Gabi Torje a fost prezentat oficial la Concordia Chiajna: „M-am gândit la o ofertă să îmi convină şi ca atmosferă „

De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 20.09.2023, 13:07

Gabi Torje a fost prezentat oficial la Concordia Chiajna. Torje a oferit primele declaraţii şi va purta numărul 11. Torje a dezvăluit şi motivele pentru care a acceptat oferta echipei din Liga 2.

Reclamă

Gabi Torje a spus că a acceptat oferta celor de la Chiajn aşi pentru atmosferă. La Concordia, Torje va fi coleg cu Gabi Tamaş şi Adi Popa.

Reclamă

Gabi Torje a fost prezentat oficial la Concordia Chiajna

„După ce am terminat în Turcia, a venit un moment în care m-am gândit la o ofertă care să-mi convină nu doar din punct de vedere financiar, ci și ca atmosferă, obiective. Aș fi preferat să fac școala de antrenori, nu să stau degeaba.

Aceasta posibilitate pe care mi-a oferit-o Chiajna trebuie să o tratez serios și să îmi fac cât mai bine treaba. Important este ca atunci când voi ajunge antrenor, să găsesc persoane care să aibă încredere în mine și să am rezultate”, a spus Torje în conferinţa de presă de prezentare.

Gabriel Torje a semnat cu Concordia Chiajna. Cât timp este valabil contractul

Fostul dinamovist Gabriel Torje a ajuns în lotul celor de la Concordia Chiajna, după ce a fost legitimat, pentru ultima dată, la formația turcă Genclerbirligi. Jucătorul de 33 de ani a semnat un contract valabil pe un sezon cu echipa antrenată de Erink Lincar.

Astfel, odată cu această mutare, Torje urmează să își înceapă o nouă aventură în cariera de fotbalist, și va juca în premieră în Liga a 2-a din România. Ar putea debuta pentru noul său club împotriva celor de la CSM Reșița, în deplasare, pe data de 24 septembrie.

„BUN VENIT, GABRIEL TORJE!

Clubul Sportiv Concordia Chiajna si Gabriel Torje au semnat un contract valabil pana la data de 30.06.2024. Acesta a venit la clubul nostru din campionatul Turciei de la Genclerbirligi.

Gabriel Torje a bifat in CV echipe precum Politehnica Timisoara, Dinamo Bucuresti, Farul Constanta, Udinese, RCD Espanyol Barcelona, FC Granada, Konyaspor, Osmenlispor, Karabukspor, Sivasspor, Bandirmaspor si Ankaraspor.

Mijlocasul in varsta de 33 ani, a adunat in tricoul echipei nationale a Romaniei, 57 de selectii, reusind sa inscrie 12 goluri.
Clubul nostru ii ureaza BUN VENIT si ii doreste sa aiba parte de evolutii excelente in tricoul „vulturilor verzi”, alaturi de colegi si staff-ul tehnic!”, au postat oficialii clubului, pe contul de Facebook.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:55 18 apr.

Nicolae Stanciu, în formă maximă! Căpitanul României a înscris, din nou, în Arabia Saudită

23:41 18 apr.

„FCSB e Steaua şi cu asta basta!” Intervenţie în forţă în scandalul dintre campioană şi echipa Armatei

22:48 18 apr.

„Dorinel nu a fost la prima repriză!” Mircea Rednic, ironii la adresa adversarului după UTA-Sepsi 1-1

22:30 18 apr.

Sporting – Moreirense 3-1. Viktor Gyokeres a reuşit o dublă de senzaţie pentru echipa sa

22:26 18 apr.

„Să ne trezim la realitate!” Dorinel Munteanu sună adunarea după egalul cu UTA. Ce obiectiv are la Sepsi

21:29 18 apr.

VideoNicolae Stanciu şi Andrei Burcă petrec Paştele departe de familie! Nu ratează însă bucatele tradiţionale

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors