Jurgen Klinsmann a fost demis de Coreea de Sud, după Cupa Asiei 2023! Ce i s-a reproşat fostului campion mondial

Alex Masgras Publicat: 16 februarie 2024, 9:27

Comentarii
Jurgen Klinsmann a fost demis de Coreea de Sud, după Cupa Asiei 2023! Ce i s-a reproşat fostului campion mondial

Jurgen Klinsmann, în timpul unui meci la Cupa Asiei 2023 / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Jurgen Klinsmann a fost demis de Coreea de Sud, după Cupa Asiei 2023! Coreea de Sud a fost eliminată de Iordania în semifinalele competiţiei, după ce a pierdut cu 2-0. Cupa Asiei 2023 a fost exclusiv în AntenaPLAY.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Federaţia Sud-coreeană de Fotbal (KFA) a anunţat vineri că l-a demis pe selecţionerul Juergen Klinsmann ca urmare a eliminării echipei în semifinalele Cupei Asiei şi pe fondul criticilor la adresa leadershipului său, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Jurgen Klinsmann a fost demis de Coreea de Sud, după Cupa Asiei 2023!

Comitetul echipei naţionale, un organism consultativ al KFA, a recomandat joi demiterea lui Klinsmann, directorul tehnic al KFA, Hwangbo Kwan, afirmând că există „diverse motive” pentru a se îndoi de capacitatea acestuia de a conduce echipa.

Eliminarea Coreei de Sud de la Cupa Asiei pe naţiuni în urma înfrângerii cu 2-0 în faţa Iordaniei în semifinale luna aceasta, care a prelungit aşteptarea de 64 de ani pentru un al treilea trofeu, a dus la apeluri din partea fanilor şi a unor politicieni pentru demiterea lui Klinsmann.

Preşedintele KFA, Chung Mong-gyu, a declarat că mandatul lui Klinsmann nu a fost pe măsura aşteptărilor.

Reclamă
Reclamă

„Antrenorul Klinsmann nu a reuşit să demonstreze leadershipul pe care îl aşteptam de la antrenorul echipei naţionale, inclusiv în ceea ce priveşte managementul jocului, managementul jucătorilor şi atitudinea de muncă, care ridică nivelul de competitivitate al echipei naţionale”, a declarat Chung.

Klinsmann a fost criticat în timpul Cupei Asiei 2023

Popularitatea lui Klinsmann în Coreea de Sud s-a prăbuşit în timpul Cupei Asiei, mulţi criticându-i atitudinea după ce a fost văzut zâmbind în ciuda performanţelor slabe ale echipei sale.

De asemenea, leadershipul germanului a fost pus sub semnul întrebării după ce o altercaţie între jucători înaintea semifinalei l-a lăsat pe căpitanul Son Heung-min cu un deget dislocat.

Reclamă

Atacantul echipei Tottenham Hotspur a jucat împotriva Iordaniei cu degetele arătător şi mijlociu de la mâna dreaptă legate între ele.

De-a lungul mandatului său la naţionala Coreei de Sud, Klinsmann a fost deseori criticat pentru că a lucrat mai mult în Los Angeles, unde locuieşte în prezent, în ciuda faptului că a spus că va petrece timp în Coreea de Sud.

Înaintea anunţului de vineri, Klinsmann şi-a exprimat „recunoştinţa sinceră” faţă de jucători, staff şi fani într-un mesaj pe Instagram.

„Vă mulţumesc foarte mult pentru tot sprijinul vostru, care ne-a dus până în semifinala Cupei Asiei şi pentru o călătorie incredibilă în ultimele 12 luni, în care nu am pierdut 13 meciuri la rând înainte de semifinală”, a spus el.

Joi, postul de televiziune Yonhap News TV a relatat că fostul internaţional sud-coreean Hong Myung-bo se numără printre numele luate în calcul pentru a conduce temporar echipa în preliminariile viitoarei Cupe Mondiale din 2026.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga titlul în La Liga?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
16:21

Daniel Pancu, temător înaintea derby-ului cu Dinamo: „Cea mai bună echipă a primelor patru etape”

15:32

Voluntari – Petrolul LIVE SCORE (18:30). Ilfovenii vor să spele ruşinea cu Dinamo

15:32

FC Argeș – Farul LIVE TEXT (21:30). Liderul vrea a patra victorie la rând. Echipele probabile

15:17

Gafă incredibilă a lui Nuno Campos. Nu și-a amintit numele lui George Pușcaș: „Mă scuzați, am uitat”

15:08

Real Madrid, gata de ultimul amical al verii (duminică, ora 18:00, AntenaPLAY). Ce se întâmplă cu starurile lui Mourinho

14:59

Ionuţ Chirilă a transferat un jucător de la FCSB la CS Dinamo!

1 Reacţia presei din Rusia după ce David Popovici l-a bătut pe Egor Kornev 2 „Tun” financiar dat de Universitatea Craiova, după calificarea în play-off-ul Europa League. Câţi bani a încasat 3 EXCLUSIVAnderson Ceara a semnat! Jucătorul dorit de FCSB a dat lovitura şi va avea un salariu uriaş 4 NEWS ALERTAvem partidele din play-off-ul Cupei României! Misiune grea pentru Steaua. Cu cine au picat celelalte echipe din Liga 1 5 NEWS ALERTDavid Popovici, în finala probei de 200 m liber cu cel mai bun timp! O nouă demonstraţie de forţă la Europenele de la Paris 6 Adrian Mutu, acord total cu CFR Cluj. Neluţu Varga a găsit antrenor, după refuzul lui Marius Şumudică
Citește și