Problemele Simonei Halep persistă: „Sunt îngrijorată, durerile nu trec”. Ce spune despre semifinala de la Transylvania Open
De Gabriel Zamfirescu
Publicat: 29.10.2021, 23:54
Simona Halep merge ceas la Transylvania Open. Fostul lider mondial e în semifinalele turneului de la Cluj Napoca după o victorie lejeră în faţa lui Jaqueline Cristian, scor 6-1, 6-1. Altele sunt însă problemele Simonei. Aceasta este îngrijorată în privința problemelor la spate, întrucât durerile au persistat.
Problemele Simonei Halep persistă
„Am fost îngrijorată și sunt încă, pentru că aceste dureri nu trec de pe o zi pe alta. Am făcut tratament până pe la 11-12 noaptea aseară, iar azi dimineață am fost la clinică și am făcut tratament din nou. La rever am simțit un pic de durere, dar nu prea am băgat-o în seamă. Am încercat să rămân concentrată pe ce am de făcut și să fiu luptătoare până la final. Ieri a fost foarte greu, sunt mândră de cum am rezistat pe teren. Joc din ce în ce mai bine și cred mai mult în mine, ceea ce este foarte important.
Uneori, mă critic că nu sunt foarte bine pregătită pe lombar și pe abdomen, dar nu e de aici. Vine pe neașteptate și de la o mișcare greșită, nimic altceva. Dar sunt încrezătoare că o să treacă în scurt timp”, a spus Simona Halep, conform digisport.ro, la finalul meciului din sferturi.
Simona Halep – Marta Kostyuk, a doua semifinală la Transylvania Open
Simona Halep și ucraineanca Marta Kostyuk se vor înfrunta în a doua semifinală a turneului Transylvania Open, sâmbătă, nu mai devreme de ora 17.00. Halep și Kostyuk vor fi față în față pentru a doua oară în această lună. Pe 8 octombrie, românca s-a impus în turul 2 la Indian Wells, scor 7-6 (2), 6-1.
- Problemele Simonei Halep persistă
- Ce spune despre semifinala de la Transylvania Open
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00