David Popovici a terminat pe locul 3 în seria sa şi s-a calificat în semifinale la 200 de metri liber
De Bogdan Stănescu
Publicat: 8.12.2023, 9:30
Actualizat: 11.12.2023, 16:18
David Popovici a terminat pe locul 3 în seria sa şi s-a calificat în semifinale la 200 de metri liber. David Popovici a făcut spectacol LIVE în AntenaPLAY vineri, la ora 09:48, la Campionatele Europene de înot în bazin scurt! Dublul campion mondial, la 100 şi 200 metri liber, a fost pe culoarul 4 în proba de 200 de metri liber.
David Popovici s-a calificat fără să forţeze în semifinalele probei de 200 de metri liber. Popovici a terminat pe locul al treilea în seria sa, după James Guy şi Richards! Românul a înregistrat timpul de 1.42.39. Nagy şi Stoica au încheiat pe locurile 8, respectiv 9. Sesiunile de dimineaţă live şi pe as.ro/live.
VEZI LIVE VIDEO ÎN ANTENAPLAY CAMPIONATELE EUROPENE DE BAZIN SCURT
David Popovici înoată LIVE în AntenaPLAY vineri, la ora 09:48
Update 9:50: David Popovici a terminat pe locul 3 în seria sa şi s-a calificat în semifinale de la 200 de metri liber.
Update 9:46: Mihai Gergely a încheiat seria pe locul 4, cu timpul 1.47.17. McMillan a câştigat seria, cu timpul de 1.42.46.
Update: 09.40: Au început seriile la 200 de metri liber. Italianul Bianchi a câştigat prima serie.
David Popovici se va duela cu nume mari din nataţia mondială, precum britanicii Matthew Richards, care va înota pe culoarul 5, şi James Guy, care va fi pe culoarul 3. Francezul Roman Fuchs va fi pe culoarul 6.
Matthew Richards şi James Guy s-au aflat în ştafeta de 4×200 de metri liber care a adus Marii Britanii medalia de aur la Jocurile Olimpice 2020 Tokyo, care s-au desfăşurat în 2021 din pricina pandemiei. Cei doi au obţinut aurul olimpic la ştafetă alături de Duncan Scott şi Tom Dean.
Pe Duncan Scott şi Tom Dean îi putem vedea, de asemenea, alături de Matthew Richards, în Campionatele Europene de înot în bazin scurt, care sunt LIVE în AntenaPLAY. Şi pe fenomenul David Popovici vom continua să îl vedem în AntenaPLAY până duminică.
Matthew Richards, medalie de aur la Fukuoka, în proba de 200 de metri liber. Popovici s-a clasat pe 4
Matthew Richards s-a duelat cu David Popovici şi la Campionatele Mondiale de la Fukuoka, ce au fost, de asemenea, LIVE în AntenaPLAY. Matthew Richards a cucerit medalia de aur în proba de 200 de metri liber, Tom Dean, fiind pe 2, iar David Popovici pe 4. Richards şi Popovici au concurat unul împotriva celuilalt şi în proba de 100 metri liber, britanicul clasându-se pe 5, iar David Popovici pe locul 6.
Dacă David Popovici se va califica în semifinale, ceea ce pare numai o formalitate, înotătorul român va intra în bazin tot vineri, de la ora 18.28, pentru semifinala de la 200 metri liber.
Sesiunile de dimineaţă de la Campionatele Europene de Înot în bazin scurt sunt live şi pe as.ro/live.
David Popovici s-a încălzit la ştafetă pentru probele sale preferate!
David Popovici a concurat în ştafetele de 4×50 metri liber şi 4×50 metri mixt. În finala de la 4×50 metri liber, România, cu David Popovici s-a clasat pe locul 7, echipa României fiind compusă din David Popovici, George-Alexandru Stoica-Constantin, Mihai Gergely și Patrick-Sebastian Dinu.
În finala la 4×50 metri mixt, România s-a clasat pe locul 6. David Popovici a contribuit la calificarea României în finală, dar nu a mai înotat în finală. Patrick Dinu l-a înlocuit în finală pe David Popovici, el concurând alături de Andrei Anghel, Daniel Nicușan și Denis Popescu.
- Cele mai importante curse de la Campionatul European de înot în bazin scurt pot fi revăzute aici – https://as.ro/otopeni2023
David Popovici: „România are viitor”
David Popovici a vorbit la microfonul AntenaSport, după ce el şi colegii săi au obţinut calificarea în finala de 4×50 metri mixt, la Campionatele Europene de înot în bazin scurt, transmise LIVE în AntenaPLAY.
„(n.r: Un timp foarte bun, vă aşteptaţi la mai mult?) Nu, eu unul nu aveam nicio aşteptare. Am vrut doar să înotăm foarte repede. Sunt curios ce splituri am avut, cred că şi voi la fel (n.r: către colegii săi). Şi cred că ne-am asigurat un loc în finală”, a spus David Popovici, în exclusivitate pentru AntenaSport.
„Teoretic da, practic vedem”, a reacţionat un coleg al lui David Popovici.
„E destul de greu, dar pot spune că ne-am pregătit toţi şi vom aştepta finala”, a fost o altă reacţie din tabăra României.
David Popovici: „Avem înotători foarte buni”
„România are viitor, avem înotători foarte buni, sportivi, în general, dar vorbim despre înot acum. Suntem 21 de sportivi români calificaţi la Europene şi e foarte frumos să stăm în echipă toţi şi să avem atâtea ştafete, cum n-am avut până acum
A fost o surpriză Antrenorul m-a anunţat aseară. În finală sunt destul de sigur că o să înoate Patrick în locul meu.
O să încep probele individuale de poimâine”, mai spunea David Popovici, în exclusivitate pentru AntenaSport după calificarea României în finala de ştafetă 4×50 metri mixt.
- David Popovici înoată LIVE în AntenaPLAY vineri, la ora 09:48
- Dublul campion mondial are concurenţă acerbă în proba de 200 metri liber
- PAOK - Levadiakos e live în AntenaPLAY, duminică, de la 19:30
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt LIVE în AntenaPLAY