Închide meniul

“Am întrerupt gimnastica!” Camelia Voinea, anunţ uluitor despre retragere după ce Sabrina Voinea a ratat medalia olimpică

Publicat: 5 august 2024, 21:15

Am întrerupt gimnastica! Camelia Voinea, anunţ uluitor despre retragere după ce Sabrina Voinea a ratat medalia olimpică

Sabrina Voinea şi Camelia Voinea / Colaj AS.ro/Profimediaimages

Camelia Voinea a făcut un anunţ uluitor despre retragere, după ce Sabrina Voinea a ratat medalia olimpică la Paris. Mama şi antrenoarea Sabrinei a avut o reacţie vehementă la scurt timp după finala controversată de la sol.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Camelia Voinea a transmis un mesaj, cu capturi video alăturate, pentru a dovedi că în finala olimpică de la sol fiica sa nu a ieşit din spaţiul de concurs, aşa cum ar fi justificat arbitrele penalizarea de o zecime la notare. Sabrina Voinea a încheiat pe locul 5, iar contestaţia sa nu a fost acceptată.

Camelia Voinea, anunţ uluitor despre retragere după ce Sabrina Voinea a ratat medalia olimpică

Fosta mare gimnastă, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Seul, din 1988, a dat de înţeles că va protesta într-un mod neaşteptat – o retragere cel puţin temporară.

Sabrina nu a ieşit din covor la nici o linie acrobatică, sunt toate aici (n.r. – capturi video de la finalul liniilor acrobatice), merita medalie! Noi astăzi aici am întrerupt gimnastica, pentru drepturile noastre nu se zbate nimeni! Vă iubim infinit pe toţi cei care ne-aţi susţinut Atât am putut suporta!”, este mesajul Cameliei Voinea.

Reclamă
Reclamă

Gimnastele Ana Maria Bărbosu şi Sabrina Maneca Voinea au încheiat pe locurile 4-5 finala de la sol, cu aceeaşi notă – 13.700, însă departajate de execuţie. Ana Bărbosu a pierdut însă, medalia de bronz, pentru care s-a bucurat pentru puţin timp, în urma unei contestaţii a americanilor la nota primită de Jordan Chiles, ultima din concurs – 13.666. Contestaţia a fost acceptată, iar Chiles a urcat de pe locul 5 pe locul 3 (13.766). Şi antrenorii români au depus contestaţie la nota Sabrinei Maneca Voinea, care primise penalizare de o zecime, însă nu a fost acceptată.

Gimnastele tricolore au încheiat participarea la JO de la Paris în lacrimi.

Nadia Comăneci a declarat după încheierea finalei că a vorbit cu ”arbitra şefă”, care ar fi spus că au o fotografie în care Sabrina Voinea ar fi depăşit cu un călcâi ”foarte puţin” covorul de la sol.

Reclamă

Cifrele prestaţiilor lor la sol, în calificări şi în finală, sunt următoarele:

Ana Maria Bărbosu: calificări – 13.600 (5.600 dificultate, 8.000 execuţie); finală – 13.700 (5.800 dificultate, 8.000 execuţie, penalizare o zecime);

Sabrina Maneca Voinea: calificări – 13.800 (6.200 dificultate, 7.600 execuţie); finală – 13.700 (5.900 dificultate, 7.900 execuţie, penalizare o zecime).

De asemenea, în cazul gimnastei americane Jordan Chiles: calificări – 13.866 (5.900 dificultate, 8.066 execuţie); finală – 13.766 după contestaţie (5.900, 7.866 execuţie).

Contestaţiile se acceptă doar pentru nota la dificultate.

Sabrina Voinea s-a prăbuşit emoţional şi a plâns în hohote

Sabrina Voinea s-a prăbuşit emoţional şi a plâns în hohote după finala de la sol de la gimnastică. Românca în vârstă de 17 ani a ratat podiumul la Jocurile Olimpice 2024.

În momentul acesta mă simt foarte rău pentru că am muncit atât şi am încercat să fac un exerciţiu la sol foarte bun. Şi au scos-o pe americancă pe locul 3, ceea ce… eu am încercat să fac o artistică foarte bună, să fac o acrobatică foarte bună, să iau aterizările, să nu ies afară din covor. În schimb, nu ştiu ce au văzut arbitrele de au scos-o pe ea pe locul 3.

Cel puţin locul 1 şi 2 este clar că sunt sportive destul de bune. Doar că locul 3… s-a văzut clar. Eu am încercat să am expresivitatea cât se poate de bună, dar cea de pe locul 3 a făcut şi aterizările puţin mai joase, cred că a ieşit şi din covor.

(Reporter: Ştii pentru ce ai fost penalizată?) Nu. Am făcut contestaţie şi mi-a rămas aceeaşi notă. Americanca a făcut contestaţie şi i-au schimbat nota şi au scos-o pe locul 3. Eu am avut un exerciţiu mult mai bun ca ea. A fost mai mai bun decât la Europene, am tras cât am putut de mine şi iată că s-a văzut cât de bun a fost exerciţiul.

Noi am încercat să ridicăm România cât putem mai mult. Am puterea să merg mai departe… şi eu, şi colegii, şi antrenorii… Nu ştiu ce a fost la sol, au fost multe schimbări de note.

Ne simţim dezavantajate. O să intru cu capul sus în sală şi o să merg înainte“, a declarat Sabrina Voinea.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Este Istvan Kovacs cel mai bun arbitru român din istorie?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
0:57 1 iun.

FotoLuis Enrique, omagiu emoţionant pentru fiica lui decedată după ce a câştigat Liga Campionilor cu PSG!

0:55 1 iun.

“A fost un coşmar!” Italienii nu au avut milă de Inter după umilinţa din finala Champions League

0:31 1 iun.

FotoSchimb de replici între Istvan Kovacs şi şeful UEFA! Moment emoţionant după finala PSG-Inter

0:11 1 iun.

Finală istorică arbitrată de Istvan Kovacs! Recordul stabilit de PSG cu Inter, în ultimul act al Ligii!

0:08 1 iun.

Mesajul FRF pentru Istvan Kovacs! Au reacţionat imediat după finala PSG-Inter+Gestul arbitrului din finalul meciului

23:56

Jackpot financiar pentru PSG după ce a câştigat Liga Campionilor! Câţi bani primesc parizienii

1 VIDEOOscar Piastri a câştigat calificările Marelui Premiu al Spaniei! Podiumul, completat de Norris şi Verstappen 2 Costel Gâlcă s-a înţeles cu Dan Şucu şi urmează să o preia pe Rapid. Îl va înlocui pe Marius Şumudică în Giuleşti 3 EXCLUSIVDenis Alibec a spus cum l-a convins Gică Hagi să semneze cu FCSB. Ce înţelegere a făcut cu Gigi Becali: “Am căzut de acord” 4 Gigi Becali, anunţ despre şansele ca Dennis Politic să fie transferat la FCSB: “Nici nu mai ştii ce să alegi” 5 FotoPSG – Inter 5-0, în finala Champions League! Parizienii i-au umilit pe italieni, cu Istvan Kovacs la centru 6 Ce ofertă a făcut Gigi Becali pentru transferul lui Denis Drăguş: “Eu am dat o bombă ca să explodeze altă bombă”
Citește și