Maria Sharapova, prima reacţie după ce Rusia a declanşat războiul în Ucraina. MaSha a fost atacată teribil pe reţelele de socializare
De Dan Roșu
Publicat: 1.03.2022, 13:49
„Revenind în Europa, lucrurile sunt diferite. M-am întors cu o inimă grea şi cu o dorinţă pentru pace şi, cel mai important, pentru siguranţa şi viitorul copiilor noştri”, a fost mesajul postat de MaSha, pe contul de Instagram.
Maria Sharapova, desfiinţată în mediul online după războiul inițiat de Vladimir Putin
Maria Sharapova (34 de ani) a fost criticată în termeni extrem de duri, cu două zile în urmă, pentru lipsa sa de reacție din mediul online, după ce Rusia a invadat Ucraina.
Rusia a invadat Ucraina, iar sportivii din toate colțurile lumii și-au exprimat solidaritatea față de poporul ucrainean care trece prin momente teribile.
Inclusiv marii sportivi ruși au reacționat prompt și au condamnat decizia lui Vladimir Putin. Andrey Rublev și Daniil Medvedev sunt doi dintre sportivii ruși care au avut mesaje de susținere pentru Ucraina.
Maria Sharapova a primit mesaje dure
Sharapova a primit mesaje extrem de dure, precum: „Să-ți fie rușine ca rusoaică!”, „Ar trebui să fii deportată și să te întorci în Rusia”, „Rușii ar trebui să-l oprească pe Putin”, „De ce nu protestezi față de războiul malefic al lui Putin?”.
Maria Sharapova locuieşte de la vârsta de 7 ani în Statele Unite. Rusoaica s-a retras din tenis în urmă cu 2 ani, după o carieră impresionantă în care a reuşit să câştige 5 titluri de Grand Slam: Australian Open (2008), Roland Garros (2012, 2014), Wimbledon (2004) şi US Open (2006).
- Maria Sharapova a avut o primă reacţie după ce Rusia a pornit războiul din Ucraina
- MaSha fusese atacată dur pe reţelele de socializare
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY