Viitorul lui Ciprian Tătăruşanu a fost decis! Gazzetta dello Sport a anunţat ce se întâmplă cu românul
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 6.06.2023, 11:16
Viitorul lui Ciprian Tătăruşanu a fost decis de şefii lui AC Milan. Italienii anunţă că începe reconstrucţia pe San Siro, după ce trupa lui Stefano Pioli a terminat, in extremis, pe locul 4 în Serie A. Portarul român este pe „lista neagră”, iar despărţirea de rossoneri urmează să fie oficializată în următoarele zile.
Tătăruşanu e nevoit să îşi caute echipă în această vară. Gazzetta dello Sport asigură că goalkeeperul în vârstă de 37 de ani va rămâne liber de contract pe 30 iunie. Revenit după o accidentare de lungă durată, Mike Maignan l-a scos dintre buturi „Tătă” şi de pe lista de UEFA Champions League. Românul a intrat apoi într-un con de umbră şi e gata să de despartă de fosta campioană a Italiei.
Viitorul lui Ciprian Tătăruşanu a fost decis
Sezonul viitor, rezerva lui Maignan va fi Marco Sportiello, iar al treilea portar ar urma să fie Antonio Mirante.
„Ciprian Tătarusanu cu siguranță nu va face parte din lotul rossonerilor în sezonul 2023-24. Contractul lui expiră la sfârșitul lunii. La fel și Sergino Dest, dispărut în acțiune de luni de zile. Milan nu va investi cele 20 de milioane necesare pentru răscumpărarea jucătorului de la Barcelona, economisind astfel și un salariu mare, de 3.8 milioane de euro„, anunţă gazzetta.it.
În acest sezon, Tătăruşanu a apărat poarta lui AC Milan în 23 de partide, din toate competiţiile. A încaat, în total 31 de goluri.
Ciprian Tătăruşanu a primit un salariu uriaş pe San Siro. A fost remunerat cu 1.2 milioane de euro pe sezon. Românul ar putea totuşi rămâne în Serie A. Cei de la FC Torino sunt interesați de serviciile goalkeeper-ului și insistă pentru aducerea sa din această vară.
Cât de frumoasă este soția lui Ciprian Tătărușanu
Cât de frumoasă este soția lui Ciprian Tătărușanu, Antoaneta, la un an după nunta epică pe care a organizat-o într-un decor spectaculos, pe malul lacului Como. Femeia în vârstă de 34 de ani este considerată a fi una dintre cele mai sexy soții de fotbaliști.
Chiar jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport au pus-o pe Antoaneta Tătărușanu în deschiderea unui „derby al iubitelor” starurilor celor două mari rivale din Serie A, AC Milan și Inter. În „topul” întocmit de celebrul cotidian din Italia, românca le-a luat fața partenerelor lui David Onana şi Davide Calabria, mai exact Melanie Kamayou, respectiv Ilaria Belloni.
Soția lui „Super Tătă” este de o frumusețe ieșită din comun (VEZI GALERIA FOTO DE MAI JOS), cu toate că a născut de trei ori. Este de peste un deceniu într-o relație cu portarul de 37 de ani care, până să ajungă la AC Milan, a mai jucat pentru Steaua, Fiorentina, Nantes și Lyon.
Antoaneta și Ciprian Tătărușanu au împreună trei copii, pe Sebastian, Matei și Isabel. Aceștia au făcut în cele din urmă pasul cel mare și au ajuns la altar. Evenimentul a avut loc pe 26 mai 2022 și a fost unul epic. Au ales o locație de vis – Villa d’Este, de pe malul lacului Como, din regiunea Lombardia (Italia). „Aniversare fericită„, a fost mesajul postat de soţia portarului român.
- Ciprian Tătăruşanu are 37 de ani
- Portarul român rămâne liber de contract pe 30 iunie
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY