Fanii Rapidului au luat foc! Decizia care îi va scoate la proteste. O legendă, îndepărtată de la Club Sportiv

De Gabriel Zamfirescu
Publicat: 8.09.2021, 11:05

Momente incredibile la Rapid

Momente incredibile la Rapid

Hepta

Suporterii giuleşteni din cadrul Peluzei Nord au luat atitudine deja şi anunţă proteste. Înainte să demisioneze din fruntea Ministerului Transporturilor, Cătălin Drulă a semnat ordinul care i-a înfuriat pe giuleşteni. Mircea Zamfir a devenit noul director al CS Rapid. Comunicatul a fost postat pe site-ul oficial al clubului, iar fanii rapidiști au luat foc.

Reclamă

Scandal la Rapid din cauza unei decizii pe linie politică

„Alături de Vali Ionescu Caciureac! Cătălin Drulă (îl găsiți în DEX la definiția nimicului) a încercat să umilească și să indepărteze o legendă incomparabilă a clubului Rapid București: Vali Ionescu Caciureac. Costin Zamfir (nimeni de nicăieri) a fost desemnat noul președinte al clubului de cel menționat mai sus.

Reclamă

Vali Caciureac este sinonimul perfmormanței și seriozității în sportul românesc și merită respectată. Și-a dedicat viața culorilor alb-vișinii atât ca sportivă, obținând numeroase premii naționale și internaționale, dar și ca președinte, gestionând corespunzător cele mai dificile momente din istoria sportului giuleștean. Menționăm că în sezonul actual CS Rapid București se aliniază în primele ligi naționale la toate sporturile de echipă unde secțiile sunt active.

Acesta este rezultatul unor proiecte pentru care s-au făcut nenumărate sacrificii și roadele muncii eficiente. Adăugăm aici că deși echipa de fotbal este desprinsă de Clubul Sportiv, doamna Caciureac a fost mereu alături de FC Rapid 1923, fiind împreună cu noi încă din diviziile de amatori până în prezent. A reprezentat cheia unei comunicări și relații excelente între FC Rapid și CS Rapid.

Vali Caciureac înseamnă Rapid și trebuie să RĂMÂNĂ președintele clubului, orice alt scenariu va fi urmat de proteste vehemente și acțiuni menite să îndepărteze slugile impuse de clasa politică. Aici e Rapid!”, anunță cei de la Peluza Nord.

Valentina Ionescu-Caciureac, o carieră importantă

Valentina Ionescu-Caciureac are un palmares important ca sportivă. Are o medalie de argint câștigată la JO 1984, la Los Angeles, în proba de săritură în lungime. Fosta atletă a reușit să câștige medalia de aur în această probă la Europenele de la Atena, din 1982.

În schimb, noul director al clubului, Mircea Zamfir, este un om politic, propulsat în funcţie de fostul ministru, Cătălin Drulă.

Valentina Ionescu-Caciureac a reacționat după ce a fost înlocuită cu un consilier al fostului ministru. „A venit un ordin semnat de domnul ministru vineri, la ora 12:30, prin care m-a eliberat pe mine din funcție și l-a numit pe consilierul dânsului în funcția de director al clubului.

Nu am avut nevoie de niciun motiv. Pur și simplu este fără motiv demiterea. Este decizia dânsului și asta a fost. Nu pot să am nicio bănuială.

Nu știu dacă se va reveni asupra deciziei, dar voi fi prezentă la inaugurarea stadionului, chiar dacă nu sunt dorită acolo. Eu merg la deschidere, eu voi veni la meciuri, chiar dacă nu mă vrea nu știu ce om politic.

Eu am Rapidul în sânge, eu sunt de 44 de ani la clubul Rapid, am fost sportivă, antrenoare, vicepreședinte și acum președinte. Eu am luptat pentru clubul acesta și pentru sportivi și pentru secții. Am umblat ani de zile după sponsorizări, am umblat să ridic secțiile sportive. Anul acesta avem toate secțiile sportive în prima ligă.

Ce las în urmă? Las bazinul de polo, las un stadion nou pentru care am muncit trei ani, las un proiect început pentru spații de cazare pentru sportivi și toate secțiile în liga întâi, asta las la clubul Rapid. Și sunt mândră de ceea ce am făcut”, a spus Valentina Ionescu-Caciureac, anunţă prosport.ro.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
20:35 U Cluj – Dinamo 3-3! „Câinii”, egalați în minutul 90+1! Au nevoie de un miracol pentru a nu retrograda 20:29 Motivul pentru care Ianis Hagi nu a revenit la Farul, înainte de EURO 2024: „Era huiduit de 200-300 de spectatori” 20:12 VIDEOImagini de colecție cu Zinedine Zidane, la cursa de sprint de la Miami! Ce gafă a fost aproape să comită, la decernarea premiilor 20:05 LIVE VIDEOSporting – Portimonense e acum LIVE VIDEO în AntenaPLAY! Boavista – Gil Vicente 1-1 19:53 VIDEOIpswich Town a promovat în Premier League, după 22 de ani! Nebunie pe străzi şi în vestiar 19:40 VIDEOBernadette Szocs a pierdut partida cu Natalia Bajor, la Saudi Smash 2024. Diaconu şi Dragoman, eliminate 19:07 Kyren Wilson, primul finalist al Campionatului Mondial de snooker 2024! A câştigat 8 dintre ultimele 10 frame-uri 18:36 CSM Bucureşti, OUT din Liga Campionilor. A ratat calificarea în Final Four după ce a pierdut şi returul cu Metz 18:33 „Să nu se repete!” Gigi Corsicanu, semnal de alarmă pentru șefii de la Rapid! Motivul pentru care fanii nu fac deplasarea la Cluj 18:02 FotoRaluca Zenga arată răvăşitor la 42 de ani. Imagini provocatoare cu fosta soţie a lui Walter Zenga Vezi toate știrile

Zodii care se pot muta din țară după Paște. Nativii care au luat o decizie importantă pentru viața lor

Zodii care vor avea parte de un Paște de vis. Nativii care își creează amintiri alături de cei dragi

Citește și