„Ţi-ai paria casa că Kylian Mbappe va rămâne la PSG?”. Reacţie savuroasă a lui Christophe Galtier
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 25.11.2022, 9:03
„Kylian Mbappe va rămâne la PSG?” este întrebarea pe care o primeşte, fără întrerupere, Christophe Galtier. Totul după ce au apărut zvonuri că cel mai scump jucător din lume ar regreta că şi-a prelungit contractul şi şi-ar dori să plece din Franţa. Antrenorul liderului din Ligue 1 a fost pus din nou în dificultate într-un interviu oferit pentru Marca.
Galtier a avut o reacţie savuroasă în momentul în care jurnalistul spaniol i-a adresat întrebarea într-un mod inedit. Tehnicianul lui PSG a fost pus pe glume.
„Ţi-ai paria casa că Kylian Mbappe va rămâne la PSG?”. Ce a răspuns Christophe Galtier
„Îţi propun un joc. Ţi-ai paria casa că Kylian Mbappe va rămâne la PSG şi în sezonul următor?„, a fost întrebarea pe care i-a pus-o Pedro Morata.
„Care dintre ele (n.r. a început să zâmbească)? Îţi pun o altă întrebare: ‘Dacă este fericit, de ce nu ar trebui Kylian să fie aici şi sezonul viitor?
(Simţi că este Kylian fericit la PSG?) Da, cu sigranţă. Garantez asta! El nu a rămas aici pentru bani pentru că un jucător de clasă îi va câştiga indiferent că joacă în Spania, Anglia sau Franţa. Nu e vorba despre bani! Eu cred că Kylian pur şi simplu iubeşte PSG„, a declarat Galtier pentru marca.com.
Mbappe este golgheterul la zi din Ligue 1. A înscris 12 goluri în 14 meciuri. Kylian a avut un start perfect şi la Campionatul Mondial din Qatar. A reuşit un gol şi o pasă decisivă în meciul Franţa – Australia, scor 4-1, din grupa D.
Starul de 23 de ani a avut o ocazie uriașă, însă a trimis mult peste transversală. Franța a declanșat un contraatac fulgerător în finalul primei reprize. Antoine Griezmann a fost lansat excelent în flancul drept de Dayot Upamecano, iar starul de la Atletico Madrid a centrat în careu. Acolo aștepta Kylian Mbappe, complet demarcat.
Super-atacantul campioanei mondiale a reluat spectaculos din voleu, dar a trimis mult peste poartă. Lui Mbappe nu i-a venit să creadă ce ocazie a irosit și a început sâ râdă ironic.
Kylian Mbappe are cel mai mare salariu din istoria sportului
Kylian Mbappe are cel mai mare salariu din istoria sportului. PSG a ”spart banca” pentru a plăti sumele uluitoare, care depăşesc jumătate de miliard de euro.
Mbappe ar avea un contract de 630 de milioane de euro pe trei sezoane la PSG, cel mai mare din istoria sportului, anunţă Le Parisien. Francezul ar putea primi până la 630 de milioane de euro brut (n.r. în jur de 280 de milioane de euro net) pe parcursul celor trei ani, până în 2025.
Conform sursei citate, el ar avea un salariu de 72 de milioane de euro brut pe an, dar şi un bonus de semnare de 180 de milioane de euro, precum şi un aşa-zis bonus de „fidelitate”.
În fiecare an, în septembrie, Kylian Mbappe primeşte o sumă în evoluţie: 70 de milioane de euro în urmă cu câteva săptămâni, 80 de milioane în septembrie 2023 şi 90 de milioane după vara lui 2024, dacă ar rămâne la formaţia din capitala franceză.
630 de milioane de euro ar fi suma maximă plătită de PSG jucătorului, dacă ar rămâne trei sezoane. Dacă fostul jucător de la AS Monaco rămâne doar doi ani, va primi 480 de milioane. Potrivit sursei citate, aceste sume uluitoare nu sunt plătite doar de PSG, ci şi de diverşii sponsori ai jucătorului.
- Kylian Mbappe mai are până în 2024 contract cu PSG
- Christophe Galtier, răspuns savuros în Marca
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00