Kim Rasmussen, prima reacţie după ce a semnat cu Rapid: „Nu pot face o mare revoluţie”. Mesaj pentru fanii din Giuleşti
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 9.03.2023, 12:04
Kim Rasmussen a avut prima reacţie după ce a semnat cu Rapid. Danezul în vârstă de 50 de ani, care are un CV de senzaţie, a fost numit de Bogdan Vasiliu la conducerea echipei din Giuleşti. Rasmussen a venit în locul lui Carlos Viver, cel care a făcut-o campioană pe Rapid, sezonul trecut, în Liga Florilor.
Eliminată din Cupa României de CSM Bucureşti şi ieşită din cursa pentru titlu, Rapid îşi îndreaptă toată atenţia spre Champions League. Se va lupta cu Krim Lubljana în play-off-ul pentru calificarea în sferturi. Kim Rasmussen a ţinut să le transmită fanilor că nu va reuşi să facă o „revoluţie” la echipă într-un timp atât de scurt.
Kim Rasmussen a avut prima reacţie după ce a semnat cu Rapid
„E frumos că m-am întors. Nu mi-a fost greu să iau această decizie când mi s-a oferit oportunitatea. Cunosc Bucureștiul, ce au construit aici. Ştiu staff-ul, ce proiect este în derulare la Rapid, știu fanii, nu puteam spune nu acestei oportunităţi!
Îmi place să antrenez la cel mai înalt nivel, îmi place oportunitatea de a juca în cupele europene, îmi plac atmosfera, presiunea, dedicarea jucătoarelor şi atitudinea. Când mă întorc într-un loc pe care-l cunosc deja, e o decizie simplă.
Chiar dacă este pe finalul sezonului, trebuie să fim curajoși, chiar dacă nu va fi ușor. Am urmărit Rapidul în ultimii ani. Cunosc jucătoarele de la echipele naţionale, am jucat de multe ori împotriva lor. Eu nu pot face o mare revoluție, lucrurile trebuie să se schimbe treptat. Trebuie să facem totul pas cu pas. Acum este imposibil să facem schimbări mari„, a declarat Kim Rasmussen.
Rasmussen era liber de contract după despărţirea de naţionala din Coreea de Sud. A mai antrenat reprezentativele din Polonia, Ungaria şi Muntenegru.
Rasmussen a fost prezentat la campioana en-titre a României
Antrenorul danez a fost numit oficial la Rapid. Cu Rasmussen pe bancă, CSM Bucureşti a câştigat Liga Campionilor la handbal feminin. „Tigroaicele” au obţinut atunci cea mai importantă performanţă, la nivel de club, pentru handbalul din România.
„Kim Rasmussen este noul antrenor principal al echipei Rapid București. Cu o experiență de peste 30 de ani, tehnicianul danez are în palmaresul său unul dintre cele mai râvnite trofee, cel al Ligii Campionilor, câștigat în 2016. A fost selecționer al Poloniei, Ungariei, Muntenegrului și al Coreei de Sud.
Cu reprezentativa Poloniei a jucat 2 semifinale la Campionatele Mondiale din 2013 și 2015, ambele încheiate pe locul 4. A reușit să califice naționala Muntenegrului la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.
În 2022 a câștigat Cupa Asiei cu selecționata Coreei de Sud. Ultimele echipe de club pe care le-a antrenat:
▪️Gloria Bistrița (2021-)
▪️MKS Lublin (2020-2021)
▪️CSM București (2015-2016)
Kim a fost nominalizat de mai multe ori la titlul de antrenorul anului de către Federația Internațională de Handbal.
Bine ai venit în Familia Rapid, Kim!„, se anunţă pe pagina de Facebook a clubului.
- Kim Rasmussen, primele declaraţii din postura de antrenor al Rapidului
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY