Imagini uluitoare după Sepsi – CFR Cluj 2-1! Andrea Mandorlini l-a împins pe Marius Ştefănescu!
De Bogdan Stănescu
Publicat: 18.12.2023, 9:41
Imagini uluitoare după Sepsi – CFR Cluj 2-1! Extrem de nervos fiindcă a fost învins, Andrea Mandorlini l-a împins pe Marius Ştefănescu imediat după fluierul final.
Ştefănescu venise să dea mâna cu antrenorul clujenilor, dar Mandorlini a avut o reacţie de neînţeles. Nu numai că l-a lăsat cu mâna întinsă pe Ştefănescu, dar l-a şi împins pe jucătorul lui Sepsi.
Imagini uluitoare după Sepsi – CFR Cluj 2-1
Mandorlini s-a enervat şi la interviul de după meci. FCSB s-a distanţat la opt puncte de CFR Cluj în urma înfrângerii ardelenilor la Sfântu Gheorghe, dar italianul nu înţelege de ce ar putea fi demis de patronul Neluţu Varga.
„E destul de greu. Am avut partida în mână, puteam să facem 2-0. Am făcut multe greșeli și am fost egalați. E greu să vorbești, sunt multe de spus. Am reușit să deschidem scorul, apoi am avut ocazia să ne desprindem, dar după au intervenit erorile.
Nu reușim să concretizăm lucrurile ofensive și la noi înscrie mereu un mijlocaș, dar oricum nu trebuie să facem aceste greșeli.
Demis? Cine? Pentru ce motiv? Spui tu? Cred că sunt și alte întrebări de adresat. Eu sunt aici și îmi fac treaba. Nu cred că are rost să ne gândim la ce va fi mâine, important este să vorbim despre prezent”, a declarat Andrea Mandorlini pentru digisport.ro după Sepsi – CFR Cluj 2-1.
Basarab Panduru a făcut-o praf pe CFR Cluj după înfrângerea cu Sepsi: „Parcurs de echipă de retrogradare”
Basarab Panduru a făcut-o praf pe CFR Cluj după înfrângerea cu Sepsi. Fostul internațional a vorbit despre partida din etapa cu numărul 20 a sezonului de Liga 1.
Duelul de la Sf. Gheorghe a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro și s-a încheiat cu scorul de 2-1, în favoarea echipei din Covasna.
După meci, Basarab Panduru a spus că, în opinia sa, CFR Cluj arată ca o echipă care se bate pentru a se salva de la retrogradare, nu ca o formație care se luptă pentru câștigarea titlului de campioană.
De asemenea, fostul internațional a menționat și faptul că în lotul clujenilor există anumiți jucători care nu mai dau randament și l-a dat ca și exemplu pe Ciprian Deac.
„Mi se pare o surpriză doar că pierzi după ce conduci”
„Nu mi se pare o surpriză. Mi se pare o surpriză doar că pierzi după ce conduci. CFR e o echipă care nu bate pe nimeni, a câștigat un singur meci din ultimele 11 jucate. Ăsta e parcurs de echipă de retrogradare, teoretic, nu de campioană.
Jucase bine la Craiova, dar nu marcase. Jucatul ăsta bine… de când a venit Mandorlini, toată lumea zicea că ce bine joacă, că Petrescu nu juca. Băi, nu vă grăbiți, nu știu ce conta pentru CFR mai mult. Ăsta e jucat bine?!
La 1-0 a urmărit să întărească mijlocul terenului și să îi prindă pe contraatac. Dar cu cine? Deac nu mai poate. Dar nu mai poate pentru că nici nu joacă meci de meci. Dacă juca așa puțin și anii trecuți, probabil se lăsa”, a spus Basarab Panduru, la orangesport.ro.
Sepsi – CFR Cluj 2-1! Echipa lui Andrea Mandorlini, întoarsă de covăsneni. „Feroviarii”, fără victorie din luna octombrie
Sepsi – CFR Cluj 2-1 a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro. Duelul a contat pentru etapa cu numărul 20 a sezonului de Liga 1.
Ardelenii au început excelent partida și au marcat în minutul 32, prin Tachtsidis. Totuși, covăsnenii au întors meciul în repriza secundă, prin golurile lui Kallaku (min. 69) și Damașcan (min. 85). După acest meci, CFR Cluj rămâne pe poziția a 2-a în Liga 1, dar este în continuare la 8 puncte de liderul FCSB. De cealaltă parte, Sepsi a urcat până pe locul 5, cu 29 de puncte.
CFR Cluj: Sava – Ziv Morgan, Kresic, M. Ilie, Camora – Avonou, Tachtsidis, Cvek – Otele, Bîrligea, Krasniqi
Rezerve: Hindrich, Bălgrădean, Boben, Nortey, R. Filip, Fică, Deac, Luca Mihai, Juricic
Antrenor: Andrea Mandorlini
Sepsi OSK: Niczuly – Kecskes, Ninaj, Ciobotariu – Oteliță, I. Gheorghe, N. Păun, R. Varga – Ștefănescu, Safranko, C. Matei
Rezerve: Moldovan, Fl. Ștefan, Oroian, Bălașa, Jonathan Rodriguez, Damașcan, Kallaky, Rondon, Debeljuh
Antrenor: Bernd Storck
- Andrea Mandorlini l-a împins pe Marius Ştefănescu după fluierul final
- Italianul, foarte nervos după Sepsi – CFR Cluj 2-1
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY