Ciprian Deac, rămas fără cuvinte după ce CFR Cluj a fost eliminată în turul 1 din Champions League: „Nu realizez ce se întâmplă!”

De Cosmin Cioboată
Publicat: 14.07.2022, 0:42

Ciprian Deac şi Cristi Manea, primele reacţii după Universitatea Craiova - CFR Cluj 1-1

Ciprian Deac şi Cristi Manea, primele reacţii după Universitatea Craiova - CFR Cluj 1-1

Ciprian Deac, în tricoul lui CFR Cluj / Hepta

Ciprian Deac a rămas fără cuvinte după ce CFR Cluj a fost eliminată în turul 1 preliminar din Champions League, de FC Pyunik, scor 2-2 (3-4 d.l.d.). Veteranul campioanei României s-a arătat extrem de supărat și a recunoscut că nu s-a gândit vreodată la acest scenariu halucinant în Gruia.

Reclamă

Deac știe că CFR Cluj a greșit clar pentru că n-a reușit să marcheze și golul al doilea în timpul regulamentar, înainte ca armenii să egaleze în minutul 90:

Reclamă

Ciprian Deac, rămas fără cuvinte după ce CFR Cluj a fost eliminată în turul 1 din Champions League

„Supărare mare, nici nu mai am cuvinte. Nu știu ce să zic, nu realizez ce mi s-a întâmplat. Au avut o ocazie, ne-au dat un gol. Bine, trebuia să terminăm noi meciul mai repede. Știam că vor ataca în a doua repriză pentru că aveau nevoie să dea gol și știau că vom avea spații. Din păcate noi am hrănit adversarul, nu l-am omorât.

E supărare mare, o tristețe mare, nici nu ne gândeam că putem fi eliminați din primul tur, dar ăsta e fotbalul, plin de surprize. Ne-au pedepsit la acea fază și cred că de atunci s-a terminat. Sunt conștient că era o sursă bună de venit pentru club. Așa ne-am făcut planul să trecem minim două tururi. Dar în fotbal nu e cum îți faci planul, cum calculezi… fotbalul îți mai dă câte o palmă.

Nici nu știam ce va urma, nici nu mă gândeam. Îmi cer scuze, dar nu îmi găsesc cuvintele. Am jucat 3 meciuri oficiale, e clar că încă n-am atins un ritm bun, dar va trebui să ne trezim. Înfrângerea din seara asta e un duș foarte rece pentru noi, pentru club și pentru toată lumea”, a declarat Ciprian Deac, pentru digisport.ro.

CFR Cluj – FC Pyunik 2-2 (3-4 d.l.d.). Campioana României, eliminată în primul tur din UEFA Champions League

După 0-0 la Erevan, CFR Cluj era obligată să o învingă pe FC Pyunik în Gruia. Campioana României a deschis scorul după doar șase minute, prin Nana Boateng, care a înscris cu capul după o fază fixă.

Au continuat să curgă ocaziile la poarta lui Pyunik, iar presiunea CFR-ului a fost fructificată în minutul 27, când a marcat Adrian Păun. Reușita a fost însă anulată pentru ofsaid. Păun se afla în spatele porții celor de la FC Pyunik în momentul când Nana Boateng a lovit mingea, astfel că decizia tușierului este corectă.

În repriza a doua, CFR Cluj a scăzut ritmul și a fost taxată. În minutul 90, la un corner, Zoran Gajic a sărit mai bine decât toți fundașii lui Petrescu și l-a învins pe Bălgrădean.

În prelungiri, Petrila a marcat pentru 2-1 în minutul 94, dar emoțiile au continuat pentru campioana României. Pyunik a primit penalty în minutul 107 după o gafă a lui Burcă. Din fericire pentru CFR, Cristi Bălgrădean a apărat șutul lui Hovhannes Harutyunyan.

Când CFR Cluj a crezut că a obținut calificarea, FC Pyunik a produs al doilea cutremur în Gruia. În minutul 119, același Zoran Gajic a împins balonul în poartă, după o respingere greșită a lui Bălgrădean, și a trimis meciul în prelungiri.

La penalty-uri, au ratat Claudiu Petrila și Mario Camora. Armenii au transformat toate loviturile, iar campioana României a fost eliminată din preliminariile Champions League în turul 1.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
8:18

Accesoriul de jumătate de milion de euro purtat de Mirel Rădoi la meciul cu Dinamo. Detaliul remarcat

8:15

Gigi Becali îi prelungeşte contractul lui Vlad Chiricheş, la FCSB: „Va rămâne la club după ce se retrage”

8:04

„Puteam să fim pe primul loc”. Sorin Cârţu, „bântuit” în continuare de remiza cu FCSB. Ce a spus despre lupta la titlu

7:57

5 milioane de euro pentru transferul verii în Liga 1

23:52 21 apr.

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45 21 apr.

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s