Erling Haaland a dezvăluit echipa pe care abia așteaptă s-o „distrugă” în Anglia: „Nu vreau să spun, dar…”. Reacția genială a starului lui Manchester City
De Cosmin Cioboată
Publicat: 11.07.2022, 9:21
Erling Haaland a dezvăluit echipa pe care abia așteaptă s-o „distrugă” în primul său sezon din Anglia. Noul star al lui Manchester City vrea să facă show în fața rivalilor de la Manchester United, împotriva cărora tatăl său n-are deloc amintiri plăcute.
Haaland a fost cumpărat de Manchester City de la Borussia Dortmund în această vară. Campioana Angliei a activat clauza din contractul atacantului norvegian, în valoare de 60 de milioane de euro.
Erling Haaland a dezvăluit echipa pe care abia așteaptă s-o „distrugă” în Anglia!
Erling Haaland așteaptă cu mult entuziasm debutul noului sezon din Anglia. Uriașul atacant de 21 de ani este pregătit să scuture plasele echipelor din Premier League și și-a ales deja o „victimă” preferată: Manchester United.
Haaland a fost prezentat oficial la Manchester City în fața a mii de fani. În timpul evenimentului special, internaționalul nordic a fost întrebat care este echipa pe care abia așteaptă s-o întâlnească în noul sezon.
Erling Haaland a început să râdă, ezitând să ofere un răspuns din prima. În cele din urmă, norvegianul a scos pe gură cuvintele care i-au făcut să exulte pe fanii lui City:
„Nu îmi place să spun asta, dar… Manchester United!”, a spus Erling Haaland.
Exceptând rivalitatea uriașă dintre cele două echipe din Manchester, Erling Haaland mai are un motiv pentru care vrea să facă furori în fața „diavolilor”. Tatăl său, Alf-Inge Haaland, și-a încheiat cariera după un fault criminal al lui Roy Keane, legenda lui Manchester United. Incidentul respectiv s-a petrecut în 2001, pe Old Trafford, pe vremea când tatăl lui Erling evolua tot pentru Manchester City.
Haaland va câștiga 77 de euro… pe minut, la Manchester City!
Erling Haaland a semnat cu Manchester City un contract valabil pe cinci ani. Atacantul norvegian vine după 86 de goluri în 89 de meciuri disputate la Borussia Dortmund.
„Este o zi cu care mâ mândresc. Şi familia mea la fel. Mi-a plăcut să văd meciurile lui Manchester City în ultimele sezoane. Nu ai cum să nu admiri stilul lor de joc. Au multe ocazii, ceea ce este perfect pentru un jucător ca mine.
Sunt foarte mulţi jucători de clasă mondială în echipă şi Pep este unul dintre cei mai mari manageri din istorie. Sunt în locul potrivit să-mi împlinesc ambiţiile. Vreau să înscriu, să câştig trofee şi să devin un fotbalist mai bun. Sunt sigur că pot face asta aici. Este o mutare perfectă pentru mine”, a spus Haaland, pentru site-ul oficial al clubului.
În urma transferului la Manchester City, Haaland va intra în top 5 al celor mai bine plătiți jucători din lume. Atacantul de 21 de ani va încasa un salariu astronomic, în valoare de peste 3,3 milioane de euro pe lună. Adică 111.111 de euro pe zi, 4.629 de euro pe oră… și 77 de euro pe minut.
Campioana din Premier League va achita, în total, 350 de milioane de euro pentru transferul lui Erling Haaland. Din această sumă, Dortmund va primi 75 de milioane, la care se vor adăuga și bonusuri de obiectiv în valoare de 10 milioane de euro. Alte 200 de milioane de euro reprezintă salariul internaționalului norvegian din următoarele 4 sezoane.
În plus, Alf-Inge Haaland, tatăl atacantului, va încasa 30 de milioane de euro, urmând ca alte 50 de milioane de euro să meargă către firma de impresariat a lui Erling Haaland, care până recent i-a aparținut lui Mino Raiola, decedat pe 30 aprilie.
- Erling Haaland a dezvăluit echipa pe care abia așteaptă s-o „distrugă” în Anglia
- Reacția genială a starului lui Manchester City: „Nu vreau să spun, dar…”
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY