Record de asistenţă pentru Dinamo la meciul de baraj cu Csikszereda! Câte bilete s-au vândut pentru partida tur

De Bogdan Stănescu
Publicat: 17.05.2024, 21:44

Două transferuri dintr-un foc” realizate de Dinamo

Două transferuri dintr-un „foc” realizate de Dinamo

Fanii lui Dinamo, în timpul unui derby cu FCSB / Profimedia Images

Record de asistenţă pentru Dinamo la meciul de baraj cu Csikszereda! Interesul pentru partida de pe Arena Naţională este uriaş.

Reclamă

S-au vândut deja 25.000 de bilete, iar partida va avea loc luni, de la ora 20:00. Meciul va fi în format LIVE TEXT pe AS.ro.

Reclamă

Record de asistenţă pentru Dinamo la meciul de baraj cu Csikszereda!

Cu siguranţă va fi partida „câinilor” cu cel mai mare număr de fani în tribune în acest sezon.

Precedentul record a fost înregistrat la meciul cu FCSB, din luna noiembrie a anului trecut. Atunci au fost 22.926 de fani în tribune.

Suporterii „câinilor” au anunţat că vor fi prezenţi în număr mare şi la meciul retur al barajului, care se va disputa la Miercurea Ciuc.

Suporterii sunt o parte integrantă din viața unei echipe. Sunt cei care contribuie cu inima, sufletul și cu cele mai pure sentimente în viața acesteia. Dar sunt momente în istoria unei echipe când suporterii trebuie să își asume și responsabilitatea pentru reușita echipei. În astfel de momente grele, echipa din teren are nevoie de susținere în drumul spre victorie, dar sunt și momente când acțiunile suporterilor pot influența soarta unui meci, căci modul în care este structurat regulamentul jocului, de multe ori, nu ia în considerare că acesta este despre pasiune dusă la extrem, nu doar despre o întrecere sportivă. Acestea sunt momente în care suporterul trebuie să apeleze la rațiune, contrar voinței și pasiunii sale.

„Vom merge 10.000 la Miercurea Ciuc”

Totuși, atunci când acționează împreună, suporterii pot face minuni, iar noi am demonstrat asta de nenumărate ori. Nu trebuie să se întoarcă un jucător spre noi să ne îndemne să încurajăm echipa, căci noi facem asta din proprie inițiativă. Jucătorii trebuie doar să se alimenteze din forța pe care le-o oferă suporterii și să transpună în teren până la ultimul fluier. La final vom fi cu toții bucuroși.

Acum, totul ține doar de noi, echipă și suporteri, într-un tot unitar. Nu mai trebuie să urmărim pe telefoane rezultatele altor echipe. Avem în față 2 meciuri ale căror rezultate doar noi le putem stabili, prin joc și atmosfera din stadion. Pentru joc avem jucători, dar strigătul nostru din peluză trebuie să se audă în toată țara.

La Miercurea Ciuc ne-au dat 125 de bilete.

Anunțăm de acum că duminică și luni, 26 și 27 mai vom merge 10.000 la Miercurea Ciuc. Nu avem nevoie de bilete. Ei sunt cei care se vor simți în deplasare pe propriul lor stadion care va fi înconjurat de miile de câini din toată țara. Cântecele noastre vor fi auzite de echipă chiar dacă vor veni din afara stadionului.

20 MAI – PE ARENĂ
27 MAI – LA MIERCUREA CIUC

P.S.: Stadionul nu are peluze , jocul se vede ușor din afara stadionului”, au transmis fanii din Peluza Cătălin Hâldan, pe contul de Facebook.

„Haos! Trebuie educați” Giani Kiriță a răbufnit după ce suporterii lui Dinamo s-au bucurat pentru calificarea la baraj

Fostul jucător Giani Kiriță a răbufnit după ce a văzut că suporterii lui Dinamo s-au bucurat pentru că echipa a reușit calificarea la baraj. Acesta a lansat un mesaj dur la adresa suporteriolor din Ștefan cel Mare.

„Câinii” lui Zeljko Kopic au terminat play-out-ul Ligii 1 pe poziția cu numărul 13 și vor disputa barajul de menținere în Liga 1 cu Csikszereda, în dublă manșă.

Chiar dacă Dinamo s-a salvat de la retrogradarea directă, Giani Kiriță nu este mulțumit de faptul că suporterii echipei s-au mulțumit cu un loc de baraj.

„Sunt două probleme diferite aici. Într-un fel, am fost șocat de ce s-a întâmplat după meciul asta că am mers la baraj, într-un fel n-am fost. Aceste generații s-au schimbat.

Acești copii care sunt în galerie trebuie educați că este o contraperformanță asta, nu o performanță să te salvezi, să te duci să dai baraj. Acești copii nu știu, nu au trăit gloria unui campionat, să intre în teren, să se bucure cu echipa.

Au fost îndoctrinați că este o performanță că s-au salvat de la retrogradare, dar nu direct, dăm baraj. E o problemă de educație. Copiilor ăstora trebuie să le vorbești așa ‘Băi, copii, este o contraperformanță.

Este un haos total la nivel de galerie, iar acești copii nu sunt educați. Nu știu cum e să iei un campionat, să iei o cupă a României. Ei știu că dacă a mers Dinamo la baraj e o performanță. E greșit”, a spus Giani Kiriță, la fanatik.ro.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    13:21

    Virgil van Dijk a semnat prelungirea contractului cu Liverpool

    13:14

    Athletic Bilbao – Rangers LIVE SCORE (22:00). Ianis Hagi, duel decisiv pentru semifinalele Europa League. Meciurile serii

    13:08

    Ronnie O’Sullivan – Ali Carter, în primul tur de la Campionatul Mondial. Tabloul complet de la Crucible

    12:46

    EXCLUSIVCând intră buldozerele pe stadionul din Ştefan cel Mare. Momentul aşteptat de toţi fanii lui Dinamo

    12:36

    Începe lupta pentru Cupa Stanley! Care sunt echipele calificate în play-off-ul NHL și cum arată prima rundă

    12:32

    Reacţia antrenorului lui Zhejiang, după ce decizia fostului club al lui Aaron Boupendza a şocat pe toată lumea

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 4 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns