Pep Guardiola, prima reacţie după Arsenal – Manchester City 1-0: „Se întâmplă”. Ce a făcut diferenţa pe Emirates

De Alex Masgras
Publicat: 8.10.2023, 22:13

Pep Guardiola, prima reacţie după Arsenal - Manchester City

Pep Guardiola, prima reacţie după Arsenal - Manchester City

Pep Guardiola, în Arsenal - Manchester City / Profimedia

Pep Guardiola a oferit prima reacţie după Arsenal – Manchester City 1-0. Meciul zilei din Premier League le-a pus faţă în faţă pe vicecampioana şi campioana din sezonul trecut.

Reclamă

Echipa lui Mikel Arteta s-a impus în meciul de pe teren propriu cu 1-0, antrenorul „tunarilor” obţinând primul succes contra „cetăţenilor” în campionat, după ce a mai învins echipa lui Pep Guardiola în Cupa Angliei şi în Community Shield.

Reclamă

Pep Guardiola, prima reacţie după Arsenal – Manchester City 1-0

Arsenal a obţinut o victorie extrem de importantă în Premier League. Echipa lui Mikel Arteta a câştigat în faţa lui Manchester City în campionat după 8 ani, ultimul succes din Premier League având loc în 2015.

Unicul gol al partidei de pe Emirates a fost marcat de Gabriel Martinelli în minutul 86 al partidei, atunci când şutul său din afara careului a fost deviat de Nathan Ake.

La finalul meciului, Pep Guardiola i-a felicitat pe cei de la Arsenal şi a dat asigurări că echipa sa va reveni la un nivel cât mai bun după pauza provocată de meciurile echipelor naţionale. De asemenea, spaniolul este convins că absenţa lui Rodri, suspendat pentru meciul cu Arsenal, s-a simţit:

„Am început meciul foarte bine, cu două sau trei ocazii. Ei au început repriza a doua foarte bine, cu ritm. Apoi a fost strâns şi au marcat după o deviere. Au câştigat, felicitări lui Arsenal.

Noi am încercat. Cred că ambele echipe au avut ocazii. Cred că ambele echipe au făcut un pressing avansat bun. A fost strâns şi, la final, a fost o acţiune şi am pierdut meciul. Vreo 10 minute a fost Arsenal în atac, după care a fost iar echilibrat. Şi noi am avut momentele noastre bune. Din păcate, ei au reuşit să câştige.

Acum doi ani şi sezonul trecut, Arsenal a controlat mai mult jocul şi noi am câştigat. Se întâmplă. Acum avem două înfrângeri la rând şi vin meciurile internaţionale. Sper ca băieţii să revină sănătoşi şi să o luăm de la capăt.

(n.r. A fost absenţa lui Rodri un factor?) Nu putem nega asta. Am vrut ca jucătorii să controleze mai mult jocul, dar ei sunt agresivi în acele zone. Vom reveni şi vom continua. Mergem înainte”, a declarat Pep Guardiola, potrivit bbc.com.

Manchester City a avut doar patru şuturi spre poarta lui Arsenal, cele mai puţine într-un meci de la venirea lui Pep Guardiola în echipă, în 2016. Ultimul şut a fost expediat tocmai în minutul 58.

După această victorie, Arsenal a urcat pe locul 2, cu 20 de puncte, fiind la egalitate cu Tottenham, liderul din Premier League. Manchester City se află pe locul 3, cu 18 puncte, la un punct deasupra celor de la Liverpool, locul 4 din Anglia.

Etapa viitoare, după pauza provocată de meciurile echipelor naţionale, Arsenal va merge pe Stamford Bridge pentru meciul cu Chelsea. De partea cealaltă, Manchester City va juca pe teren propriu cu Brighton.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
19:41

Dinamo, apel către suporteri după ultima sancțiune primită: „Veniți la meci cu respect, nu ură!

19:25

„Era în depresie” Discurs furibund după moartea lui Aaron Boupendza: „L-aţi distrus”

19:14

„Speram să nu se confirme!” Viorel Moldovan, șocat după moartea lui Aaron Boupendza: „Soarta e crudă!”

18:35

Lovitura încercată de Gigi Becali pe piaţa transferurilor! Vrea la FCSB un internaţional român!

18:22

Poliția din China, dezvăluiri despre moartea lui Aaron Boupendza! Ce s-a spus despre o posibilă crimă

18:05

Prima reacţie a echipei lui Aaron Boupendza, după decesul fulgerător al fotbalistului!

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s