O nouă reacţie a clubului Rapid după ce fiul lui Adrian Păunescu i-a dat în judecată pe giuleşteni

De Dan Roșu
Publicat: 27.11.2024, 14:51

Rapid

Proces pentru folosirea imnului Rapidului

Jucătorii lui Rapid, înaintea unui meci - Profimedia Images

Andrei Păunescu, fiul regretatului Adrian Păunescu, a dat în judecată clubul Rapid, declarându-se nemulţumit de felul în care e folosit imnul giuleştenilor, care a fost scris de fostul poet, fiind considerat unul dintre cele mai frumoase din fotbalul românesc.

Reclamă

Clubul Rapid a oferit o nouă reacţie, prin vocea lui Mihail Marian, directorul executiv al clubului feroviar. Fiul lui Păunescu cere un milion de euro, pentru anumite pasage din imn, care au fost folosite pe anumite materiale promoţionale.

Reclamă

Reacţia Rapidului după ce a fost dat în judecată de Andrei Păunescu

„Suntem dezamăgiți de această situație, mai ales că Andrei Păunescu este un om care a fost mereu luat în considerare la evenimentele clubului, la Centenar, la inaugurarea stadionului. A fost întotdeauna remunerat la valoarea cerută, iar acum ne dă în judecată și ne cere o sumă exorbitantă, un milion de euro, pentru câteva căni, eșarfe și perne.

Să ceri atâția bani Rapidului pentru folosirea unor pasaje din imnul Rapidului, din propriul imn, este aberant, este ceva ce ar face doar o persoană total deconectată de realitate.

Dacă ne uităm și la faptul că nu ne-a contactat niciodată să lămurim aceste lucruri, ordinea fiind întâi instanță, apoi presă, ne dăm seama că motivația din spatele demersului este departe de a fi una onestă. Noi am pus numele Adrian Păunescu la intrarea în sala de conferințe a stadionului, el l-a dus la intrarea în sala de judecată…

Este păcat că s-a ajuns aici, dar investițiile făcute în Rapid sunt făcute cu bani cinstiți, impozitați, și trebuie protejate. Nu putem permite ca ele să fie asociate cu astfel de acuzații, ne vom apăra folosind toate resursele disponibile”, se arată pe fcrapid.ro.

Motivul pentru care Andrei Păunescu a dat în judecată clubul Rapid

Andrei Păunescu a explicat faptul că este nemulțumit pentru că reprezentanții grupării giuleștene se folosesc de imnul echipei pentru a face bani. Mai exact, fiul compozitorului este nemulțumit din cauza faptului că Rapid vinde obiectecu versurile imnului, sau că face campanii publicitare în care celebrul imn este folosit.

„Totul a plecat de la faptul că tata a scris o superbă poezie din dragoste necondiţionată pentru o echipă şi o idee. Nu a scris această poezie pentru a fi etichetă pentru băuturi alcoolice, pentru a fi obiect de promovare ale unor materiale care se vând. Asta e problema.

Imnul poate fi cântat de oricine, cum se întâmplă de zeci de ani, dar când când vinzi ceva deja intri în altă categorie. Să presupunem să scrieţi o scisoare de dragoste unei femei şi o publicaţi şi la un moment dat vă pomeniţi că managerul acelei femei iubite ia poezia şi o vinde, o pune pe tot felul de tarabe şi obţine bani din ea. Întrebarea e dacă e bine aşa”, a spus Andrei Păunescu, la începutul anului.

Reclamă
Recomandări
  • PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    23:52

    Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

    23:45

    Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

    23:36

    „E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

    23:28

    Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

    23:23

    Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

    23:21

    Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 VIDEOAlex Mitriţă a semnat de faţă cu Mirel Rădoi! Imaginile care i-au surprins pe fanii Craioveis