De colecție! Cele mai tari imagini după ce Simona Halep a câștigat Melbourne Summer Set 1. Simo a ajuns la 23 de titluri WTA

De Alexandru Ivan
Publicat: 9.01.2022, 11:27

Simona Halep, la Melbourne Summer Set 1

Simona Halep a câștigat Melbourne Summer Set 1

Profimedia

Simona Halep câștigase ultimul trofeu la 21 septembrie 2020, la Roma. Anul trecut, Simo a trecut prin cea mai grea perioadă a carierei, fiind măcinată de accidentări. Cea mai grea lovitură a primit-o în mai 2021, când, în urma unei rupturi musculare la gamba stângă, a ratat ulterior Roland Garros și Jocurile Olimpice.

Reclamă

Imagini de colecție după ce Simona Halep a câștigat Melbourne Summer Set 1

În ciuda problemelor medicale, Halep a încheiat 2021 într-o notă pozitivă, reușind să ajungă în finală la Transylvania Open, unde a pierdut cu Annet Kontaveit, și în semifinale la Linz, unde însă a abandonat ca măsură de precauție. Roadele acelui progres s-au văzut în acest an, unde Halep s-a încoronat campioană la primul turneu din 2022.

Reclamă

În drumul spre trofeul de la Melbourne Summer Set 1, Simona Halep le-a învins pe Destanee Aiava, Gabriela Ruse, Viktorija Golubic, Qinwen Zheng și Veronika Kudermetova. Pe parcursul turneului, Simo a cedat un singur set, în meciul cu Golubic!

Pentru succesul de la Melbourne Summer Set 1, Simona Halep a fost recompensată cu 31.000 de dolari și 280 de puncte WTA. Pentru româncă a fost a 41-a finală a carierei și al 23-lea titlu WTA câștigat. Simo se pregătește acum de Australian Open, care va debuta pe 17 ianuarie.

Ce a declarat Simona Halep după ce a câştigat Melbourne Summer Set 1

Simona Halep a declarat, duminică, după ce a câştigat turneul Melbourne Summer Set 1, că îşi doreşte victorii în continuare, pentru că-i place senzaţia pe care i-o provoacă succesul.

„Este o plăcere să am un alt discurs, aici, pe acest frumos teren. Acum câţiva ani nu am fost învingătorea (n.r. – despre finala AO pierdută în 2018), dar m-am bucurat şi, băieţi, este foarte drăguţ să revin şi să joc în faţa dumneavoastră, aşa că vă mulţumesc pentru susţinere, a fost o plăcere şi m-aţi ajutat să câştig în acest an! Veronika, bravo pentru această săptămână! Ştiu că poate nu ai jucat la cel mai înalt nivel al tău, dar a fost un meci bun şi îţi doresc succes la open, este mult mai important. Echipei mele îi mulţumesc, bineînţeles, că a fost alături de mine! Nu este uşor să lucrezi cu mine, ştiu asta, dar vă mulţumesc şi hai să continuăm să câştigăm, pentru că îmi place această senzaţie!

L-am văzut pe Darren pe ecran, aşa că aş vrea să-i mulţumesc că a venit să mă urmărească. Nu mai este antrenorul meu, dar este ca din familia mea, aşa că este întotdeauna o plăcere să vin aici şi simt că pacă sunt o parte din Australia. Vă mulţumesc încă o dată„, a declarat Halep, la festivitatea de premiere.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
21:10

LIVE VIDEOCursa Marelui Premiu al Arabiei Saudite e ACUM, pe Antena 3 CNN și AntenaPLAY. Verstappen, în spatele lui Piastri

20:49

VideoJurnal AntenaSport | Rugbiștii de la Rapid au intrat în bucătărie

20:43

VideoJurnal AntenaSport | Cosmin Contra sărbătorește românește la Madrid

20:43

LIVE TEXTFCSB – CFR Cluj 1-0. Cisotti a deschis scorul! Derby crucial în lupta pentru titlu, cu Istvan Kovacs la centru

20:37

VideoJurnal AntenaSport | Nadia Comăneci petrece Paștele alături de nume grele din sport

20:32

VideoRestartul Marelui Premiu al Arabiei Saudite! Max Verstappen a fost penalizat cu 5 secunde

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s