a ajuns să joace în ligile inferioare, la Viitorul Dăești / Profimedia

Florin Costea a primit cea mai grea întrebare. Atacantul ajuns la 37 de ani a fost întrebat cine crede că a fost mai talentat dintre el și fratele său mai mic, Mihai (34 de ani).

Reclamă

Frații Costea au jucat împreună atât la FC U Craiova 1948, cât și la FCSB.

Reclamă

Florin Costea a primit cea mai grea întrebare: „Cine a fost mai talentat? Tu sau Mihai?”

Cei doi au început fotbalul la academia oltenilor, iar în 2006 au fost promovați la prima echipă. Adrian Mititelu, patronul lui FC U Craiova 1948, își punea mari speranțe în calitățile lui Florin și Mihai Costea, iar peste 5 ani i-a vândut la FCSB.

Florin Costea a stat la clubul lui Gigi Becali un singur sezon, în timp ce Mihai a jucat pentru roș-albaștri până în 2015.

La mai bine 10 ani de la perioada în care a împărțit vestiarul din Ghencea cu fratele său, Florin Costea a fost întrebat despre diferența de talent dintre cei doi. Fratele cel mare s-a ferit să dea un răspuns clar, explicând că există „alte lucruri mai importante” în viață:

„Nu… îi las pe alții. Nu îmi place mie să îmi dau cu părerea. Au fost multe discuții de-a lungul timpului, dar important e să fim sănătoși. Fotbalul se termină la un moment dat pentru toți. Alte lucruri sunt importante, părerea mea”, a spus Florin Costea, pentru sport.ro.

În prezent, frații Costea joacă în ligile inferioare din România. Florin evoluează la Viitorul Dăești, în timp ce Mihai a ajuns la ARO Câmpulung.

Florin Costea l-a lăudat pe Andrea Compagno

Florin Costea l-a lăudat pe Andrea Compagno și crede că atacantul celor de la FCSB este cel mai bun vârf din campionatul României.

Costea e de părere că, dacă jucătorul italian nu va avea probleme cu accidentările, poate pleca de la FCSB în străinătate pe o sumă care să-l facă fericit pe Gigi Becali.

Compagno e foarte bun. Mi se pare cel mai bun număr 9 din campionatul României. E un număr 9 autentic, ca în timpurile vechi. Craiova a pierdut mult prin plecarea lui. Probabil cu el ar fi fost acum aproape de play-off, dacă nu chiar în play-off.

Ai văzut și tu că s-a adaptat foarte ușor la Steaua (n.r – FCSB), a înscris goluri. Probabil va fi și golgheterul campionatului dacă va fi sănătos, am înțeles că acum are niște probleme”, a spus Florin Costea, conform sport.ro.

(n.r. Îl vezi plecând în străinătate?) Da, de ce nu? Dacă are evoluții la fel de bune în continuare, va înscrie, de ce nu? De la Steaua se vinde bine”, a spus Florin Costea, conform sursei citate anterior.

Compagno este pe primul loc în topul golgheterilor Ligii 1. Are 13 goluri, cu 4 mai mult decât Alibec, Dugandzic și Paraschiv. Italianul a înscris de cinci ori în acest sezon pentru fosta sa echipă, FC U Craiova 1948, de la care a fost cumpărat de Gigi Becali pentru 1.5 milioane de euro.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
15:40

Rafael Nadal, omagiat la Roland Garros 2025

15:11

Sky Sports a anunţat care va fi ultimul meci al lui Carlo Ancelotti pe banca lui Real Madrid

15:01

„De ce s-a prăbuşit Dennis Man?” Răspunsul dat de Adrian Mutu. Mesaj direct pentru Cristi Chivu: „Are de muncă”

14:21

Vlad Chiricheş şi Vali Creţu, apel la suporteri înainte de FCSB – CFR Cluj. Câte bilete s-au vândut

14:05

VideoGrand Prix, ediţia a 12-a: Antal Putinică şi Cătălin Ghigea prefaţează Marele Premiu al Arabiei Saudite

13:54

Bernadette Szocs – Bruna Takahashi, LIVE VIDEO (15:55). Duel pentru sferturile de finală ale Cupei Mondiale

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 4 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns