Boris Becker, dezvăluiri cutremurătoare după ce a fost eliberat din închisoare. A fost ameninţat cu moartea de un prizonier: „Am învăţat o lecţie foarte dureroasă!”
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 21.12.2022, 16:38
Boris Becker a făcut dezvăluiri cutremurătoare după ce a fost eliberat din închisoare. Prietenul lui Ion Ţiriac a stat 231 de zile după gratii, perioadă în care a trecut prin momente teribile.
Fostul lider mondial al tenisului profesionist Boris Becker a recunoscut, marţi, că este „vinovat” de faptele de fraudă financiară care l-au condus în închisoare, o experienţă „dureroasă”, în cursul căreia a spus că se teme pentru viaţa lui, informează AFP.
Boris Becker a făcut dezvăluiri cutremurătoare după ce a fost eliberat din închisoare
„Am învăţat o lecţie. O lecţie foarte costisitoare. Foarte dureroasă„, a afirmat starul german, triplu câştigător al turneului de la Wimbledon, pentru canalul de televiziune Sat.1. Acesta este primul interviu de la ieşirea sa din detenţie, săptămâna trecută, după opt luni de închisoare în Regatul Unit.
„Desigur că am fost vinovat. Ani de zile am făcut greșeli, am avut prieteni falși. Acest timp petrecut în închisoare m-a adus înapoi„, a recunoscut sextuplul câştigător de turnee de Grand Slam, potrivit agerpres.ro. În cursul procesului său, el a pledat naivitatea sau eroarea de judecată. Dar Curtea a criticat dur lipsa sa de remuşcare pentru ce a făcut.
Izbucnind în lacrimi, fostul campion a povestit, în detaliu, viaţa sa din închisoare, una „de pericol extrem”, precum şi despre „cursurile de engleză şi matematică” pe care le-a ţinut celorlalţi deţinuţi.
„În închisoare eşti nimeni. Nu eşti decât un număr. Al meu era A2923EV„, a adăugat el, precizând că s-a temut de multe ori pentru viaţa lui, în special atunci când un deţinut l-a ameninţat cu moartea, înainte ca „alţi deţinuţi” să intervină.
„Voi păstra legătura cu unii dintre prizonieri. Aveam nevoie unul de altul. Ne-am susținut cu adevărat unul pe celălalt„, a spus Becker, „copilul de suflet” al lui Ion Ţiriac, potrivit thesun.co.uk.
Boris Becker a fost eliberat joia trecută după opt luni de închisoare în Regatul Unit pentru infracţiuni financiare, pentru a se întoarce în Germania. Mama fostului tenisman, Elvira Becker, în vârstă de 87 de ani, a declarat marţi că mult aşteptata lui întoarcere acasă este „cel mai frumos cadou de Crăciun”.
„La început i-am spus că sunt în viață și că mă descurc bine. A vrut să-mi audă vocea. I-am spus că nu există pericol, am mințit, desigur. Este extrem de plin, extrem de murdar, extrem de periculos. Sunt criminali, oferte de sex, afaceri cu droguri, întâlnești de toate„, a rememorat fostul mare jucător de tenis.
De ce a ajuns Boris Becker după gratii
Fostul campion german, care locuia în Regatul Unit din 2012, a fost găsit vinovat în luna aprilie pentru că a disimulat sau transferat ilicit sute de mii de euro şi de lire sterline pentru a nu-şi plăti datoriile în urma declarării falimentului.
El a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare de către un tribunal londonez, dar nu a ispăşit decât opt luni.
Lui Becker i se reproşează că ar fi transferat sute de mii de lire sterline dintr-un cont în alte conturi, în special ale fostelor sale soţii, şi că nu a declarat o proprietate în Germania şi a ascuns un împrumut de 825.000 de euro şi acţiuni la o societate.
Potrivit PA, Boris Becker a fost eliberat joia trecută din închisoarea din Huntercombe, la aproximativ 60 de kilometri vest de Londra, deoarece era eligibil pentru deportare ca străin condamnat la o pedeapsă de peste 12 luni de închisoare.
Potrivit presei britanice, el urma să se întoarcă în Germania cu un avion privat închiriat de o companie audiovizuală, al cărei nume nu a fost făcut public şi care ar fi plătit o sumă generoasă pentru ca el să-şi spună povestea.
- Boris Becker, primul interviu după eliberarea din închisoare
- Ce a declarat fostul mare jucător de tenis
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY