Giovanni Becali i-a stabilit prețul lui Louis Munteanu! Mesaj despre atacantul de la CFR Cluj
De Alex Ioniță
Publicat: 27.04.2025, 17:29
Giovanni Becali a vorbit despre Louis Munteanu, atacantul momentului din Liga 1. Agentul i-a stabilit prețul „real”, după ce Neluțu Varga a cerut o sumă astronomică, pentru o eventuală mutare.
Recent, Gigi Becali a declarat că ar fi dispus să plătească 4 milioane de euro pentru transferul lui Louis Munteanu. Totuși, Neluțu Varga a declarat că atacantul poate pleca de la CFR Cluj doar în schimbul a 18 milioane de euro, plus procente!
Giovanni Becali știe care este prețul lui Louis Munteanu!
Totuși, în opinia lui Giovanni Becali, Louis Munteanu ar avea un preț „real” între 4 și 6 milioane de euro. Agentul și-a argumentat opinia și a spus că românul nu a confirmat într-un campionat de top, pentru a valora mai mult.
„Problema este că dai 20 de goluri în România și 20 de goluri trebuie să le dai în top 5 sau celelalte, de al doilea nivel. Dând aceste goluri în România este un jucător care poate să plece.
Este cunoscut în Italia. Nu știu de ce Fiorentina nu l-a împrumutat în Serie B, unde sunt echipe care joacă fotbal. A venit aici, a avut un parcurs bun, dă goluri, e acolo tot timpul. Știe cu mingea, sare și la cap. Dar 18 milioane…
Eu zic că prețul lui real ar fi între 4 și 6 milioane. Strict părerea mea, nu lucrez în market poll. Spun o părere din experiența mea. Măcar să dea cineva 6 milioane, Clujul a dat 2 pe el”, a spus Giovanni Becali, la fanatik.ro.
De la sosirea la CFR Cluj, Louis Munteanu a adunat 35 de meciuri, în toate competițiile. Atacantul a reușit să înscrie 23 de goluri și să ofere 2 pase decsive, în cadrul acestor dueluri.
În momentul de față, Louis Munteanu este cotat la suma de 3,5 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Cum l-a descris Zeljko Kopic pe Louis Munteanu, înainte de Dinamo – CFR Cluj
Zeljko Kopic a oferit declaraţii despre Louis Munteanu, înaintea duelului dintre Dinamo şi CFR Cluj. Antrenorul „câinilor” a avut doar cuvinte de laudă la adresa atacantului clujenilor, pe care-l consideră ca fiind unul dintre cei mai buni din Liga 1.
Louis Munteanu este golgheterul Ligii 1, cu 22 de goluri marcate pentru CFR Cluj. Clujenii se vor deplasa pe Arena Naţională luni, pentru confruntarea cu Dinamo.
Zeljko Kopic a mai subliniat faptul că Louis Munteanu este un jucător foarte periculos şi nu sunt întâmplătoare cifrele sale uriaşe din acest sezon.
Totodată, Zeljko Kopic le-a transmis şi un mesaj direct fanilor lui Dinamo. Antrenorul croat a transmis că îi înţelege pe cei care sunt dezamăgiţi de faptul că echipa nu este în lupta pentru titlu.
„Suntem bine, jucătorii sunt în formă bună. Vom decide mâine cu cine începem meciul. Am vorbit tot sezonul despre obiective. În primul rând, a trebuit să stabilizăm echipa și să ajungem în play-off. Vrem să câștigăm cât mai multe puncte. Știm că nu putem juca în Europa. Jucătorii simt ce înseamnă să jucăm în play-off, e diferit față de sezonul regular.
Jucăm doar cu cele mai bune echipe, este un lucru bun pentru jucători pentru a prinde experiență. Știm că Dinamo a avut perioade grele sezonul trecut. Anul acesta am câștigat cu Craiova după atâția ani, cu U Cluj după atâția ani.
Împotriva CFR-ului am jucat foarte bine anul acesta, am fost foarte aproape să câștigăm, în afară de ultimul joc. Suporterii care vor veni ne vor susține, îi înțeleg și pe cei dezamăgiți că nu suntem în lupta la titlu.
Trebuie să ne facem treaba pe teren, să reprezentăm acest club cum se cuvine. E de datoria noastră să jucăm bine și să îi atragem la stadion.
Louis Munteanu este un jucător periculos, face un sezon foarte bun. Este unul dintre cei mai buni atacanți din Superliga, dar nu e vorba doar de el, CFR-ul are jucători foarte buni. Nu este o coincidență că Louis Munteanu a marcat atât de multe goluri, are niște calități foarte bune”, a declarat Zeljko Kopic, înainte de Dinamo – CFR Cluj.