Reacția imediată a WTA după suspendarea de 4 ani a Simonei Halep: ”E important ca jucătorii să respecte regulile”

De Antena Sport
Publicat: 12.09.2023, 19:03

Reacția imediată a WTA după suspendarea de 4 ani a Simonei Halep

Reacția imediată a WTA după suspendarea de 4 ani a Simonei Halep

Simona Halep, pe terenul de tenis / Profimedia Images

Reacția WTA a venit la puțin timp după suspendarea de 4 ani a Simonei Halep, anunțată de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA), după decizia luată de un tribunal independent.

Reclamă

Pedeapsa primită de Simona Halep este una cumulată. Fosta campioană de la Roland Garros şi Wimbledon a mai fost depistată cu nereguli şi în paşaportul biologic, în afară de testarea pozitivă la Roxadustat.

Reclamă

Reacția imediată a WTA după suspendarea de 4 ani a Simonei Halep

”Este extrem de important ca jucătorii să fie conștienți de Programul de anti-doping și de regulile lui, pe care trebuie să le respecte.

Tribunalul independent a luat decizia în ceea ce o privește pe Simona Halep, iar sportiva poate face apel la TAS. WTA va respecta decizile la care se va ajunge și va urmări cazul de aproape”, se arată într-un comunicat WTA.

Simona Halep a fost ștearsă din clasamentul WTA

Halep a încercat să își demonstreze nevinovăția la Tribunalul Sports Resolutions de la Londra. „Simo” nu a putut să îşi apere astfel singurele puncte pe care le mai avea, de la US Open 2022. Suspendată de un an, constănțeanca este OUT din clasamentul mondial.

După ultima actualizare a clasamentului WTA, numele Simonei Halep nu se mai regăseşte în clasamentul WTA! Este o situație la care nimeni nu s-ar fi putut gândi. Halep va împlini 32 de ani pe 27 septembrie și există riscul să se retragă prematur.

În luna octombrie a anului trecut, când a primit vestea că a fost suspendată provizoriu după ce a fost testată pozitiv cu Roxadustat, „Simo” ocupa locul 9 în casamentul WTA. De atunci, românca a pierdut încontinuu puncte și a coborât în ierarhia mondială.

Reacţia lui Ilie Năstase, după ce Simona Halep a fost suspendată 4 ani

„E o decizie urâtă şi tardivă pentru mine. Ca să aştepţi un an şi câteva săptămâni să dai o decizie…au fost şi alte jucătoare în situaţia asta, poate şi mai grav, şi au dat decizie după o săptămână sau două.

Nu ştiu cum s-a judecat şi pe ce bază. Dacă erau 2 ani dar aşa, cu 4 ani, e mai greu. Şi la băieţi, mai mult de un an nu s-a dat. Nu ştiu cum au decis cum au decis să dea 4 ani.

Au făcut-o să aştepte un an de zile. Eu, dacă aş fi avocatul lor, i-aş da în judecată pentru că nu am putut munci un an de zile”, a spus Ilie Năstase în exclusivitate pentru AS.ro.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:55 18 apr.

Nicolae Stanciu, în formă maximă! Căpitanul României a înscris, din nou, în Arabia Saudită

23:41 18 apr.

„FCSB e Steaua şi cu asta basta!” Intervenţie în forţă în scandalul dintre campioană şi echipa Armatei

22:48 18 apr.

„Dorinel nu a fost la prima repriză!” Mircea Rednic, ironii la adresa adversarului după UTA-Sepsi 1-1

22:30 18 apr.

Sporting – Moreirense 3-1. Viktor Gyokeres a reuşit o dublă de senzaţie pentru echipa sa

22:26 18 apr.

„Să ne trezim la realitate!” Dorinel Munteanu sună adunarea după egalul cu UTA. Ce obiectiv are la Sepsi

21:29 18 apr.

VideoNicolae Stanciu şi Andrei Burcă petrec Paştele departe de familie! Nu ratează însă bucatele tradiţionale

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors