Meciul dintre Mike Tyson și Roy Jones Jr este cu siguranță unic în istoria boxului. Partea bună a acestui meci este că cei doi au boxat pe bune, la 54, respectiv 51 de ani, și nu a fost doar un antrenament televizat în zeci de țări. Partea mai puțin bună este că meciul nu a fost foarte spectaculos, cei doi stând în clinch mai mult de jumătate din meci, demonstrând că decizia Comisiei Atletice de a face runde de 2 minute a salvat practic acest meci. Iată mai jos 3 concluzii după meciul dintre Tyson și Jones, declarat egalitate de WBC.
1. Tyson, evident boxerul mai bun
Deși nu a fost o diferență foarte mare, Tyson a fost evident boxerul mai bun. Acesta a avut mai multe lovituri conectate în fiecare rundă, a fost mai ofensiv, a pus presiune pe Jones și chiar a fost boxerul mai bine pregătit fizic dintre cei doi, lucru surprinzător având în vedere că a stat 15 ani pe bară, iar Jones e retras doar de 2 ani.
Tyson a avut un total de 67 de lovituri conectate, din care jumătate la corp, în timp ce Jones a avut doar 37, aproape toate la cap. Cifrele arată doar 3 runde clare pentru Tyson, prima și ultimele două, când diferența de lovituri a fost 7-2, 8-2 și 11-5 în favoarea sa. În rest, reprizele au fost echilibrate, dar Jones nu a avut decât o repriză despre care putem spune clar că a fost a sa.
Per total, deși este destul de greu de judecat cu runde de 2 minute, dacă ar fi de ales un câștigător per total al meciului, și nu în sistemul rundă cu rundă, acela ar fi Mike Tyson.
De altfel, atitudinea de la final a celor doi, la interviuri, a spus multe despre ce s-a întâmplat în ring. Tyson a fost extrem de nervos pentru că s-a declarat egalitate, în timp ce Jones părea destul de mulțumit, a spus că au durut foarte tare loviturile lui Tyson și a propus chiar o revanșă.
2. Meciul a fost bun pentru cei 105 ani adunați ai celor doi
Mai bătrân și cu 15 ani pe bară, Tyson a arătat mult mai bine fizic decât Jones. Acesta din urmă ori nu a luat meciul în serios, ori nu a fost în stare să vină cu o formă mai bună la meci. Cert este că Tyson, în doar 15 săptămâni, a ajuns de la 150 de kg fără un antrenament de box în ultimii 15 ani, la un boxer mai mult decât decent la 54 de ani. Jones, în schimb, a obosit din repriza a doua, deși s-a retras abia acum 2 ani, având meci la profesioniști în fiecare an din 1989 până în 2018.
Chiar și așa, meciul a arătat destul de bine, dacă ținem cont de vârsta celor doi, iar asta i se datorează în principal lui Tyson, care chiar a venit să boxeze într-o formă bună. Am văzut meciuri ale unor sportivi de 20-30 de ani mai slabe decât cel făcut de cei doi la +50 de ani.
3. Ce urmează pentru cei doi?
Este greu de crezut că cineva îi va mai oferi o asemenea șansă lui Roy Jones, după evoluția ștearsă din meciul cu Tyson. Sigur că acesta a încercat să boxeze de la distanță cu Tyson, dar per total a arătat nepregătit fizic și nu s-a ridicat la nivelul unui asemenea meci, fie el și unul demonstrativ.
Pentru Tyson însă, cerul e limita. Acesta a arătat fantastic din punct de vedere fizic, și a fost câștigătorul moral al meciului. Dacă ar fi avut un adversar care să stea la bătaie, Tyson ar fi făcut un meci mare. Este evident că Tyson nu mai are puterea de KO din tinerețe, fiind departe de a-i pune probleme reale lui Jones, dar e clar că Iron Mike a arătat bine în ring.
Lista următorilor adversari este una destul de lungă. S-a vorbit de Holyfield, celebrul său rival, cel căruia i-a mușcat urechea, acesta fiind principalul favorit. De asemenea, Bob Sapp, Shannon Briggs, Bernard Hopkins și chiar Lennox Lewis au fost printre cei vizați de acesta pentru un meci.
- Tyson vs Jones s-a terminat la egalitate
- Cei doi au fost nemulțumiți de rezultat
- Ce adversari pot urma pentru Tyson
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY