Răzvan Onea, prima reacţie după ce a fost omul meciului în CFR Cluj – Rapid 2-2. Mesaj pentru suporteri
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 19.03.2023, 21:17
Răzvan Onea a avut prima reacţie după ce a fost desemnat omul meciului în CFR Cluj – Rapid, scor 2-2, în prima etapă a play-off-ului Ligii 1. Fundaşul lui Adi Mutu a reuşit un gol şi o pasă decisivă.
Onea i-a pasat decisiv lui Kait, în minutul 11. În repriza secundă a înscris un gol spectaculos, după ce l-a driblat pe Camora (55). Nu mai marcase, în campionat, din luna mai a anului 2021.
Răzvan Onea, prima reacţie după ce a fost omul meciului în CFR Cluj – Rapid 2-2
„A trecut timp de când nu am marcat, ultima dată la Iaşi. Am aşteptat foarte mult acest gol. Îmi pare rău că nu am reuşit să câştigăm, per total meritam victoria. E un punct la campioana României, e un punct bun pentru noi.
Consider că am făcut un joc bun, de aceea şi spun că meritam victoria. Fiecare a jucat până în ultimul minut, e un punct bun. Luăm meci cu meci. Ne dorim să le demonstrăm suporterilor că ne dăm viaţa pe teren şi că luptăm pentru emblema de pe tricou„, a declarat Onea la digisport.ro.
Portarul Rapidului anunţă că evită să se gândească la titlu, după al treilea meci la rând fără victorie în Liga 1.
„A fost un meci foarte frumos. Cred că este greu să ne gândim la titlu şi luăm meci cu meci. Mergem la fiecare meci la victorie, pentru că asta îşi doresc şi fanii. Mă bucur că fac parte din lotul naţionalei, e o mândrie pentru mine. E o concurenţă frumoasă, cine va apăra sper să o facă cât mai bine„, a spus Horaţiu Moldovan după CFR Cluj – Rapid 2-2.
Cum arată clasamentul Ligii 1 după prima etapă din play-off:
1. Farul – 35 de puncte
2. CFR Cluj – 33 de puncte
3. FCSB – 30 de puncte
4. Universitatea Craiova – 28 de puncte
5. Rapid – 27 de puncte
6. Sepsi – 21 de puncte
CFR Cluj – Rapid 2-2, în prima etapă din play-off
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate duminică, pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia Rapid Bucureşti, în ultimul meci al primei etape din play-off.
Echipa campioană a deschis repede scorul în Gruia, chiar în minutul 4, după ce Horaţiu Moldovan l-a faultat în careu pe Janga, arbitrul a dictat penalti, iar Janga a transformat. Egalarea a venit după numai şapte minute, când Kait a înscris după o centrare a lui Onea.
CFR a trecut în avantaj în minutul 23, la şutul lui Boateng. Onea a stabilit scorul final în minutul 55, cu un şut din careu. În minutul 90+2 clujenii au înscris prin Maglica dar, după consultarea VAR, golul a fost anulat pentru ofsaid, iar la faza imediat următoare Rapidul a ratat o ocazie uriaşă. S-a încheiat 2-2, CFR Cluj se află pe locul 2, cu 33 de puncte, iar Rapid este pe 5, cu 27 de puncte.
CFR CLUJ: Scuffet – C. Manea (Braun 59), Yuri, A. Burcă, Camora (Peteleu 59) – C. Deac (Maglica 69), Muhar, Boateng, E. Krasniqi – Janga (Yeboah 89), Petrila (Biriligea 59). ANTRENOR: Dan Petrescu
RAPID: H. Moldovan – Onea, Săpunaru, D. Grigore, Junior Morais – Al. Albu, Kait, Pănoiu – Sefer (Bamgboye 77), Dugandzic, Costache (A. Ioniţă 90+2). ANTRENOR: Adrian Mutu
Cartonaşe galbene: C. Manea 6, E. Krasniqi 81
Arbitri: Andrei Florin Chivulete – Ovidiu Artene, Andrei Constantinescu – Bogdan Dumitrache
Arbitri VAR: Sorin Costreie – Alexandru Vodă
Observator: Octavian Şovre
- Răzvan Onea a fost desemnat omul meciului CFR Cluj – Rapid 2-2
- Aris - PAOK, marele derby din Salonic, e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 19:00
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt LIVE în AntenaPLAY