Cristi Chivu pune presiune pe cei de la Parma! Ce le-a cerut după meciul cu Torino: „Asta vreau să văd”

De Gabriel Zamfirescu
Publicat: 8.03.2025, 21:55

Cristi Chivu, în timpul unui meci

Cristi Chivu este antrenorul Parmei - Profimedia Images

Cristi Chivu a vorbit după remiza obţinută de Parma, pe propriul teren, în faţa celor de la Torino, scor 2-2, în etapa cu numărul 28 din Serie A. Gazdele au fost conduse de două ori, dar au revenit şi au reuşit să scoată un punct în întâlnirea cu torinezii. Mateo Pellegrino, om introdus pe parcurs de Chivu a marcat cele două goluri.

Reclamă

Cristi Chivu a lăudat atitudinea echipei, dar îşi doreşte mai mult în următoarele etape. Doar aşa se poate salva Parma de la retrogradarea din Serie A.

Reclamă

Cristi Chivu, mesaj direct pentru propria echipă

Cristi Chivu este conştient că poziţia din clasament îi trage în jos pe cei de la Parma. Echipa de pe Ennio Tardini are două puncte peste primul loc retrogradabil, dar şi un meci în plus. „Aș scoate în evidență testul de caracter al băieților. A existat o dorință de a arăta calitățile pe care le au acești băieți. În prima repriză am văzut un pic de anxietate, poate clasamentul cântărește un pic, dar vreau să văd o echipă care are curajul să îndrăznească și să încerce.

Totuși, caracterul a fost decisiv în revenire, am aprins stadionul și publicul a fost minunat, ne-a dat o mână de ajutor extraordinară. Cei care au intrat de pe bancă au dat o mână mare de ajutor. Totuși, vreau să văd mai mult curaj, care să-ți permită să dai ceva mai mult pentru a lua puncte.

Am ratat un tackling, am fost trei pe Elmas. Din acel duel, trei contra unul, trebuie să ieși cu mingea. Sunt lucruri mici care cântăresc. Dar iau reacția băieților, curajul, dorința de a mișca clasamentul și entuziasmul”, a declarat Cristi Chivu, conform tuttomercatoweb.com.

Antrenorul român al celor de la Parma l-a lăudat pe Pellegrino, jucătorul introdus în minutul 55, care a marcat o dublă. „Are dorință, vrea să progreseze și să fie decisiv. Cele două goluri sunt consecința unui lucru bine făcut, cu încredere.

Apoi, poți să faci greșeli, dar important este cum intri pe teren, nu doar în ziua meciului, ci în timpul săptămânii. Rezultatul vine de la o atitudine corectă în timpul săptămânii. Rezervele au adus ceva în plus, au intrat bine, au înțeles momentul. Îi felicit, schimbările sunt importante în joc. Ei trebuie să aducă o energie nouă și au făcut-o bine.

Nu putem intra pe teren cu gândul că nu vom pierde, dar în anumite situații trebuie să accepți evoluția jocului. Dacă mă gândesc la reluarea imediat în minutul 90 mi se face pielea de găină, trebuie să știi cum să gestionezi momentele. Dar sunt mulțumit de dorința văzută în încercarea de a merge și de a câștiga. Apoi Pellegrino a alergat optzeci de metri pentru a acoperi și a recupera, aceasta este dorința pe care vreau să o văd”, a mai spus Chivu.

Reclamă
Recomandări
  • PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    23:30 24 apr.

    „Încalci Constituția!” Gigi Becali, replică dură pentru Răzvan Burleanu

    23:26 24 apr.

    Gigi Becali a făcut anunţul final în privinţa transferului lui Louis Munteanu la FCSB!

    23:12 24 apr.

    „Nu faci performanţă” Gigi Becali l-a „amendat” pe Dan Şucu după ce nu i-a acceptat demisia lui Şumudică!

    23:01 24 apr.

    Ce l-a nemulțumit pe Dan Petrescu în CFR Cluj – Farul 4-1! Mesajul antrenorului: „Singura problemă!”

    22:51 24 apr.

    „Nimic” Gică Hagi, extrem de afectat după ce Farul a fost umilită de CFR Cluj: „Supărarea e mare”

    22:47 24 apr.

    Louis Munteanu, prima reacție după CFR Cluj – Farul 4-1. Ce a spus după ce nu s-a bucurat la golul marcat

    1 Şefii Rapidului au ales deja noul antrenor, după ce Marius Şumudică şi-a anunţat demisia. Vine la pachet cu primul transfers 2 „E periculos cu cei mari”. Italienii, laude la scenă deschisă pentru Cristi Chivu, după ce Parma a învins-o pe Juventuss 3 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 4 Cristi Chivu, reacţie de clasă după ce Parma a învins-o pe Juventus: „Băieţii merită felicitări”s 5 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 6 Andrei Nicolescu a anunţat revoluţia la Dinamo: „Vom aduce 10-12 jucători”s