Andrei Burcă, prima reacţie după Elveţia – România 2-2: „Am dat dovadă de caracter, nu am cedat în nicio secundă”

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 20.06.2023, 0:14

Andrei Burcă, prima reacţie după Elveţia - România 2-2

Andrei Burcă, prima reacţie după Elveţia - România 2-2

Andrei Burcă, în tricoul României / Profimediaimages

Andrei Burcă a avut prima reacţie după meciul Elveţia – România, scor 2-2, din grupa I a preliminariilor EURO 2024. Fundaşul central al lui Edi Iordănescu a analizat meciul în care tricolorii au smuls un punct la Lucerna.

Reclamă

Amdouni a reuşit o „dublă”, în minutele 28 şi 41. Elveţia a ratat din toate poziţiile, iar Horaţiu Moldovan a făcut minuni între buturi. Pe final, Valentin Mihăilă a reuşit să restabilească egalitatea într-un mod incredibil. A marcat în minutele 89 şi 90+2 şi a fost eroul României.

Reclamă

Andrei Burcă, prima reacţie după Elveţia – România 2-2

Fericiţi şi obosiţi. Felicit echipa, grupul, staff-ul, pentru că am dat dovadă de caracter. Nu am cedat în nicio secundă. Vorbisem cu băieţii înainte de meciul cu Kosovo că acesta trebuie să fie punctul zero al naţionalei. Să ne luăm de gât cu ei, să nu mai sărim coarda, cum se spune. De acolo să plecăm, pentru că sunt jucători cu calitate în faţă.

Să ne unim ca echipă, să ne batem, pentru că doar aşa putem să producem calificări. Consider că în Kosovo ne-a dezavantajat terenului, pentru că şi în această seară am prins câteva contraatacuri şi s-a văzut ce înseamnă. Şi în Kosovo am avut câteva contraatacuri bune, dar se oprea mingea în baltă.

Important e că am plecat neînvinşi din această dublă, că suntem pe locul 2 în grupă. Acum mergem în vacanţă, pentru că în septembrie ne aşteaptă două meciuri foarte importante şi trebuie să fim focusaţii 100% pe ele.

Culmea e că Elveţia ne-a surprins pe două contraatacuri, de asta mi-a fost ciudă. Sunt mulţi jucători care au făcut parte din echipa care a fost acum 7-8 ani. Au mult timp petrecut împreună. Încercăm să creem automatisme.

Lumea nu înţelege ce meci capital am avut în Kosovo. Venise şi preşedintele lor, a fost o partidă capitală. Au pus tot ce au avut mai bun. Acum suntem focusaţi pe meciul cu Israel, sper să fie stadionul plin„, a declarat Andrei Burcă pentru Antena 1, după Elveţia – România 2-2.

Cum arată clasamentul în grupa României după 4 etape

În urma ultimelor rezultate înregistrate, România și-a menținut poziția a 2-a în Grupa I, care este condusă de Elveția, care a rămas pe primul loc, chiar dacă a obținut doar un rezultat de egalitate, pe teren propriu, cu România.

După ultimele rezultate înregistrate, situația grupei s-a complicat foarte mult, iar tricolorii vor avea mare concurență la calificare. După etapa a 4-a selecționata din Belarus a reintrat în cărți pentru calificarea la turneul final din Germania, iar acest lucru face misiunea României mult mai complicată.

Următoarele partidei pe care România le va juca vor fi în luna septembrie. Atunci, selecționata condusă de Edi Iordănescu va disputa 2 partide, ambele pe teren propriu, cu Israel și Kosovo. Astfel, având în vedere situația actuală din Grupa I, echipa națională va trebui să își câștige ambele partide din septembrie, pentru a mai rămâne în cărțile pentru calificarea la Campionatul European din Germania.

Clasamentul în Grupa I:

1. Elveția – 10 puncte
2. România – 8 puncte
3. Israel – 7 puncte
4. Belarus – 3 puncte
5. Kosovo – 3 puncte
6. Andorra – 1 punct

Programul echipei naționale, în preliminariile pentru EURO 2024

25 martie 2023: Belarus – Elveția 0-5, Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1
28 martie 2023: ROMÂNIA – Belarus 2-1, Kosovo – Andorra 1-1, Elveția – Israel 3-0
16 iunie 2023: Kosovo – ROMÂNIA 0-0, Belarus – Israel 1-2, Andorra – Elveția 1-2
19 iunie 2023: Elveția – ROMÂNIA 2-2, Belarus – Kosovo 2-1, Israel – Andorra 2-1
9 septembrie 2023: Andorra – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția (21:45)
12 septembrie 2023: ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra (21:45)
12 octombrie 2023: Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția (21:45)
15 octombrie 2023: Elveția – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel (21:45)
18 noiembrie 2023: Belarus – Andorra (19:00), Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo (21:45)
21 noiembrie 2023: ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus (21:45)

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:59 19 apr.

Marius Șumudică, semnal de alarmă după Rapid – U Cluj 0-2: „Totul sau nimic. Urmează meciul sezonului”

22:37 19 apr.

„Parcă îți vine și ție să cânți” Alex Chipciu, savuros despre atmosfera din Giulești! Ce regret are

21:52 19 apr.

Rapid – U Cluj 0-2! Bic și Macalou, „eroii” lui Sabău! „Șepcile roșii”, „coșmarul” lui Marius Șumudică

21:52 19 apr.

VIDEO„Nu mă așteptam” Max Verstappen, uimit după ce a obținut pole-ul în Arabia Saudită! De ce se teme în cursă

21:38 19 apr.

Barcelona, decizie radicală! Clubul depune plângere împotriva forurilor fotbalistice

21:16 19 apr.

Sabrina Voinea, medalie de AUR la sol, la Cupa Mondială de la Doha

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s