S-a aflat care a fost mesajul primit de Gică Hagi de la Alexi Pitu, după ce puştiul-minune al Farului s-a transferat la Bordeaux. „Regele” a reuşit un nou „tun” financiar.
Alexi Pitu a fost transferat în liga a doua din Franţa pentru două milioane de euro. Jucătorul în vârstă de 20 de ani a şi debutat deja la noua sa echipă.
Mesajul primit de Gică Hagi de la Alexi Pitu
De şase ori campioană a Franţei, Bordeaux este favorită la revenirea pe prima scenă. Ocupă locul secund după 20 de etape. Gică Hagi este convins că Pitu o poate ajuta să îşi îndeplinească obiectivul.
„În ultimul an, Alexi a fost unul dintre cei mai buni jucători ai noștri. A făcut pasul care trebuia. A început să dea pase de gol și goluri, care în trecut i-au lipsit. Dar probabil s-a maturizat, a devenit mai puternic, că el fotbal știa. De la 14 până la 19 ani a fost titular la loturile naționale, toate meciurile, numărul 1, așa că era imposibil să nu iasă la un moment dat.
Era doar o chestiune de timp, știam asta. Un băiat foarte inteligent, foarte serios, profesionist, a plecat la o echipă cu nume mare, printre primele 4-5 echipe din Franța, cu o istorie și o identitate foarte bună. Trecând și echipa printr-un moment dificil, i-am spus că e o șansă pentru el ca împreună cu echipa să meargă sus, să crească și să ajungă unde trebuie.
Bordeaux trebuie să ajungă în primele 5-6 echipe din Franța pentru că e o entitate, un nume enorm de mare. El s-a dus acolo, mi-a dat mesaj și mi-a spus: ‘Wow!’. Ce a văzut acolo e incredibil.
Nu va fi ușor. Cu cât te duci la un nivel mai ridicat, cu atât cu lucrurile sunt mai dificile, pentru că sunt jucători mai buni. Dar eu sunt convins că Alexi va progresa, va învăța și Doamne ajută să meargă bine pentru că fotbalul românesc are nevoie de jucători care să confirme afară„, a declarat Gică Hagi.
Victor Becali a dezvăluit că lui Alexi Pitu i se va îmbunătăţi contractul în cazul în care echipa va promova la finalul stagiunii.
„Da (n.r. 2 mil de euro). A fost primit foarte bine. Un băiat născut în occident, în Germania. E normal să existe probleme de adaptare. Este un fotbal puternic și sperăm să se adapteze cât mai repede. Dacă echipa promovează, contractul său se îmbunătățește. Se schimbă de la an la an.
