Simona Halep, flatată după ce spaniolii au comparat-o cu Novak Djokovic: „E un compliment!”
De Dragoș Vasile
Publicat: 9.07.2022, 8:56
Simona Halep a fost flatată după ce spaniolii au comparat-o cu Novak Djokovic. Campioana noastră a rămas modestă şi a transmis că „e greu” ca această comparaţie să fie făcută.
„Simo” a fost comparată cu „Nole” după ce a învins-o pe Paula Badosa, scor 6-3, 6-1, şi s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon 2022. „S-a apărat precum o felină când Paula a atacat! A jucat precum Djokovic aflat în cea mai bună formă a lui!”, scriau atunci jurnaliştii de la AS.com.
Simona Halep, flatată după ce spaniolii au comparat-o cu Novak Djokovic
„E un compliment să fiu comparată cu Novak (n.r. – Djokovic). Este un mare campion, e greu să facem această comparație, dar o să mă uit un pic (n.r. – la finală) pentru că îmi plac amândoi.
Când a intrat Federer parcă toată tribuna a picat pe noi. A fost un moment extraordinar, iar eu să mă aflu printre ei înseamnă ceva enorm. A fost ceva deosebit să fiu alături de acești mari campioni”, a spus Simona Halep, la sosirea în România.
Simona Halep: „Simt din nou plăcerea de a fi pe teren!”
Simona Halep a revenit în România, după parcursul fabulos de la Wimbledon 2022. Campioana noastră a ajuns până în semifinalele Grand Slam-ului de la Londra și spune că și-a regăsit plăcerea și dorința de a juca tenis.
Simona Halep a fost eliminată în semifinalele Wimbledon de Elena Rybakina, scor 3-6, 3-6, după o oră și 17 minute.
„A fost foarte bine, a fost un sezon pe iarbă foarte bun. Mă bucur că mi-am regăsit încrederea și jocul bun. Am fost un pic obosită, mai mult mental. Au fost 4 săptămâni pline, cu multe meciuri, în ultima perioadă n-am jucat atât de mult. S-a simțit un pic în semifinală, dar și ea a jucat foarte foarte bine.
Sunt foarte mulțumită de tot sezonul de iarbă. Normal că am încrederea și curajul să spun că puteam să o fac mai bine, dar nu e rău nici ce s-a întâmplat. Cu Rybakina am jucat un meci puțin mai slab, un tenis mai slab, serviciul nu mi-a intrat deloc. Dar și ea a jucat bine, a fost un nivel ridicat. (N.r. – Cine câștigă finala?) E greu de spus, depinde cum se va descurca Rybakina la schimbarea de ritm a lui Jabeur.
Simt că am din nou plăcerea, dorința de a fi pe teren. Pasiunea pentru tenis nu mi-a dispărut, încă este, dar m-a ajutat tare mult Patrick, mi-a readus plăcerea de a fi pe teren și de a munci. Cred că n-am muncit niciodată așa cum o fac acum.
Nu e chiar așa cum spuneau unii că mă voi despărți de Patrick după o lună. Este foarte bine și relația se consolidează. Bineînțeles că toți avem nevoie de timp atunci când începem un parteneriat. Și s-a și văzut că deja începem să ne cunoaștem și să fie din ce în ce mai bine. (N.r. – Relația voastră a trecut testul?). Eu așa zic și rezultatele o arată”, a spus Simona Halep, la sosirea în România.
Ce urmează pentru Simona Halep după Wimbledon 2022
Simona Halep şi-a confirmat prezenţa la turenul de la Washington, Citi Open, care se va desfăşura în perioada 1-7 august. Competiţia este de categoria WTA 250, iar Simo a mai participat o singură dată. Românca a mai evoluat în capitala Statelor Unite ale Americii în 2017, din postura de principală favorită. Atunci, Halep se oprea în sferturi pe hard-ul american, fiind nevoită să se retragă în partida cu Elena Makarova.
„(N.r. – Ce obiective urmează?) La fel cum am mers și pe sezonul de iarbă. Vreau să joc ceea ce am plănuit cu antrenorul, să fiu mai agresivă, să deschid terenul mai mult și să nu mă mai uzez atât de mult ca înainte. Ăsta e singurul obiectiv, iar de aici rezultatele cred că vor veni.
O să am o vacanță pentru că am nevoie. Sunt 3 luni de când m-am dus la academie (n.r. – la Paris) și am muncit zi de zi. Sunt 3 săptămâni până la Washington, este destul de mult timp. Nu vreau să rup ritmul pentru că mă simt destul de bine, mă simt în formă și vreau să păstrez acest lucru”, a mai transmis „Simo”.
- Simona Halep, flatată după ce spaniolii au comparat-o cu Novak Djokovic
- Ce a spus campioana noastră despre „Nole” şi Roger Federer
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY