Super idee pentru fotbalul din Liga 1. Fanii pot umple arenele chiar și de acasă

De Antena Sport
Publicat: 9.05.2020, 18:10

Clubul oferă, gratis, bilete virtuale. Suporterii își pot alege sectorul de unde să vadă meciul în direct, cu ajutorul camerelor de pe stadion.

Reclamă

Danezii, conectați la fotbal

Pe arena de 19.000 de locuri vor fi amplasate și mai multe ecrane, pe care fanii se vor simți împreună, ca în tribună. Înainte să înceapă meciul, fotbaliștii îi vor saluta pe suporterii care îi susțin de la distanță.

În Danemarca se reia campionatul pe 29 mai. Duelul dintre Aarhus și Randers va fi chiar primul de după întreruperea competiției. Gazdele sunt pe podium, dar au cu 22 de puncte mai puțin decât liderul Midtjylland.

Modelul gândit de nordici poate fi implementat și în România. Jucătorii Universității Craiova au anunțat că au cel mai mult de pierdut.

Este cel mai mare dezavantaj. Avem cei mai mulţi suporteri din Liga 1 şi ne va dezavantaja foarte mult„, a declarat Dan Nistor în exclusivitate pentru AntenaSport. 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
9:25

Jucătorul lui Manchester United a răbufnit şi i-a certat pe fanii care au plecat de pe stadion la 2-4 cu Lyon

9:14

Spania poate avea 6 echipe în Liga Campionilor, în sezonul viitor. Singurele condiţii

8:48

„Eroul” Harry Maguire, mesaj special pentru fanii lui United, după nebunia cu Lyon: „Incredibil”

8:34

Decizia luată de Ruben Amorim, după Manchester United – Lyon 5-4, meciul în care „Diavolii” au intrat în istorie

8:10

„Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”

8:00

Viteză și incertitudine la Jeddah. Analiza lui Adrian Georgescu înaintea Marelui Premiu al Arabiei Saudite

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas