„Dacă numai trunchiul ne lovea, eram ‘curăţaţi’ amândoi!” Aurel Ţicleanu, noi detalii despre incidentul dramatic din Parcul Cişmigiu: „Ne-a salvat faptul că erau multe crenguţe!”
De Antena Sport
Publicat: 4.04.2022, 19:19
Aurel Ţicleanu a oferit noi detalii despre incidentul din parcul Cişmigiu, acolo unde un copac a căzut peste el şi pe soţia sa în timp ce se plimbau. Ţicleanu spune că au avut noroc şi că incidentul se putea termina tragic.
Ţicleanu a spus că soţia sa a fost cea mai afectată. Aceasta s-a ales cu piciorul în ghips, dar şi cu traumatisme la nivelul capului.
Aurel Ţicleanu: „E incredibil ce s-a întâmplat”
„E incredibil ce s-a întâmplat. Mă plimbam cu doamna mea, făcea plimbarea de după-amiază în jurul orei 17:00 şi, la un moment dat, am auzit o trosnitură. A căzut o creangă foarte mare, pe mine m-a lovit în spate, am reuşit să îmi ascund capul. De acolo a ricoşat în doamna mea, care nu s-a ferit. A lovit-o în cap, are contuzii şi la cap şi pe corp. Tocmai când păşea a lovit-o în picior. Ne-am temut foarte tare de o fractură, până la urmă are doar o entorsă de gradul 2. Piciorul în ghips până la şold, are ligamentele luxate. Ne-a salvat faptul că erau foarte multe crenguţe care au atenuat lovitura. Era un trunchi incredibil de mare. Dacă numai trunchiul ne lovea, eram curăţaţi amândoi.
Nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva. Eu eram în picioare, dar doamna mea era căzută, săraca, exact sub ramurile copacului. Acum e în regulă cu traumatismele astea. Cel mai puţin confortabil este că are piciorul în ghips şi trebuie să stea la pat„., a spus Ţicleanu în exclusivitate pentru Antena Sport.
Momente cumplite pentru Ţicleanu şi soţia sa
Aurel Ţicleanu şi soţia sa au ajuns la spital cu răni serioase, după ce un copac s-a rupt şi a căzut peste ei. Copacul a fost doborât de vântul puternic.
Totul s-a petrecut duminică după amiază, în timp ce Ţicleanu şi soţia sa se plimbau prin parcul Cișmigiu. Din cauza vântului puternic, un copac s-a rupt şi i-a lovit pe cei doi.
Legenda Universităţii Craiova a scăpat doar cu câteva zgârieturi, după ce și-a apărat capul cu mâna. Din păcate, soţia sa, Cristina Lorena, a fost rănită la cap, braţe şi picioare, scrie sursa citată, şi a fost nevoită să meargă de urgenţă la spital. Pompierii au intervenit de urgenţă şi au eliberat-o de sub crengi.
- Aurel Ţicleanu, o nouă reacţie după incidentul din Parcul Cişmigiu
- Cum se simte soţia sa
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY