„Mache”, cel mai vechi lider al galeriei lui Rapid, în lacrimi înaintea derby-ului cu CFR Cluj. Moment emoţionant în Giuleşti

De Viviana Moraru
Publicat: 30.10.2022, 21:37

Ioan Mihai, prezent la Rapid - CFR Cluj

Ioan Mihai

Ioan Mihai, prezent la Rapid - CFR Cluj/ Captură Orange Sport

Ioan Mihai, cel mai vechi lider al galeriei giuleştene, a fost în lacrimi înaintea fluierului de start din Rapid – CFR Cluj. Bătrânul fan a fost adus pentru a da lovitura de start în derby-ul etapei a 16-a, din Liga 1.

Reclamă

Rapid – CFR Cluj este partida ce ţine capul de afiş în această rundă de Liga 1. Formaţiile sunt despărţie de un singur punct în clasament, clujenii având şi două partide în minus.

Reclamă

Ioan Mihai, cel mai vechi lider al galeriei, în lacrimi înainte de Rapid – CFR Cluj

Ioan Mihai, în vârstă de 76 de ani, este unul dintre primii lideri de galerie ai Rapidului. Acesta a făcut parte din primul grup organizat al fanilor giuleşteni, din anii 1960. Bătrânul suporter a fost adus în scaun cu rotile, pentru a da lovitura de start, în mod simbolic, în Giuleşti.

Ulterior, acesta s-a ridicat şi a făcut o plecăciune, pentru a saluta galeria. Întreaga peluză, plină pentru derby-ul cu CFR Cluj, a aplaudat la scenă deschisă gestul lui Ioan Mihai, şi l-au determinat pe acesta să izbucnească în lacrimi.

Arena din Giuleşti a fost umplută până la refuz, pentru partida „de foc” cu CFR Cluj. Fanii fac spectacol în tribune, şi încearcă să-şi poarte favoriţii spre o victorie imensă, în faţa campioanei României.

În tur, rapidiştii au ratat şansa de a obţine o remiză, pe terenul trupei lui Dan Petrescu. Alexandru Albu a ratat un penalty în minutele de prelungire, iar CFR Cluj a învins cu 1-0.

Adi Mutu nu crede că Dan Petrescu va folosi rezervele în Rapid – CFR Cluj

Adi Mutu nu crede că Dan Petrescu va utiliza rezervele în derby-ul „de foc” dintre Rapid şi CFR Cluj. Antrenorul giuleştenilor a declarat că arădenii au un lot foarte puternic, iar dacă se vor schimba anumiţi jucători, acest fapt nu va reprezenta un avantaj pentru echipa sa.

Adrian Mutu a analizat posibila variantă ca Dan Petrescu să menajeze titularii pentru partida cu Rapid. „Briliantul” este de părere că „Bursucul” nu va apela la o astfel de decizie, iar meciul va fi unul încins.

Înaintea duelului din Giuleşti, Cristi Balaj, oficialul de la CFR Cluj, a declarat că prioritate are partida din Conference League, cu Ballkani. Adrian Mutu este sceptic în privinţa acestor declaraţii, şi este convins că arădenii nu vor face doar act de prezenţă.

„(Reporter: Probabil CFR Cluj va folosi echipa a doua, e o şansă pentru Rapid?) Nu ştiu, eu la un club de avengura CFR-ului aş evita să spun echipa a doua pentru că sunt jucători valoroşi toţi. Acum ce echipă va folosi Dan Petrescu, vom vedea. Nu ştiu. Nu e niciun avantaj pentru noi că ei joacă şi în această săptămână, şi în săptămâna viitoare în Conference pentru că întâlnim o echipă care e învăţată cu o grămadă de meciuri pe parcursul unui sezon.

Are jucători experimentaţi, antrenorul lor este foarte experimentat şi priceput la ceea ce face, deci… presiunea bineînţeles e pe ei, pentru că sunt câştigători, dar şi pe noi pentru că jucăm acasă.

Nu ştiu dacă să cred sau nu ceea ce declară domnul Balaj (n.r. că prioritar este meciul din Conference League) pentru că mi-e greu să cred că ei vor veni aici şi vor face doar act de prezenţă. Din contra, poate e o declaraţie care să ne relaxeze pe noi, dar nu se va întâmpla acest lucru. Nu suntem nici noi nou-veniţi în fotbal şi ştim că anumite declaraţii sunt făcute pentru a atinge un anumit scop”, a declarat Adi Mutu la conferinţa de presă.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
7:57

5 milioane de euro pentru transferul verii în Liga 1

23:52 21 apr.

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45 21 apr.

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36 21 apr.

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28 21 apr.

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23 21 apr.

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s