OFICIAL | Ovidiu Burcă, noul antrenor al Oţelului! Fostul tehnician al lui Dinamo îl înlocuieşte pe Dorinel Munteanu

De Bogdan Stănescu
Publicat: 1.01.2025, 12:20

Ovidiu Burcă, antrenorul Oţelului

Ovidiu Burcă e noul antrenor al Oţelului după demisia lui Dorinel Munteanu

Ovidiu Burcă / Facebook Oţelul

Oţelul Galaţi l-a prezentat oficial ca noul antrenor al echipei pe Ovidiu Burcă. Tehnicianul s-a despărţit de FC Voluntari. Interesant este că Dorinel Munteanu ar urma să o preia pe Voluntari după ce şi-a dat demisia de la Oţelul.

Reclamă

Ovidiu Burcă a stat numai 3 etape pe banca lui FC Voluntari. El a obţinut două victorii şi un egal cu echipa ilfoveană. Burcă le-a învins pe Reşiţa şi Dumbrăviţa şi a remizat cu Metalul Buzău.

Reclamă

Ovidiu Burcă, noul antrenor al Oţelului Galaţi

Ovidiu Burcă este antrenorul care a reuşit promovarea în Liga 1 cu Dinamo. Ulterior, din pricina rezultatelor slabe obţinute cu echipa din Ştefan cel Mare în Liga 1, Burcă s-a despărţit de „câini”.

Bun venit, Ovidiu Burcă!”, a transmis Oţelul Galaţi pe contul oficial de Facebook.

Dorinel Munteanu a explicat, pe larg, într-un clip video postat pe pagina oficială a Oţelului, de ce a ales să îşi dea demisia de la echipa pe care a dus-o din liga a treia până în Liga 1. Munteanu a spus că nu a putut trece peste faptul că a fost minţit în ceea ce priveşte salariile jucătorilor.

Munteanu le-a transmis jucătorilor că urmează să îşi primească salariile, lucru care nu s-a mai întâmplat. Jucătorii gălăţeni ar fi neplătiţi de mai bine de două luni. Ei au plecat în vacanţă fără bani.

Este foarte greu să descriu anii petrecuți aici. La începutul anului 2025 vreau să transmit un mesaj tuturor suporterilor echipei, tuturor celor care au sprijinit echipa și au ajutat la revenire prin toate mijloacele. Pentru mine a fost cea mai grea decizie din toată cariera mea sportivă, atât ca jucător cât și ca antrenor.

În urmă cu 3 ani jumate am venit cu sufletul deschis la echipa mea de suflet, am crezut în proiect, am pus pe primul loc suporterii și clubul, casa mea a fost Oțelul Galați. Acum a venit momentul să închei colaborarea mea cu Oțelul.

Nu vreau să reamintesc sau să jignesc, dar nu a fost ușor tot acest timp, a fost un drum greu, implicarea mea și a soției a fost esențială pentru acest club.

„Rezultatele nu poate să le conteste nimeni”

Rezultatele nu poate să le conteste nimeni. Principalii actori în evoluția acestei echipe sunt jucătorii. Nu vreau să îmi amintesc cum am preluat echipa. Jucătorii au respectat tot, disciplina, încrederea și munca. Sunt cele 3 principii ale mele. Datorită lor, echipa a avut succes an de an.

Eu sunt gălățean cu sufletul, indiferent de ce spune lumea. Punctul culminant care a contat în demisia mea a fost încrederea. Până înaintea jocului cu CFR Cluj, jucătorii mei au avut încredere totală în mine. Le-am spus jucătorilor despre problemele financiare, că nu trecem printr-o perioadă bună. Au înțeles.

Aici a fost ruptura. Mi-am dat demisia pentru că am fost mințit să le spun că vor veni salariile. S-au întâmplat și multe lucruri pozitive la echipe, mă refer la susținerea, cât a fost necesară, a Consiliului Local. Băieții au înțeles că fiind sponsorizați din bani publici, așteptările erau normale. Când un sponsor sau când un conducător al unui partener oficial te minte… atunci s-a produs ruptura.

Și mie îmi pare rău că părăsesc echipa, sincer. Nu suportam că jucătorii mei să fie duși cu zăhărelul sau mințiți că își vor primi banii. E important ca lumea să știe de ce mi-am dat demisia, nu pot lucra cu jucători nemulțumiți”, a spus Dorinel Munteanu, într-un clip postat pe contul oficial de Facebook al Oţelului Galaţi.

 

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    0:44 17 apr.

    „A fost ultimul meci cu Real în Liga Campionilor?” Răspunsul lui Carlo Ancelotti! Ce a spus de viitor

    0:24 17 apr.

    „O noapte istorică” Declan Rice, după ce Arsenal a eliminat-o pe Real Madrid: „Vrem trofeul”

    0:00 17 apr.

    Arsenal – PSG și Barcelona – Inter, în semifinalele Champions League! Dueluri „de foc” pentru marea finală

    23:55

    Real Madrid – Arsenal 1-2 și Inter – Bayern Munchen 2-2! Deţinătoarea trofeului, OUT din Ligă!

    23:48

    Lautaro Martinez a înscris în Inter – Bayern Munchen şi a atins o bornă impresionantă!

    23:26

    Harry Kane a deschis scorul în Inter – Bayern Munchen! Cifre uriaşe pentru starul englez

    1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 6 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats