Anamaria Prodan, acuzată că a minţit! Scandal uriaş după anunţul făcut de un bărbat celebru din România

De Antena Sport
Publicat: 9.01.2022, 20:29

Anamaria Prodan, acuzată că a minţit!

Anamaria Prodan, apariţie de 5 stele

Instagram Anamaria Prodan

”Aici e o discuție foarte simplă. Domnul Dobrescu rămâne lângă noi, ne-a promis că o să ne sprijine, însă se pare că a renunțat la varianta de a prelua clubul. Despre Ana au fost simple speculații de presă, ceva foarte ciudat. Nu am discutat, nu știu de așa ceva, chiar o să postăm un comunicat de presă, să lămurim. Nu știu, nu cunosc de unde au apărut aceste zvonuri.

Reclamă

Vă spun clar, Ana nu are vreo implicare și nu au existat discuții pentru ca ea sau Rebecca, fiica sa, să preia clubul. Niciodată! În acest moment noi purtăm discuții cu un om care dorește să investească, nu este nici domnul Dobrescu, nici Ana, sperăm să ne înțelegem și să putem continua activitatea”, a spus Adrian Budeanu, potrivit Playsport.

Reclamă
„Nu sunt eu acolo, ci e Rebecca, fata mea. Ea este pe partea asta de management şi o să o ajut şi cu Clinceni. Este păcat ca echipa asta să se ducă în Liga 2 şi e păcat să se desfiinţeze, pentru că se îndreaptă către chestia asta” – Anamaria Prodan, pe 26 decembrie.

Rebecca, fata Anamariei Prodan, atac direct la adresa lui Laurenţiu Reghecampf

În momentele în care discuţiile dintre Prodan şi Clinceni păreau reale, Rebecca, fiica agentului din prima căsnicie, l-a atacat pe Laurenţiu Reghecampf, despre care spunea că nu va prinde meciul direct ca antrenor al Craiovei.

”Când voi juca împotriva lui? Să câștige cel mai bun! Să sperăm că va mai fi în funcție până atunci. Îi doresc noroc și toate cele bune. Pentru mine, domnul Reghecampf este departe de ce a fost. Faptul că a pășit într-o altă lume mă întristează, pentru că el era soarele familiei noastre”, a spus Rebecca, citată de Transfery.

Probleme uriaşe la Academica Clinceni

Cu salariile neplătite de mai bine de cinci luni, mare parte dintre jucători au refuzat să se mai întoarcă la club. Michael Omoh, Nichita Patriche, Paul Pîrvulescu şi Florin Achim au plecat deja de la Academica Clinceni. Şi Lucian Filip este pe picior de plecare. Este dorit de Mihai Stoica la FCSB. „L-am ofertat pe Filip. Vreau să fac o grupă de elită şi el să se ocupe de ea”, a declarat MM.

Din informaţiile AS.ro, de la Clinceni a plecat şi Ştefan Dobre, portarul de 20 de ani care a gafat cu UTA şi FCSB. Foarte probabil şi bulgarii Chandarov şi Pashov îşi vor rezilia contractele cu „lanterna roşie”.

În ţară nu au ajuns, din vacanţă, nici De Amorim, Cascini, Moulin şi Goma. În condiţiile date, Academica se va baza preponderent pe juniori la reluarea campionatului.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
8:32

„Protagonist”. Mihai Stoica a numit jucătorul de la FCSB care l-a impresionat: „Credeam că am pierdut tilul”

8:18

Accesoriul de jumătate de milion de euro purtat de Mirel Rădoi la meciul cu Dinamo. Detaliul remarcat

8:15

Gigi Becali îi prelungeşte contractul lui Vlad Chiricheş, la FCSB: „Va rămâne la club după ce se retrage”

8:04

„Puteam să fim pe primul loc”. Sorin Cârţu, „bântuit” în continuare de remiza cu FCSB. Ce a spus despre lupta la titlu

7:57

5 milioane de euro pentru transferul verii în Liga 1

23:52 21 apr.

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 5 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 6 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s