Nicolae Stanciu, după România – Belarus 2-1: „Nu am câştigat chinuit! Au ajuns la poartă după 70 de minute!” EXCLUSIV

De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 29.03.2023, 0:08

Nicolae Stanciu, după România - Belarus 2-1

Hepta

Nicolae Stanciu, după România – Belarus 2-1. Nicolae Stanciu a reuşit un gol de senzaţie partida cu Belarus. România are 6 puncte după primele două etape din preliminariile EURO 2024.

Reclamă

Pentru Nicolae Stanciu a fost golul cu numărul 12 marcat pentru România în 59 de apariţii.

Reclamă

Nicolae Stanciu, după România – Belarus 2-1

Nicolae Stanciu a fost extrem de fericit după ce România a reuşit să ia 6 puncte din tot atâtea posibile în preliminariile EURO 2024.

Nu are rost să vorbim acum despre ce s-a întâmplat pentru că e la cald. Suntem calmi, să spun aşa, pentru că ne-am îndeplinit obiectivul pentru această lună, şi anume 6 puncte. Asta e cel mai important. Acum nu vreau decât să-mi felicit colegii, suporterii care au fost senzaţionali.

De foarte mult timp nu am mai început o campanie cu două victorii, asta ne dă încredere. Până în iunie mai e ceva timp şi avem timp să ne liniştim, stafful să analizeze cele 2 meciuri şi să vadă unde am avut probleme, ce am făcut bine şi la ce mai avem de lucrat.

Nu ştiu dacă a fost o relaxare. La fel ca şi în Andorra, am mai avut oportunităţi de a marca… nu a fost să fie. Până la urmă, e bine când câştigi. Nu o să mai ştie nimeni, dacă vom ajunge la EURO, dacă am câştigat chinuit cum aţi zis voi. Deşi nu a fost chinuit. Ei au ajuns după 70 de minute la poartă. Importante sunt cele 3 puncte şi cu asta trebuie să plecăm de aici. Să fim încrezători şi cu o stare pozitivă.

Nu am auzit nimic (n.r. – de scandările xenofobe). Normal că mi-e teamă pentru că avem o parte din fani care au mai făcut lucurul ăsta în trecut, suntem recidivişti. Ar fi păcat ca următoarele meciuri de acasă să le jucăm fără suporteri.”, a spus Nicolae Stanciu în exclusivitate la Antena 1.

La finalul partidei de pe Arena Naţională, preşedintele Răzvan Burleanu a fost în vestiar pentru a-i felicita pe jucători.

„(Reporter: A venit şi preşedintele FRF în vestiar, ce v-a transmis?) Ne-a felicitat, nu am stat foarte mult. L-am salutat şi pe dânsul. Acum mai stăm puţin de vorbă în vestiar şi pe urmă plecăm, pentru că trebuie să ajungem la echipele de club.

(Reporter: Golul tău de pus în ramă, nu?) Nu, a fost un gol… de fapt colegii mi-au zis că toţi se aşteptau să dau la poartă, pentru că am mai înscris din acea poziţie. Mă bucur că a descătuşat echipa acel gol”, a mai spus Nicolae Stanciu.

Stanciu a aflat abia la interviu că Andorra a produs marea surpriză şi scos un egal în Kosovo.

Acum am aflat şi eu rezultatul din Kosovo, clar că e bine. Nimeni nu se aştepta ca Kosovo să facă egal. Pentru noi este un rezultat bun. Încerc să nu mă mai uit la celelalte echipe”, a mai spus căpitanul echipei naţionale a României.

Nicolae Stanciu, gol magistral în România – Belarus

Nicolae Stanciu a marcat un gol magistral în România – Belarus! Mijlocașul chinezilor de la Wuhan Three Towns a deschis scorul în minutul 17 al partidei cu Belarus, de pe „Arena Națională”, care contează pentru etapa a doua din preliminariile EURO 2024.

În minutul 17 al partidei de pe „Arena Națională”, România a beneficiat de o lovitură liberă în apropierea careului oaspeților. Deși poziția nu era una ideală pentru un șut la poartă, Nicolae Stanciu a reușit să trimită mingea direct în plasă, „balonul” fiind ușor deviat de un jucător din naţionala Belarusului.

România – Belarus 2-1. Obiectiv îndeplinit! Stanciu şi Burcă au marcat pe Arena Naţională

România – Belarus 2-1. Obiectiv îndeplinit pentru naţionala pregătită de Edi Iordănescu. După victoria din Andorra, tricolorii au câştigat şi pe Arena Naţională, cu Belarus. Nicolae Stanciu şi Andrei Burcă au marcat în cea de-a doua etapă a grupelor din preliminariile EURO 2024. Meciul a fost în format LIVE TEXT.

În faţa a peste 30.000 de suporteri, naţionala României a avut un start perfect. Nicolae Stanciu a executat perfect o lovitură liberă, din unghi, şi a reuşit să îl surprindă pe portarul advers. A marcat în minutul 17! Imediat după, reprezentativa noastră a mai înscris un gol. Andrei Burcă a punctat în premieră pentru selecţionata României. Răzvan Marin i-a centrat perfect, în minutul 19.

România a trăi cu emoţii pe final, după ce Marozau a înscris pentru Belarus, în minutul 86. A reuşit să câştige şi are şase puncte după primele două meciuri din grupa I. În celelalte partide din grupă, Elveţia s-a „distrat” cu Israel şi a câştigat cu 3-0, iar Kosovo a remizat surprinzător cu Andorra, scor 1-1.

Reclamă
Recomandări

Va termina Bayer Leverkusen sezonul fără înfrângere?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
17:41 FotoNora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere! 17:28 „Voi discuta și cu alt club!” Dani Coman nu s-a înțeles încă cu CFR Cluj! Anunțul care îi dă fiori lui Neluțu Varga 17:23 VideoCamelia Bălţoi prezintă AntenaSport Update! Cele mai tari ştiri ale zilei de 7 mai 2024 17:18 FotoValentin Ceaușescu, apariție de senzație la petrecerea generației „Steaua 1986”. Cum a ajuns să arate la 76 de ani 17:09 FotoRivalele celebre ale Simonei Halep s-au întâlnit la Met Gala! Reacţia surprinzătoare a Mariei Sharapova: „Unde e Serena?” 16:31 După ce a ratat transferul lui Rafa Mujica, Gigi Becali a renunţat la un alt atacant cu cifre extraordinare! 16:28 „Pot ajuta!” Mircea Lucescu, primul mesaj după întâlnirea cu Dan Șucu și George Copos! 16:12 „Are clauză de 5.000.000!” Gigi Becali îl poate pierde și pe Darius Olaru! Giovanni Becali a făcut anunțul 15:52 Connor Bedard, noua stea din NHL, va străluci la Campionatul Mondial de hochei (10-26 mai, AntenaPLAY) 15:34 PSG – Borussia Dortmund LIVE TEXT, ora 22:00. Prima finalistă a Ligii Campionilor se va stabili la Paris Vezi toate știrile

Horoscopul săptămânii 6 mai – 12 mai 2024. Descoperă ce îți rezervă astrele

5 perechi zodiacale care simt o atracție irezistibilă. Secretele unui parteneriat durabil, potrivit astrologilor

Citește și