Liderul ultrașilor Rapidului, replică pentru Dorinel Munteanu. Reacție surprinzătoare după derapajul rasist al „Neamțului”

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 4.02.2024, 15:01

Liderul ultrașilor Rapidului, replică pentru Dorinel Munteanu

Liderul ultrașilor Rapidului, replică pentru Dorinel Munteanu

Liviu Ungurean și Dorinel Munteanu / Colaj Hepta

Liderul ultrașilor Rapidului a venit cu o replică pentru Dorinel Munteanu, în plin scandal cu tentă rasistă. Antrenorul Oțelului a fost în conflict cu un grup de suporteri ai giuleștenilor și a spus despre aceștia că sunt „bronzați”.

Reclamă

Liviu Ungurean s-a ferit să îl atace pe Dorinel Munteanu. „Bocciu” e convins că fostul mare internațional român a avut o scăpare și că declarațiile au fost doar nepotrivite.

Reclamă

Liderul ultrașilor Rapidului i-a dat replica lui Dorinel Munteanu

Ungurean a afirmat că nu se pune problema ca Dorinel Munteanu să devină persona non grata în Giulești.

Îl înțelegem, și-a dorit și el să câștige, înaintea meciului a vorbit foarte frumos despre galeria Rapidului, el știe ce s-a întâmplat acolo, a avut un conflict deschis cu câțiva suporteri și probabil de asta a reacționat așa.

Noi îl respectăm pe Dorinel, are aceeași imaginea în ochii noștri, e un fost mare fotbalist. Nu luăm în calcul ce spunea lumea la cald, uneori se poate să îți mai pierzi cumpătul„, a declarat Liviu Ungurean pentru iamsport.ro.

Dorinel Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după înfrângerea cu Rapid.

Eu nu am intrat în conflict cu niciun suporter al Rapidului. Vocabularul e unul care se potriveşte, eu îi ştiu de mult. Probabil nu le sunt simpatic. Nu toţi, câţiva au fost aşa, mai bronzaţi puţin”, a spus Dorinel Munteanu pentru digisport.ro.

Rapid, comunicat fulger după discursul rasist al lui Dorinel Munteanu

Oficialii celor de la Rapid au fost mult mai vehemenți. Au transmis că Dorinel Munteanu nu are dreptul să îi jignească pe fanii echipei, mărturisind că prin acest fapt, fostul internaţional a insultat întreaga suflare giuleșteană.

Am rămas stupefiați și suntem indignați de reacția antrenorului Dorinel Munteanu, la adresa suporterilor noștri. Îi înțelegem frustrarea în urma eșecului din Giulești și nu vrem să intrăm într-o polemică.

Îi reamintim însă lui Dorinel Munteanu că stadionul nu este nici teatru, nici operă, iar nici domnia sa nu este cel mai pașnic și liniștit “spectator”.

Domnule Munteanu, orice ai realizat în cariera de jucător, orice ai realizat și ai realiza în cariera de antrenor, NU ÎȚI DĂ DREPTUL SĂ NE JIGNEȘTI SUPORTERII!

Ulterior, ai spus că nu ai jignit. Ba da, ne-ai jignit suporterii și totodată brandul Rapid, domnule Munteanu!

Și nu uita, în mod sigur unii dintre acei “bronzați”, așa cum i-ai catalogat, te aplaudau cândva, când și domnia ta ne făceai fericiți la Mondialul din SUA”, au transmis giuleştenii, pe contul oficial de Facebook.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
14:56

Cosmin Olăroiu şi-a aflat adversara din finala Ligii Campionilor Asiei 2

14:48

VIDEOLando Norris, apărat de oficialii McLaren după acuzațiile care i-au fost aduse: „A făcut o treabă excelentă”

14:22

Preşedintele Gabonului, mesaj după moartea lui Aaron Boupendza

14:11

Rapid, primul mesaj după moartea lui Aaron Boupendza: „Va rămâne mereu în amintirea noastră”

13:58

„Iese soarele și pe strada noastră”. Dinamo, reacție oficială după ce a fost semnat contractul pentru noul stadion

13:37

Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestat

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas