Ce le-a cerut Mircea Lucescu tricolorilor înainte de România – Cipru 4-1! A dezvăluit discuția din vestiar: „Una din obligațiile lor!”
De Alex Ioniță
Publicat: 19.11.2024, 0:12
Mircea Lucescu a dat toate cărțile pe față după România – Cipru 4-1 și a dezvăluit ce le-a cerut jucătorilor, înaintea acestei partide. Selecționerul echipei naționale a analizat și prestația tricolorilor, din cadrul ultimei partide din grupele Nations League.
România a învins Cipru pe Arena Națională grație golurilor marcate de Bîrligea, Răzvan Marin, care a reușit o „dublă”, și Florinel Coman. Pentru ciprioți a marcat Pittas, după o gafă comisă de Radu Drăgușin.
Mircea Lucescu a spus totul după România – Cipru 4-1: le-a cerut jucătorilor să marcheze minim 3 goluri
După meci, selecționerul Mircea Lucescu s-a declarat mulțumit de rezultatul înregistrat pe Arena Națională, pe care îl consideră unul important, având în vedere că echipa națională se află pe primul loc al grupei, înainte ca UEFA să dea verdictul după scandalul de la meciul cu Kosovo.
Totodată, „Il Luce” le-a mulțumit celor peste 40.000 de suporteri care au fost prezenți pe Arena Națională, chiar dacă vremea nu era una favorabilă. Din acest motiv, Mircea Lucescu a dezvăluit că le-a cerut jucătorilor să marcheze minim 3 goluri în poarta selecționatei din Cipru.
„E un rezultat important, am consolidat poziția de câștigători ai grupei.
Am mulțumit suporterilor, care au venit pe frig pentru a susține echipa națională. Era una din obligațiile jucătorilor noștrii să mulțumească acest public. Înainte de meci le-am spus să nu iasă de pe teren fără un 3-0. Zilele astea, mai ales după meciul cu Kosovo am avut o analiză foarte serioasă față de ce vrem să facem”, a spus Mircea Lucescu, în exclusivitate pentru AntenaSport.
Mircea Lucescu: „Am comis greșeli!”
Mircea Lucescu a ținut însă să își și critice jucătorii, pentru anumite faze din cadrul partidei. Selecționerul a spus că elevii săi mai au multe de lucrat, având în vedere că au comis erori similare cu cele din partida cu Kosovo și în cadrul meciului cu Cipru.
Nu în ultimul rând, selecționerul echipei naționale a declarat că nu este preocupat de tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026, turneul final care va fi transmis, în exclusivitate, de Antena.
„Azi am văzut o altă echipă, disponibilă pentru jocul ofensiv. Am comis greșeli, care nu ar trebui să apară la o echipă de nivelul ăsta și la jucători de acest tip. Pase foarte simple, foarte ușoare, date la adversar, de care ei au profitat exact ca la meciul cu Kosovo. Sunt încă lucruri de rezolvat.
Am marcat 2 goluri din faze pe care le-am lucrat la antrenament, sunt foarte mulțumit, înseamnă că au fost concentrați și sunt foarte mulțumit pentru asta.
(n.r. Aveți vreo preferință pentru tragerea la sorți?) Nu mă interesează tragerea la sorți!”, a mai spus selecționerul echipei naționale.
Care sunt posibilele adversare ale României în preliminariile World Cup 2026™!
România are şanse mari să prindă a doua urna de la tragerea la sorţi a grupelor preliminare pentru Campionatul Mondial din 2026. „Tricolorii” au nevoie ca UEFA să le dea câştig de cauză în privinţa meciului cu Kosovo, pentru a avea parte de adversari mai accesibili în drumul către turneul final de peste doi ani.
România ar fi fost sigură de prezenţa în urna a doua de la Mondial, dacă Scoţia s-ar fi încurcat cu Polonia. Scoţienii însă s-au impus dramatic, golul victoriei fiind marcat de Andrew Robertson în minutul 90+3. Astfel, „tricolorii” aşteaptă decizia UEFA, existând însă şanse mari să câştige meciul cu Kosovo la „masa verde”. Şi în cazul în care România ar obţine un punct din meciul cu kosovarii ar fi sigură de prezenţa în urna a doua pentru Mondial.
Astfel, „tricolorii” îşi pot face o idee despre posibilii adversari din preliminariile pentru Cupei Mondiale. Tragerea la sorţi va avea loc pe 13 decembrie 2024, urmând ca meciurile de calificare să se dispute în perioada martie – noiembrie 2025.
Cea mai grea grupă pentru tricolori în preliminariile World Cup 2026:
- Spania
- ROMÂNIA
- Scoţia
- Bulgaria
- Moldova
Cea mai uşoară variantă de grupă pentru tricolori în preliminariile World Cup 2026:
- Elveţia
- ROMÂNIA
- Irlanda de Nord
- Insulele Feroe
- Gibraltar
În ultima campanie de calificare, în urmă cu un an, România a încheiat pe primul loc grupa din preliminariile EURO 2024. Mai mult, tricolorii au reuşit atunci să termine grupa din care au mai făcut parte Elveţia, Israel, Belarus şi Andorra fără înfrângere.