Presa din Serbia a luat foc după ce Novak Djokovic a pierdut procesul! ”E o decizie scandaloasă, va rămâne o pată pe întreaga țară și pe Australian Open”

De Antena Sport
Publicat: 16.01.2022, 9:19

Presa din Serbia a luat foc

Presa din Serbia a luat foc

Profimediaimages

”E o decizie scandaloasă! O decizie ce va rămâne pentru totdeauna ca o pată pe sistemul juduciar din Australia, o pată pe întreaga țară și o pată pe Australian Open”, au scris cei de la telegraf.rs.

Reclamă

Novak Djokovic a pierdut procesul și va fi deportat din Australia

Apelul lui Novak Djokovic la decizia de anulare a vizei a fost respins, duminică dimineaţă, de către tribunalul federal din Melbourne, astfel că liderul ATP trebuie să părăsească Australia în următoarele ore.

Reclamă

Judecătorul James Allsop a anunţat că apelul lui Djokovic a fost respins şi jucătorul trebuie să achite costurile aferente. Decizia a fost luată în unanimitate de trei trei judecători şi nu poate fi contestată.

Astfel, s-a menţinut decizia ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, de anulare a vizei, ceea ce înseamnă că Djokovic va fi deportat şi riscă să nu mai poată intra în Australia în următorii trei ani.

Audierile la tribunalul federal din Melbourne în dosarul vizei lui Novak Djokovic, au durat între orele 00.30 şi 05.30, cu o pauză de o oră.

Potrivit news.com.au, avocaţii lui Novak Djokovic au încercat să-i convingă pe cei trei judecători că o mare parte din motivele ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, pentru a-l deporta pe tenismenul sârb se bazează pe presupuse comentarii antivaccinare făcute într-un singur articol publicat de BBC.

Ei au argumentat că citatul folosit de ministru a fost „selectiv” şi „înşelător”. Dar, în ceea ce ar putea fi o lovitură pentru echipa juridică a numărului 1 mondial, judecătorul James Allsop a spus că ministrul se poate baza şi pe „folosirea raţională şi rezonabilă a percepţiei şi a bunului simţ” pentru a determina opiniile lui Djokovic.

Filmul scandalului care a dus la deportarea lui Novak Djokovic

Djokovic a sosit în Australia la 5 ianuarie şi forţele de frontieră nu i-au permis intrarea în ţară timp de mai bine de opt ore, timp în care jucătorul a fost reţinut în aeroport.

La finalul audierii, ofiţerii poliţiei de frontieră au decis să-i anuleze lui Djokovic viza de intrare în ţară, pentru că nu este vaccinat şi astfel nu respectă regulile sanitare locale pentru cetăţenii care doresc să călătorească în Australia. Tenismenul a fost plasat în izolare la un centru de imigranţi.

Novak Djokovic a făcut apel la decizia autorităţilor şi a primit câştig de cauză, la 10 ianuarie, din partea unui tribunal local din Melbourne. El a fost eliberat din centrul pentru imigranţi şi a început să se antreneze la Melbourne Park.

Ministrul australian al Imigraţiei, Alex Hawke, a anulat, vineri, a doua oară viza de intrare în ţară deţinută de liderul ATP, decizie de asemenea contestată de avocaţii lui Djokovic.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
12:07

Dinamo a câștigat procesul cu Vasile Șiman! Ce se întâmplă cu ieșirea din insolvență

12:02

Clubul Estoril onorează 40 de ani de la prima victorie a lui Ayrton Senna în Formula 1

11:40

Lionel Messi vrea să joace la World Cup 2026. A fost dat de gol de Luis Suarez

11:20

„Nu spun ca să atrag atenția”. Ilie Dumitrescu, mesaj ferm înainte de FCSB – CFR Cluj

11:03

Aaron Boupendza a murit la 28 de ani! Fostul atacant al Rapidului a căzut de la etajul 11, în China

10:52

„Poate Real Madrid să întoarcă scorul cu Arsenal?” Specialiștii englezi au dat verdictul: „De asta au nevoie”

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas