VIDEO

Irina Begu a scăpat de descalificare la Roland Garros 2022. Moment tensionat în meciul cu Ekaterina Alexandrova

De Dan Roșu
Publicat: 26 mai 2022, 14:21
Actualizat: 26 mai 2022, 15:49

Irina Begu a scăpat de descalificare la Roland Garros 2022, după un moment nefericit ce a avut loc în setul decisiv, atunci când românca era condusă cu 2-0 de Ekaterina Alexandrova.

Reclamă
Irina Begu

Irina Begu, gest nesportiv / Colaj Eurosport

Din nefericire, Irina Begu a dat cu racheta de pământ, lângă scaun, şi racheta a sărit în tribună, în primul rând şi a atins un spectactor.

Reclamă

Gestul nu a fost unul violent, mai degrabă unul de lehamite, iar Irina şi-a cerut imediat scuze. Cu toate acestea, arbitrul de scaun a chemat supervizorul turneului.

Irina Begu a scăpat de descalificare la Roland Garros 2022

După mai multe minute în care arbitrul stat de vorbă cu supervizorul, cei doi au ajuns la concluzia că a fost vorba doar de o neglijenţă şi Irina Begu a scăpat doar cu un avertisment.

După cinci minute de pauză, a fost rândul Ekaterinei Alexandrova să comenteze legat de decizia luată de oficiali. Irina a fost mai conectată parcă la revenire şi a făcut rebreakul, revenind în setul decisiv.

Cea mai bună performanţă a Irinei Begu la Roland Garros au fost optimile de finală din 2016, atunci când a fost învinsă de Shelby Rogers, după ce a trecut de Mattek, Vandeweghe şi Beck.

Simona Halep – Qinwen Zheng, în turul 2 de la Roland Garros 2022

Simona Halep se duelează cu Qinwen Zheng, în turul al doilea de la Roland Garros. Duelul e programat în jurul orei 16:00, ora României, şi poate fi urmărit LIVE pe www.as.ro.

Halep a mai întâlnit-o pe asiatica de 19 ani de pe locul 74 WTA o singură dată, la Melbourne Summer Set 1, la începutul anului. Simona s-a impus cu 6-3, 6-2, în semifinale şi a câştigat ulterior turneul, după o finală cu Kudermetova.

”La unele mingi i-am simțit forța. Nu e ușor să le returnezi. Am jucat mai bine astăzi, inclusiv la serviciu, mi-am relaxat brațele mai mult”, spunea Halep, după victoria în fața lui Zheng.

Qinwen Zheng, care va împlini 20 de ani în octombrie, nu a fost niciodată mai sus de locul 70 WTA. În acest an, jucătoarea din China a adunat 17 victorii și opt înfrângeri, în timp ce bilanțul Simonei Halep e de 19 victorii și șase înfrângeri.

Reclamă
Citește și:

EMISIUNI

Dan Petrescu, la AS.ro LIVE

Ultimele știri
22:25 Gabriel Tamaş, replică virală: „Nici când eram mic nu am băut apă plată!” 22:09 Cristian Tudor Popescu, după ce Simona Halep a „distrus-o” pe Badosa: „S-a plimbat năucită pe terne, aştepta să piardă!” 22:07 Răzvan Lucescu, anunţ şoc! Antrenorul lui PAOK e cu gândul la retragere: „Îmbătrânesc şi mă gândesc serios să mă opresc!” 21:52 VIDEONana Boateng, pregătit înainte de Pyunik – CFR Cluj: „Toţi suntem gata” 21:50 VIDEODan Petrescu, discurs uluitor înainte de Pyunik – CFR Cluj: „Putem să şi pierdem!” „Bursucul” a făcut iar praf fotbalul românesc: „Uităm unde suntem!” 21:39 VideoBănel Nicoliţă, amintiri senzaţionale înainte să facă show la Splash! Dialog fabulos cu fraţii săi: „‘Aruncă-te!’ / ‘Nu, nu mă arunc!'” 21:00 Wimbledon 2022 | Simona Halep, lăudată în presa internaţională după prestaţia stelară cu Paula Badosa! Cifrele uluitoare ale campioanei noastre 20:50 Reacţii fabuloase după ce Simona Halep a „demolat-o” pe Badosa: „Nu s-a chinuit s-o bată!” / „E agresivă, mai bună pe iarbă decât pe zgură!” 20:40 Simona Halep – Amanda Anisimova, în sferturi la Wimbledon 2022. „Simo” conduce la duelurile directe 20:30 Simona Halep vrea să fie din nou „regină” la Wimbledon: „E o plăcere! Terenul este deosebit!”
Pe același subiect
Irina Begu, pe terenul de tenis
Tenis • 1 iul., 14:14
Irina Begu – Jelena Ostapenko 6-3, 1-6, 1-6! Irina, OUT de la Wimbledon 2022
Irina Begu, la Wimbledon 2022
Wimbledon • 29 iun., 20:45
Irina Begu – Elisabetta Cocciaretto 6-4, 6-4. Românca s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon 2022. Sorana Cîrstea, eliminată de Tatjana Maria
Irina Begu, la Wimbledon 2022
Wimbledon • 27 iun., 22:40
Wimbledon 2022 | Irina Begu – Ekaterina Gorgodze 6-4, 6-1. Sorana Cîrstea – Aleksandra Krunic 7-6, 7-6. Româncele s-au calificat în turul 2 al turneului de Grand Slam!
Close