Jurgen Klopp, dezamăgit după ce Liverpool a fost învinsă de Bournemouth: „Meciul n-a fost niciodată al nostru!”
De Cosmin Olteanu
Publicat: 11.03.2023, 18:55
Jurgen Klopp s-a declarat dezamăgit după ce Liverpool a fost învinsă de Bournemouth. În etapa a 27-a din Premier League, Bournemouth s-a impus în fața celor de la Liverpool, 1-0, grație golului marcat de Billing, în minutul 28.
În prezent, Liverpool se află pe locul 5 din Premier League, cu 42 de puncte obținute după 26 de meciuri jucate.
Jurgen Klopp, dezamăgit după ce Liverpool a fost învinsă de Bournemouth
Jurgen Klopp (55 de ani) a criticat jocul echipei sale, considerând că victoria lui Bournemouth este meritată.
„Meciul n-a fost niciodată al nostru. Ce pot să mai spun? Am dominat în prima repriză, dar majoritatea timpului am jucat mingea în direcții greșite împotriva unei echipe compacte.
Nu putem să ne avântăm în atac, să pasăm mingea și apoi să nu acoperim spațiile. Nu mai țin minte exact cum a fost poziționarea, trebuie să o revăd.
A fost o centrare pe care trebuia să o gestionăm. Cele trei puncte sunt meritate”, a declarat Jurgen Klopp, potrivit sportsmole.co.uk.
Echipele de start de la Bournemouth – Liverpool:
Bournemouth: Neto – Smith, Stephens, Senesi, Kelly – Ouattara, Lerma, Billing, Anthony – Rothwell – Solanke
Antrenor: Gary O’Neil
Liverpool: Allison – Arnold, Van Dijk, Konate, Robertson, Bajcetic, Fabinho, Elliot – Salah, Nunez, Gakpo
Antrenor: Jurgen Klopp
Liverpool a învins-o pe Manchester United cu 7-0
Înfrângerea lui Liverpool, în fața celor de la Bournemouth, este una neașteptată, având în vedere că formația lui Jurgen Klopp venea după o victorie de răsunet în fața celor de la Manchester United, 7-0.
„Prima repriză a fost destul de ciudată. Dar am reușit să deschidem scorul, o finalizare incredibilă. În repriza a doua, am început foarte bine jocul și l-am încheiat foarte bine. E foarte importnat că am avut o asemenea performanță și că fotbaliștii care au intrat s-au descurcat excelent.
Firmino a intrat și a înscris, Jota a intrat și a fost foarte aproape să înscrie. Toți au jucat extraordinar. A fost seara perfectă! Toată lumea trebuie să înțeleagă că încă suntem aici, contăm. Așa trebuie să jucăm de acum înainte”, a declarat Jurgen Klopp, după ce Liverpool a învins-o pe Manchester United, cu 7-0, potrivit The Sun.
„Cred că am făcut o primă repriză decentă. A fost o greșeală de organizare chiar înainte de pauză. În repriza a doua, pur și simplu nu am fost noi. Nu am jucat la standardele noastre. Nu am jucat ca o echipă. Nu am fost profesioniști.
Sunt foarte nervos și surprins pentru că echipa asta a arătat cu totul altă atitudine în ultimele luni. În repriza a doua, cu siguranță nu am avut o atitudine de învingători. Nu am respectat planul, nu ne-am făcut treaba.
Nu am urmărit adversarii, ne-am comportat ca niște amatori. Am arătat și în trecut că ne putem reveni după un astfel de rezultat. Am făcut-o după Brentford, am făcut-o după Manchester City.
Cu siguranță că e o mare lovitură. E de neacceptat. Sunt foarte nervos și dezamăgit. E o trezire la realitate, trebuie să rămânem tari”, a spus Erik ten Hag, antrenorul lui Manchester United, potrivit BBC.
- Jurgen Klopp, dezamăgit după ce Liverpool a fost învinsă de Bournemouth
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY