Verdict dur primit de Albion Rrahmani, după accidentarea de la echipa națională. Anunțul medicilor este unul îngrijorător
De Alex Ioniță
Publicat: 13.10.2023, 16:33
Verdict dur primit de Albion Rrahmani, după accidentarea de la echipa națională. Atacantul legitimat la Rapid a primit o veste dură din partea medicilor și ar putea rata o bună parte a sezonului.
În minutul 66 al partidei dintre Andorra și Kosovo, câștigată de către oaspeți cu scorul de 3-0, Albion Rrahmani a fost scos cu targa de pe teren și trimis direct la spital, pentru a efectua investigații amănunțite.
Verdict dur primit de Albion Rrahmani, după accidentarea de la echipa națională. Atacantul ar putea lipsi 3 luni
Diagnosticul primit de către atacantul kosovar este acela de fractură la gleza dreaptă, unul mult mai dur decât a fost anunțat inițial. Din cauza acestei probleme, Albion Rrahmani este nevoit să treacă printr-o intervenție chirurgicală.
Astfel, echipa lui Cristiano Bergodi ar putea să îl piardă pe atacant pentru cel puțin 3 luni. Anunțul legat de accidentarea jucătorului a fost făcut de către reprezentanții Federației din Kosovo, printr-un comunicat:
„În timpul meciului dintre Andorra și Kosovo, din preliminariile Euro 2024, atacantul Albion Rrahmani a suferit o accidentare și a fost trimis imediat să efectueze examinări medicale în spitalul din Andorra La Vella. În urma testelor, s-a determinat că are o fractură la glezna dreaptă și va efectua o operație.
Toți coechipierii și staff-ul echipei naționale au fost afectați de accidentarea suferită de Albion, dar se așteaptă să depășească cu bine perioada de reabilitare și să revină și mai puternic pentru a-și arăta talentul la nivel internațional.
FFK (n.r. Federația din Kosovo) este determinată să se implice în refacerea lui Albion și lucrează îndeaproape cu clubul său, Rapid București, și experți medicali pentru a ne asigura că operația și recuperarea vor fi cât mai reușite”, se arată în comunicatul transmis de către Federația din Kosovo.
De când a ajuns în lotul celor de la Rapid, Albion Rrahmani a adunat 7 meciuri în tricoul formației pregătite de Cristiano Bergodi. În cadrul acestor partide a reușit să marcheze de 6 ori și a oferit 2 pase decisive. În momentul de față, atacantul este cotat la suma de 1,2 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Dan Şucu e foarte îngrijorat după accidentarea lui Albion Rrahmani
„Este o veste proastă, evident, pentru noi. Sperăm ca lucrurile să nu fie atât de grave precum s-au prezentat aseară. Când am auzit… Trebuie să ai inimă tare când intri în fotbal pentru că apar tot felul de surprize neplăcute, când nu te aştepţi.
De azi-noapte suntem în contact permanent cu agentul jucătorului, Rrahmani este în drum spre casă, vom face toate demersurile necesare ca în această seară să ajungă la Bucureşti. Dacă va fi cazul, îi vom trimite şi un avion privat.
Timpul este esențial. Să îl aducem cât mai repede la Bucureşti, să vedem ce are şi să înceapă recuperarea. Este drum de 12 ore de la Priştina la Bucureşti. Nu se pune problema ca el să vină cu maşina. De aceea vă spun că o să găsim orice fel de soluţie ca să îl punem pe avion şi să îl aducem la Bucureşti. Pentru că lucrurile acestea contează foarte mult şi timpul pe care trebuie să îl rezolvăm este foarte rapid.
Este vorba de respectul clubului Rapid pentru jucător, întotdeauna noi ne-am respectat jucătorii pentru că şi noi aşteptăm acelaşi respect din partea jucătorilor pentru Rapid. Rrahmani este un fotbalist extrem de valoros, un om deosebit, ne-a ajutat enorm până acum”, a spus acționarul giuleștenilor, citat de fanatik.ro.
- Albion Rrahmani a suferit o accidentare mult mai gravă decât se credea inițial
- Cât ar putea lipsi atacantul de la Rapid
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY