Supremaţia lui Novak Djokovic, ameninţată de Holger Rune! Mesaj războinic al danezului înainte de Australian Open

De Alex Masgras
Publicat: 8.01.2024, 10:47

Holger Rune şi Novak Djokovic, la Turneul Campionilor 2023

Supremaţia lui Novak Djokovic este ameninţată de Holger Rune

Holger Rune şi Novak Djokovic, la Turneul Campionilor 2023 / Profimedia

Supremaţia lui Novak Djokovic este ameninţată de Holger Rune! Sârbul a început şi anul 2024 din postura de lider ATP şi este principalul favorit la Australian Open, turneu pe care l-a câştigat deja de 10 ori.

Reclamă

Primul turneu de Grand Slam al anului începe săptămâna viitoare, iar ceilalţi jucători vor încerca să îl oprească pe tenismenul cu cele mai multe turnee de Grand Slam din istoria tenisului masculin. În 2023, Djokovic a câştigat Australian Open, Roland Garros, US Open şi Turneul Campionilor, iar la Wimbledon a ajuns în finală.

Reclamă

Supremaţia lui Novak Djokovic, ameninţată de Holger Rune!

Holger Rune, unul dintre cei mai promiţători jucători din circuitul ATP, are deja două victorii în faţa campionului sârb. Prima a venit în finala turneului ATP Masters 1000 de la Paris din 2022, iar a doua a venit în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1000 de la Roma.

Rune speră acum să poată câştiga în faţa sârbului şi într-un turneu de Grand Slam. Cei doi s-au întâlnit o singură dată la un asemenea turneu, în 2021, la US Open, când Nole s-a impus în patru seturi.

Danezul a lansat un apel înainte de Australian Open, spunând că toţi jucătorii din circuit trebuie să încerce să oprească supremaţia sârbului şi să îl „dea jos” de pe primul loc ATP.

„Trebuie să-l învingem pe Djokovic nu doar o dată, ci regulat. Am demonstrat că se poate, l-am învins încă din 2022, Sinner l-a învins și el, dar Novak încă câștigă trei din cele patru turnee de Grand Slam. Și a fost la un pas să ia și Wimbledonul. Deci nu este suficient ceea ce facem, trebuie să facem tot ce ne stă în putere ca să-l scoatem de acolo, de pe primul loc.

Nu l-am învins niciodată într-un Grand Slam, dar nimic nu este imposibil. Cred însă că e mai dificil, se simte confortabil în turneele de Grand Slam, în care se joacă după sistemul cel mai bun din cinci seturi, are experiență superioară. Știe şi el, chiar dacă e condus cu două seturi la zero, tot poate întoarce soarta meciului”, a declarat Holger Rune, potrivit express.co.uk.

Holger Rune vine după o finală pierdută în faţa bulgarului Grigor Dimitrov. Duminică, în ultimul act de la Brisbane, Dimitrov s-a impus cu 7-6(5), 6-4, după 2 ore şi 19 minute de joc.

Rafael Nadal s-a retras de la Australian Open 2024

Rafael Nadal s-a retras de la Australian Open 2024. Matadorul a făcut anunţul pe reţelele de socializare, explicând că obiectivul său este să fie la nivelul său maxim la intrarea în perioada turneelor de zgură. Motivul retragerii estre o mică ruptură musculară.

„În timpul ultimului meu meci de la Brisbane am avut o mică problemă la un muşchi care, după cum ştiţi, m-a îngrijorat. Odată ajuns la Melbourne am avut ocazia să fac un RMN şi am o ruptură mică pe un muşchi, nu în aceeaşi parte unde am avut accidentarea şi asta e o veste bună.

În momentul de faţă nu sunt pregătit să concurez la nivelul maxim în meciuri de 5 seturi. Voi merge înapoi în Spania pentru a mă duce la doctor, pentru a mă trata şi a mă odihni”, a spus Rafa.

După ce Nadal şi-a anunţat retragerea, vom avea parte de prima ediţie de Australian Open fără Nadal şi Roger Federer, din 1999 până acum.

„Am muncit mereu din greu de-a lungul anului pentru această revenire și după cum am menționat mereu, obiectivul meu este să fiu la nivelul meu maxim în 3 luni.

În ciuda veștilor triste pentru mine legate de neputința de a juca în fața mulțumii fantastice de la Melbourne, asta nu e o veste foarte proastă, iar noi rămânem pozitivi în privința evoluției pentru restul sezonului.

Chiar voiam să joc în Australia și am avut șansa să joc câteva meciuri care m-au făcut foarte fericit și pozitiv. Mulțumesc pentru toată susținerea și ne vedem curând! Rafa”, a fost mesajul lui Nadal.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
14:48

VIDEOLando Norris, apărat de oficialii McLaren după ce acuzațiile care i-au fost aduse: „A făcut o treaba excelentă”

14:22

Preşedintele Gabonului, mesaj după moartea lui Aaron Boupendza

14:11

Rapid, primul mesaj după moartea lui Aaron Boupendza: „Va rămâne mereu în amintirea noastră”

13:58

„Iese soarele și pe strada noastră”. Dinamo, reacție oficială după ce a fost semnat contractul pentru noul stadion

13:37

Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestat

13:32

VIDEOBernadette Szocs s-a calificat în Stage 2, la Cupa Mondială, fără set pierdut

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas