Duelul dintre Anglia şi Ghana de la Cupa Mondială a adus un rezultat alb, 0-0, asta chiar dacă finalul confruntării a fost unul în care britanicii au presat foarte mult şi au avut câteva şanse bune de a marca.
Harry Kane nu a mai fost la fel de inspirat ca în primul meci, când a dat o dublă în victoria cu Croaţia, 4-2. Acum atacantul de la Bayern Munchen a ratat o ocazie uriaşă în minutele de final.
Thomas Tuchel a reacţionat după ce Anglia a făcut doar egal cu Ghana
Englezul a ajuns la o respingere, care a dus mingea în piciorul său, la 3 metri de poartă, într-o poziţie ideală, însă a finalizat precar, cu un şut peste. Thomas Tuchel a vorbit despre această şansă, dar şi despre jocul per total pe care l-au avut jucătorii săi.
“În mod normal, acela ar fi fost un gol clar pentru noi (n.r. ocazia lui Kane din final). Este o șansă mare și apoi încă o ocazie. Ar fi fost un gol meritat. Știam că va fi dificil. Ei au jucat mai defensiv decât au făcut-o în primul meci, s-au apărat în 4-5-1.
Ne-am găsit intensitatea pe măsură ce a trecut repriza, dar nu am reușit mai mult. Am fost foarte buni la blocarea contraatacurilor, în cea mai mare parte a meciului. Trebuie să dăm o atenție enormă acestui lucru. Rezervele au fost foarte bune.
Depinde Argentina prea mult de Messi şi Franţa prea mult de Mbappe? Sunt jucători de clasă mondială şi fac ceea ce fac. Toată lumea încearcă şi asta ne-a adus 3 marcatori diferiţi în prima partidă. E natural să ne bazăm pe Kane. Noi ne bazăm pe Harry Kane pentru că este un lucru natural, dar nu e ceva exagerat”, a spus Thomas Tuchel la finalul partidei.
Anglia, aproape calificată în faza eliminatorie
Anglia a ajuns astfel la 4 puncte şi este aproape sigură de calificarea în faza eliminatorie. În ultima etapă urmează să joace împotriva celor din Panama, care au două eşecuri din două posibile în grupă.
La cum arată lucrurile în acest moment, formaţia lui Thomas Tuchel ar urma să dea piept cu reprezentativa Insulelor Capului Verde.
- Tunisia – Olanda 1-3, în direct pe Antena 3 CNN și AntenaPLAY. Batavii fac spectacol! Skhiri, autogol incredibil
- Trei concluzii după Ecuador – Germania 2-1: binele învinge și dreptate pentru Beccacece
- În mijlocul Mondialului, tocmai a avut loc cel mai scump transfer din istoria Premier League
- Japonia 1-1 Suedia ACUM pe Antena 1 şi AntenaPLAY. Elanga înscrie fantastic
- Cum arată în timp real şaisprezecimile Campionatului Mondial 2026. Update după fiecare meci

































