Gicu Grozav, în culmea fericirii după ce a marcat golul victoriei în Petrolul – Rapid 1-0: „A fost extraordinar!”. Eroul ploieștenilor, extrem de sincer: „Ne-au înghesuit”

De Cosmin Cioboată
Publicat: 14.08.2022, 0:52

Gicu Grozav

Gicu Grozav, în tricoul Petrolului / Facebook Petrolul Ploieşti

Gicu Grozav a fost în culmea fericirii după ce a marcat golul victoriei în Petrolul – Rapid 1-0, în etapa a 5-a din Liga 1. Eroul “lupilor galbeni” a spus că întreaga echipă a muncit din greu pentru a câștiga derby-ul de pe “Ilie Oană”. Este primul succes bifat de Petrolul în fața rivalei tradiționale în Liga 1, după 22 de ani.

Reclamă

Grozav a fost extrem de sincer când a vorbit despre modul în care Petrolul a abordat meciul cu Rapid. Grozav a dat lovitura în minutul 23, după o gafă uriașă comisă de portarul giuleștenilor, Horațiu Moldovan.

Reclamă

Gicu Grozav, în culmea fericirii după ce a marcat golul victoriei în Petrolul – Rapid 1-0: “A fost extraordinar!”

Gicu Grozav a recunoscut că giuleștenii “ne-au înghesuit”, însă planul defensiv pregătit de ploieșteni înaintea partidei a funcționat ca la carte:

“A fost extraordinar pentru noi, mă bucur că la final am ieșit învingători după un meci foarte greu, în care a trebuit să muncim foarte mult. Știam că ne așteaptă un meci foarte greu împotriva Rapidului, o echipă puternică. A fost un derby cu o atmosferă superbă și ne bucurăm că am câștigat.

Poate jocul ne-a dus în direcția asta, am încercat să ne apărăm mai bine. Ei au venit peste noi pentru că voiau să marcheze, era normal. Ne-au înghesuit, dar am stat bine, am alergat, am avut determinare bună și, după ce am suferit mult, am luat cele 3 puncte foarte importante pentru noi.

Normal că dacă nu iei gol câștigi cel puțin un punct. Am abordat meciul în acest fel, să stăm bine în apărare și să plecăm pe contraatac, să îi surprindem. Știam că vor ataca și vor încerca să dea gol. I-am așteptat, i-am prins o dată și le-am dat gol. Publicul ne-a dat energie și înaintea și în timpul meciului.

Mă simt foarte bine, am marcat într-un derby. E un lucru foarte frumos, mai ales când reușești să și câștigi. Mă bucur, dar important e că toți am lucrat pentru a câștiga cele 3 puncte. Toți am dat 100% și sperăm să o ținem tot așa”, a declarat Gicu Grozav, pentru Digisport.

Gabi Tamaş, discurs uluitor după Petrolul – Rapid 1-0: „V-am pupat!”

Tamaş le-a răspuns rapidiştilor care au acuzat faptul că Petrolul a făcut anti-joc. Mai mult, Tamaş nici măcar nu l-a lăsat pe reporter să îi pună vreo întrebare.

Tamaş le-a transmis giuleștenilor că preferă ca Petrolul să joace pragmatic şi să acumuleze puncte, decât să facă spectacol şi să piardă.

„Am jucat multe derby la viaţa mea. Am auzit că e primul derby din România. Cred că s-a văzut din tribune. Chiar am avut emoţii şi eu la vrâsta pe care o am când am văzut tribune pline.

Hai să văp explic ceva, ca să nu mă mai întrebaţi. Punctele sunt la noi, în playoff sau unde vrei să ajungem, trebuie să acumulăm puncte. Cu anti-fotbal sau nu, CFR Cluj a câştigat 5 titluri consecutive. În primele două etape am jucat frumos şi am pierdut. Nu am venit aici să retrogradez.

Mai bine joc anti-fotbal să iau puncte, decât să retrogradez. V-am răspuns la toate întrebările, v-am pupat, sănătate”, a declarat Gabi Tamaș, pentru Digisport.

Cristi Săpunaru și Adrian Mutu au criticat jocul defensiv al Petrolului din derby-ul cu Rapid

Cristi Săpunaru nu s-a abținut și a criticat public abordarea defensivă a Petrolului în meciul din această seară:

„Înfrângere nemeritată. S-au apărat 90 de minute. Dacă jucam 3 zile, se apărau 3 zile. Am pierdut pe o jumătate de ocazie. Toată echipa, staff-ul, suporterii sunt în spatele lui Horațiu Moldovan. Nu ne aducem aminte de câte ori ne-a salvat?

Nu ne-a surprins Petrolul! Ne-am surprins noi că nu am dat gol. Am încercat 90 de minute să atacăm, pe un teren impracticabil pentru Liga 1. Așa suntem noi în România, nu putem să aranjăm un teren de fotbal… Știam că atmosfera va fi frumoasă, e cel mai vechi derby din România”, a spus Cristi Săpunaru, după Petrolul – Rapid 1-0.

Și Adrian Mutu consideră că rezultatul este nemeritat. Antrenorul Rapidului a aruncat “săgeți” către petroliști, făcând referire la tactica defensivă la care au apelat de-a lungul partidei.

“Am pierdut, rămânem cu 0 puncte din acest meci, dar cu o evoluție consistentă a echipei. Un joc pe care l-am dominat, dar din păcate n-am reușit să înscriem. (N.r. – Despre gafa lui Horațiu Moldovan) Am văzut cu toții ce s-a întâmplat, nu mai are rost să spun eu.

Dar nu e niciun fel de problemă, se întâmplă și la case mai mari. Moldo e cel mai bun din țară și rămâne cel mai bun din țară. S-a întâmplat, nu cred că are rost să mai comentăm. A fost o greșeală și i se poate întâmpla oricărui portar.

Mutu, nervos după înfrângerea de la Ploiești: „O echipă care se apără cu 10 în fața careului…”

N-am fost agresivi? Cred că ați văzut cu toții cum a decurs repriza a doua. Am fost agresivi, am dominat tot meciul. Am avut și ocazii de a marca. O echipă care se apără cu 10 în fața careului… eu altfel văd fotbalul, dar știți cum e, scopul scuză mijloacele. Mergem mai departe. Nu sunt supărat pe jucătorii mei, pur și simplu n-am avut noroc astăzi.

Mulțumim suporterilor noștri că au fost alături de noi. Mergem înainte, tragem învățămintele după această înfrângere nemeritată, zic eu. Trebuie să fim mai buni în duelurile 1 contra 1 și mai concreți în fața porții”, a spus Adrian Mutu, pentru Digisport.

În urma înfrângerii suferite la Ploiești, trupa lui Adrian Mutu a ratat șansa să revină, cel puțin temporar, pe primul loc în Liga 1. Rapid se află pe locul 2, cu 9 puncte, dar riscă să fie depășită până la finalul etapei.

De cealaltă parte, Petrolul a legat a doua victorie consecutivă și a urcat pe poziția a 7-a, cu 7 puncte.

Reclamă
Recomandări

Ce rezultat va fi la FCSB - Olympiacos?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

0:21

Cursa Marelui Premiu din Las Vegas LIVE VIDEO, de la 07:45, pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. Max Verstappen poate cuceri al 4-lea titlu mondial

0:07

Dan Petrescu a făcut iureş după CFR Cluj – Rapid 1-1: „Sunt foarte supărat, nu ai voie să faci asta!” A plecat brusc după o întrebare din interviu

0:00

„Am fost inspirat!” Marius Şumudică, mesaj categoric după CFR Cluj – Rapid 1-1: „Meritam să câştigăm”

23:55 23 nov.

Manchester City – Tottenham 0-4! Cu Radu Drăguşin titular, Spurs a umilit campioana Angliei. Mihăilă, pasă de gol în Parma – Atalanta 1-3

23:47 23 nov.

Alin Fică şi Burmaz, primele reacţii după ce au marcat în CFR Cluj – Rapid 1-1: „Sunt supărat că nu am câştigat!” / „Cel mai bun rezultat pentru ambele echipe”

23:27 23 nov.

CFR Cluj – Rapid 1-1. Giuleştenii au obţinut remiza în minutul 90. Echipa lui Dan Petrescu a ratat ocazia de a egala liderul

1 FotoIanis Hagi a anunţat la ce club va juca din 2025! „Pentru asta trăiesc”s 2 VIDEOGeorge Russell, pole-position în Marele Premiu din Las Vegas! Max Verstappen, pe locul cinci în calificăris 3 „Executorie!” Hotărârea luată de UEFA, după scandalul din România – Kosovo. Când va fi anunţat verdictul şi ce se întâmplă la tragerea la sorţis 4 Jucătorul cu clauză de reziliere de 20 de milioane de euro revine la FCSB! Anunţul făcuts 5 Cum arată urnele pentru preliminariile World Cup 2026. Ce se întâmplă cu naționala României, înainte de ultima etapă a grupelor Nations Leagues 6 Denis Alibec, criticat de Mircea Lucescu după scandalul din România – Kosovo: „E vina lui Alibec”s

Nevoile unui copil, potrivit zodiacului. Ce spun astrele despre cei mici

Sezonul Săgetătorului aduce schimbări majore pentru zodii. Află dacă te numeri printre nativii care trec prin transformări

Citește și