Mihai Bordeianu a semnat cu Universitatea Cluj, rivala celor de la CFR
De Alex Masgras
Publicat: 19.06.2023, 17:05
Mihai Bordeianu a semnat cu Universitatea Cluj. În vârstă de 31 de ani, mijlocaşul este al treilea jucător din ultimul an care ajunge la „şepcile roşii” după ce a trecut şi pe la CFR Cluj.
Universitatea Cluj are o vară activă pe piaţa transferurilor. Bordeianu este al şaselea jucător adus în această perioadă de mercato care va evolua pe Cluj Arena sezonul viitor.
Mihai Bordeianu a semnat cu Universitatea Cluj, rivala celor de la CFR
Adus liber de contract, Bordeianu a fost prezentat în cursul zilei de luni de Universitatea Cluj.
„Sunt fericit că am semnat cu ”U”, o echipă de tradiție în fotbalul românesc și cu suporteri minunați. Îmi doresc ca în sezonul care urmează să terminăm cât mai sus în clasament”, a declarat Mihai Bordeianu, pentru site-ul oficial al celor de la Universitatea Cluj.
Mihai Bordeianu a ajuns la CFR Cluj în ianuarie 2018, atunci când a fost cumpărat de la FC Botoşani pentru suma de 200.000 de euro. În octombrie 2020, el a fost vândut la Al-Qadsiah din Arabia Saudită, pentru suma de 1,2 milioane de euro. În ferbuarie 2021, el a revenit în Gruia sub formă de împrumut, după care a redevenit jucătorul fostei campioane în august 2021.
Mihai Bordeianu are în palmares cinci titluri de campion şi două Supercupe ale României. De asemenea, el are şi patru convocări la echipa naţională a României. În ultimul sezon, el a evoluat în 24 de meciuri pentru CFR Cluj şi a oferit două pase de gol. El este al treilea jucător care schimbă echipa din Cluj în ultimul an, după Alex Chipciu şi Ze Gomez.
Ianis Stoica şi Ovidiu Perianu vor evolua la Universitatea Cluj în noul sezon
Ianis Stoica va juca şi în acest sezon la U Cluj. FCSB şi „şepcile roşii” s-au înţeles în ceea ce priveşte prelungirea împrumutului atacantului de 20 de ani.
Ianis Stoica a mai fost împrumutat de FCSB la U Cluj în prima jumătate a acestui an. Din această vară, el va evolua la finalista Cupei României sub comanda lui Toni Petrea, fostul său antrenor de la FCSB.
Pe lângă Ianis Stoica, Ovidiu Perianu va juca şi el la U Cluj în sezonul următor. Mijlocaşul de 21 de ani a fost împrumutat pentru un sezon la echipa antrenată de Toni Petrea.
Toni Petrea l-a pregătit sezonul trecut pe Ovidiu Perianu la Chindia. Echipa din Târgovişte a retrogradat. Acum fostul antrenor al FCSB-ului îl va antrena la U Cluj pe Perianu.
În afară de partea a doua a sezonului trecut, atunci când l-a antrenat la Chindia, Toni Petrea l-a pregătit pe Ovidiu Perianu şi la FCSB.
U Cluj i-a mai transferat în această vară pe Daniel Popa, Doru Popadiuc şi Bogdan Mitrea.
- Mihai Bordeianu a semnat cu Universitatea Cluj
- Mijlocaşul de 31 de ani a evoluat ultima oară la rivala din oraş, CFR Cluj
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00