„Trebuia să te interesezi de câte ori a căzut Neil Lennon în nas!” Gigi Becali, ironie pentru Dan Șucu
De Viviana Moraru
Publicat: 31.07.2024, 12:17
Actualizat: 31.07.2024, 18:02
Gigi Becali a avut o ironie pentru Dan Șucu, după ce Neil Lennon a căzut de pe bicicletă și s-a lovit la nas. Patronul de la FCSB nu s-a putut abține și i-a dat un sfat acționarului majoritar al giuleștenilor.
Neil Lennon a avut parte de un debut dezastruos la Rapid. În cele trei etape disputate în Liga 1, giuleștenii nu au înregistrat nicio victorie, în ultima rundă fiind învinși de Petrolul.
Gigi Becali, ironie pentru Dan Șucu, despre Neil Lennon
Gigi Becali nu a avut limite, după ce Rapid a pierdut derby-ul cu Petrolul. Acesta consideră că Dan Șucu a greșit atunci când l-a adus pe Neil Lennon în Giulești.
Latifundiarul din Pipera a început să râdă și a declarat, ironic, că Dan Șucu ar fi trebuit să se intereseze de câte ori a căzut de pe bicicletă Neil Lennon, până la venirea la Rapid.
Totodată, Gigi Becali a râs și de campania de transferuri de la Rapid. Acesta a transmis că giuleștenii au greșit atunci când l-au lăsat să plece pe Ermal Krasniqi, după doar o jumătate de sezon petrecută la formația de sub Grant.
„El îl consultă pe ală, ce treabă are Lennon cu fotbalul românesc! Trebuie să te interesezi de câte ori a căzut în nas (n.r. râde). Noi râdeam când am văzut, eu cu MM, cu ăștia. Ce să facă ăla, scoțian, în fotbalul românesc. Dă bani, milioane pe fotbaliști. În loc să-l țină pe Krasniqi, care era cel mai bun, el l-a dat. El a luat șase, și l-a dat pe cel mai bun. Au stricat echipa. Cine e Jambon ăsta? (n.r. râde)”, a declarat Gigi Becali, conform fanatik.ro.
Gigi Becali a anunţat un nou transfer la FCSB, chiar înaintea returului cu Maccabi Tel Aviv
Gigi Becali a anunţat un nou transfer la FCSB, chiar înaintea returului cu Maccabi Tel Aviv. Patronul campioanei a dezvăluit că Florin Tănase va semna, în cele din urmă, cu formaţia roş-albastră.
FCSB se va duela cu Maccabi Tel Aviv, pentru calificarea în turul trei preliminar din Champions League. Partida va fi în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY, miercuri, de la ora 21:00.
Gigi Becali a dezvăluit că a picat transferul lui Louis Munteanu la FCSB. Patronul campioanei a declarat că i-a îndeplinit toate cerinţele atacantului, însă acesta va semna cu CFR Cluj.
„Nu mă mai interesează. Am făcut oferta de două milioane, dar el că băiatul, că tralala, că nu știu ce… ia la revedere, mă! I-am acceptat și salariul lui. Dar că el se mai gândește, că nu știu ce…
Florin Tănase cred că o să vină. Și eu cred că iau un jucător mai valoros, dar fără bani. Înțelegi? E mai golgheter Tănase decât Louis Munteanu”, a declarat Gigi Becali, conform sport.ro.