Primul turneu la care va participa Simona Halep după ce a scăpat de suspendare
De Dan Roșu
Publicat: 5.03.2024, 17:44
Primul turneu la care va participa Simona Halep după ce a scăpat de suspendare este cel de la Stuttgart. Dubla câştigătoare de Grand Slam va reveni în circuit chiar pe suprafaţa ei favorită, zgura.
Competiţia din Germania se va desfăşura în perioada 15-21 aprilie 2024. La ultima ei vizită la Stuttgart, Simona s-a oprit în semifinale, unde a fost învinsă de Aryna Sabalenka. Aceasta este şi cea mai bună performanţă a ei la Stuttgart, una pe care a mai avut-o în 2015 şi 2017.
Înainte de Stuttgart, următorul turneu important din calendar este Miami (19-31 martie), dar wild-cardurile pentru competiţie au fost deja anunţate, astfel că Simo nu are şanse să ajungă la competiţia la care a prins semifinalele în 2015 şi 2019.
Primul turneu la care va participa Simona Halep după ce a scăpat de suspendare
Pentru Simona, vor urma cele mai importante competiţii pe zgură, Madrid Open, Turneul de la Roma şi al doilea Grand Slam al anului, Roland Garros.
Anunţul de la TAS a venit cu o reducere a pedepsei până la 9 luni. Cea iniţială fusese de nu mai puţin de patru ani.
“TAS admite apelul depus de Simona Halep şi reduce perioada de ineligibilitate a acesteia de la patru ani la nouă luni. Comisia TAS a stabilit în unanimitate că perioada de ineligibilitate de patru ani impusă de ITF Independent Tribunal trebuie redusă la o perioadă de ineligibilitate de nouă (9) luni începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat la 6 iulie 2023. Întrucât această perioadă a expirat înainte ca procedurile de apel să fie chiar depuse la TAS, Comisia TAS a considerat că este oportun să emită dispozitivul hotărârii arbitrale Hotărâre arbitrală cât mai curând posibil, împreună cu un comunicat de presă cuprinzător. De asemenea, Comisia TAS a dispus descalificarea tuturor rezultatelor competitive obţinute de dna Halep din 29 august 2022 (data prelevării probei sale pozitive) până la 7 octombrie 2022, inclusiv pierderea oricăror medalii, titluri, puncte de clasament şi premii în bani. Prin urmare, se respinge apelul declarat de ITIA şi apelul depus de Simona Halep este admis în parte (cererea sa de antedatare a începerii suspendării la 29 august 2022 este respinsă)”, a precizat TAS într-un comunicat postatt pe site-ul oficial.
În 2022, la 21 octombrie, sportiva din Constanţa anunţa că a fost depistată pozitiv cu roxadustat, după un meci din primul tur la US Open.
În 12 septembrie 2023, Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat că un tribunal independent a suspendat-o pentru o perioadă de patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP).
Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, suspendare pe care tribunalul a decontat-o din perioada de ineligibilitate. Ca atare, suspendarea fostului număr unu mondial este valabilă de la 7 octombrie 2022 până la 6 octombrie 2026.
Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a publicat decizia integrală
Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a publicat decizia integrală a tribunalului independent Sport Resolutions în cazul Simona Halep, documentul fiind redactat acolo unde a fost necesar pentru a proteja informaţiile personale de sănătate.
Între altele, se menţionează că fizioterapeuta Candice Gothier este cea care i-a dat sportivei suplimentul contaminat. Halep s-a consultat şi cu antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, care a spus că suplimentul poate fi folosite în siguranţă, deoarece pe etichetă nu figurau substanţe interzise şi nu părea a fi riscant.
Simona Halep a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în data de 24 octombrie, iar audierile au avut loc în februarie 2024.
În 15 decembrie, într-un interviu pentru Euronews, Simona a recunoscut că a avut un şoc când a fost testată pozitiv şi a reiterat faptul că este nevinovată. Tot atunci, ea a anunţat că nu mai colaborează cu Academia Mouratoglou.
- Simona Halep va reveni în circuit la Stuttgart
- Halep a scăpat de suspendarea de 4 ani
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY